Convocați la lot

Ionut Tanase

Ionuț Tănase și Florin Ciurescu, de la LPS Vaslui, participă în aceste zile la un stagiu de pregătire cu naționala de handbal masculin juniori.

Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui are noi reprezentanți la loturile naționale, portarul Ionuț Tănase și interul dreapta Florin Ciurescu fiind deja convocați. Cei doi vasluieni se află sub comanda selecționerilor Narcis Cîtu și Răzvan Bernicu, la un stagiu de pregătire centralizată la Turnu Severin.

Florin Ciurescu

Ei vor merge la un turneu în Serbia, la Klavodo, în perioada 25-28 aprilie, unde vor susține două partide amicale cu echipa similară a țării gazdă.

”Ne bucură convocarea celor doi jucători. Mai avem și alți handbaliști care sunt în vederile selecționerilor. E o dovadă că școala de handbal vasluiană este una puternică. Le dorim succes și să demonstreze că merită să devină oameni de bază la lotul de juniori”, a declarat Liviu Gugleș, cel care se ocupă de pregătirea handbaliștilor convocați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − ten =