AJOFM Vaslui a pus locurile de muncă pe tarabă, dar degeaba: Puțini veniți, și mai puțini aleși!

În cele trei municipii ale județului, s-a desfășurat, vineri, o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă. Peste 450 de posturi au fost puse la dispoziția celor interesați, cu studii medii și superioare, dar puțini dintre cei 1.300 de participanți au dovedit că îndeplinesc condițiile cerute de angajatori. De altfel, la Vaslui s-a creat un paradox: sunt mii de șomeri, dar locurile de muncă se ocupă cu mare dificultate. Fenomenul are mai multe explicații: meseriașii pleacă în număr mare peste hotare, tinerii au pretenții exagerate, iar asistații sociali s-au obișnuit să trăiască din ajutorul statului.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui oferă aproape în fiecare săptămână peste 300 de posturi vacante. Uneori sunt și peste 600, cum este cazul în această perioadă. Mai mult, la sfârșitul săptămânii trecute, pe 20 aprilie, AJOFM a organizat Bursa locurilor de muncă, eveniment care a avut loc concomitent în municipiile Vaslui, Bârlad și Huși. Asta a însemnat oportunități de angajare pentru cei care au terminat liceul, o școală profesională sau o facultate. Nu au fost excluse, desigur, nici celelalte categorii de vasluieni fără loc de muncă.

Din păcate, ca și la edițiile precedente, numărul doritorilor a fost foarte mic – 1.355, însemnând cam 10% din totalul șomerilor înregistrați oficial! Iar la final, cei care s-au angajat se puteau număra pe degete, în condițiile în care Vasluiul este județul campion la șomaj în Moldova și vicecampion național. Potrivit reprezentanților AJOFM, vasluienii prezenți au avut de ales dintre 479 de locuri de muncă, puse la dispoziție de 38 de agenți economici.

Standul ISU Vaslui

Pe lângă standurile angajatorilor, în cadrul acțiunii au fost amenajate și standuri separate pentru activități de informare și consiliere privind formarea profesională și medierea în Uniunea Europeană, prin Eures.  De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a avut un stand în care a fost prezentată oferta de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, cu 300 de locuri, și Facultatea de Pompieri – 37 de locuri.

“Mie să-mi dați banul!”

Bursele organizate de AJOFM se încheie, de regulă, în câteva zeci de minute pentru că majoritatea celor care se prezintă sunt doar “vizitatori”, veniți doar pentru a semna de prezență, unii pentru a nu pierde ajutoarele sociale, alții pentru a nu li se tăia șomajul. De asemenea, tinerii absolvenți nu vor să se angajeze cu salariul minim pe economie pentru că viseză la mii de euro încă din prima lună de angajare. Probabil, situația se va repeta la nesfârșit, iar cei cu chef de muncă vor merge la serviciu zi de zi pentru a-i ține în spate și pe cei care se mulțumesc cu venitul minim garantat, care este mult mai mic decât salariul minim pe economie, dar nu necesită niciun efort.

“Eu am ajutorul social și sunt obligat să vin aici, așa mi-a zis. Nu vreau să mă angajez. Prefer să lucrez în particular”, a afirmat un cetățean din mediul rural.

Un alt participant la bursă spunea că este în vârstă și nu mai poate munci, așa că preferă să lase locul celor tineri: “Nu suntem chiar mulțumiți numai cu ajutorul social, dar vârsta trece înainte. La 57 de ani, nu cred să mai lucrez, sunt alții mai tineri”.

Întrebat de reprezentantul unei firme de construcții dacă luni poate veni să se angajeze, un individ care consumase ceva încă de la primele ore ale dimineții a răspuns: “Nu pot veni luni. Mă mai lăsați o săptămână. Mie să-mi dați salariu. Dacă mă luați în râs luna asta, eu nu mai vin a doua lună. Mie să-mi dați banul!”.

“La bursa locurilor de muncă au participat 1.355 de persoane, dintre care 480 au fost la Vaslui, 420 la Bârlad și 455 la Huși. Au fost selectate un număr de 512 persoane, dintre care 174 la Vaslui, 173 la Bârlad și 165 la Huși”, a declarat Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

„Este foarte importantă calitatea oamenilor”

În Vaslui, pe piața muncii s-a creat un paradox: deși “oferta” de șomeri este variată, angajatorii reușesc cu greu să găsească angajați calificați. Reprezentanții firmelor cu care am stat de vorbă ne-au spus că fenomenul are drept cauze, printre altele, pretențiile exagerate ale unor persoane și atitudinea lor față de muncă: „Este foarte importantă calitatea oamenilor. Am avut candidați care voiau din start salarii de 3.000-4.000 de lei, alții aveau pretenția să ocupe direct posturi de manageri deoarece au absolvit o facultate cu profil de management. Ar trebui să aibă răbdare, să fie dornici să învețe pentru a-și dezvolta cariera. Mulți vor și un grad mare de libertate la locul de muncă, dar astăzi procedurile și sistemele de calitate nu permit ca omul să urmeze zicala «las’ că merge și așa»”.

Pe de altă parte, județul se confruntă și cu plecarea masivă a meseriașilor și a specialiștilor peste hotare.

Laura Toporăscu

„De ceva vreme, ne confruntăm cu o criză a forței de muncă, iar angajatorii sunt îngrijorați că nu găsesc oameni pentru posturile vacante. Facem eforturi împreună cu ei. Noi promovăm și programul de ucenicie, care poate forma tinerii în diverse calificări. Ministerul Muncii a gândit măsuri atractive pentru a veni în sprijinul angajatorilor, s-au majorat subvențiile, dar forța de muncă lipsește. Cei dornici de muncă și apți să lucreze chiar își pot găsi de lucru”, a mai spus Laura Toporăscu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × five =