Educație intergenerațională

Școala ”Alexandra Nechita” Vaslui a organizat cea de-a patra ediție a Simpozionului Național pentru Educație Intergenerațională.

Simpozionul pentru Educație Intergenerațională s-a bucurat de o participare numeroasă și în acest an. Peste 100 de cadre didactice din țară au trimis materiale programatice în domeniul limbilor moderne, al psihologiei școlare, al limbii și literaturii române, științelor, pedagogiei pentru cei mici sau cei mari, indiferent de vârstă, cuprinse într-o enciclopedie de 600 de pagini. Evenimentul a fost organizat de Școala “Alexandra Nechita” și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.

”Dacă anul trecut tematica era centrată pe valorificarea benzilor desenate, în 2018 revenim la deviza simpozionului, «Multum in parvo», lăsând deschise porțile creativității didactice, mai ales că evenimentul este unic în țară și foarte apreciat în străinătate”, a declarat Alexandru Mîță, inspector școlar.

Simpozionul face parte din seria de manifestări dedicate Zilelor Școlii ”Alexandra Nechita”.

”În fiecare an avem rezultate tot mai bune. Am organizat în acest sens o festivitate de premiere a olimpicilor noștri. Pe lângă acest moment, am organizat un program artistic dedicat Centenarului Marii Uniri”, ne-a spus Vladimir Baban, directorul Școlii „Alexanda Nechita”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − 7 =