Gimnastele Bârladului, șapte medalii la Campionatul Național!

Gimnastele de 9 și 10 ani din cadrul CSS Bârlad au adus acasă șapte medalii de la Campionatul național al cluburilor sportive școlare, de la Buzău. S-a remarcat în mod deosebit Beatrice Irimescu, cu cinci medalii: aur la paralele, argint cu echipa și la individual compus și bronz la sol și sărituri. 

De ani buni, Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad face cinste orașului prin rezultatele obținute la concursurile naționale, că e vorba de rugby, atletism sau gimnastică. La fel s-a întâmplat săptămâna trecută, când a reprezentat cu succes Bârladul la o importantă competiție de gimnastică – Campionatul național al cluburilor sportive școlare, desfășurat la Buzău (16-19 aprilie), unde s-a prezentat cu 11 gimnaste (categoriile Junioare 3 Nivel 1 – 9 ani, Junioare 3 Nivel 2 – 10 ani, Junioare 2 Nivel 3 – 11 ani, Junioare 2 Nivel 4 – 12 ani).

La Junioare 3 Nivel 1 (9 ani), Beatrice Irimescu, Andra Donose, Amalia Balan și Ștefania Coșeru au obținut argintul cu echipa. La individual compus, Beatrice Irimescu a reușit să obțină tot medalia de argint, la paralele a cucerit aurul, în timp ce la sol și sărituri a „prins” bronzul. Andra Donose a obținut medalia de bronz la paralele.

La Junioare 3 Nivel 2 (10 ani), Bianca Balan, Ilinca Balan, Ioana Balan și Anastasia Balaur au avut o prestație bună, însă au ratat la milimetru medalia de bronz, clasându-se pe locul patru. În finalele pe aparate, Anastasia Balaur a cucerit bronzul la sărituri. Tot bronz a obținut și Ioana Balan la paralele.

Categoriile Junioare 2 Nivel 3 (11 ani) și Junioare 2 Nivel 4 (12 ani) au fost reprezentate de Roberta Furcoi, respectiv Maria-Bianca Iacob și Amalia Puflea, care au evoluat absolut onorabil.

Trebuie spus că rezultatele micuțelor gimnaste se datorează și eforturilor depuse de profesorii Ana Maria Iordache, Liviu Iordache și Sebastian Panaite, cu care își petrec, zilnic, ore bune în sala de antrenamente. De altfel, la Buzău, fetițele au fost însoțite de cei trei antrenori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × two =