Concursuri aproape degeaba: Funcțiile de conducere din instanțe, neinteresante

Doar doi judecători și-au depus dosarul în vederea susținerii concursului organizat pentru trei funcții de conducere vacantate la Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui și Judecătoria Bârlad.

Vineri, 20 aprilie, s-au afișat listele cu candidații admiși de Institutul Național al Magistraturii în vederea participării la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere declarate vacante din tribunale, judecătorii, parchete etc, după verificarea îndeplinirii criteriilor legale. La nivelul județului Vaslui, până pe 15 iulie, urmează să fie vacantate patru funcții de conducere, dintre care trei la judecătorii și una la parchete.

Astfel, au fost scoase la concurs fotoliile de vicepreședinte de la Tribunalul Vaslui și cele de președinte de la Judecătoria Vaslui și Judecătoria Bârlad. Primul este ocupat de Iolanda Mihaela Pascaru (de la 15 iulie 2015), al doilea este ocupat cu delegație de Ioan Octavian Ovac, iar cel de-al treilea a rămas liber după ce, la 1 ianuarie, Veronel Aioanițoaie a ieșit la pensie.

Pe cele trei funcții de conducere, au fost depuse și validate doar două dosare. Astfel, judecătoarea Iolanda Mihaela Pascaru aspiră la un nou mandat de trei ani, iar judecătoarea Gabriela Enache, care în prezent este vicepreședintele Judecătoriei Bârlad, își încearcă norocul ca președinte.

În cazul parchetelor, este vacantat un singur fotoliu, în speță, cel de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, care în prezent nu este ocupat. Din păcate, nu a fost depus niciun dosar în vederea susținerii concursului.

Pentru candidații cărora Institutul Național al Magistraturii le-a validat dosarele, 4 mai este ultima zi în care mai pot să-și înscrie proiectul de management, urmând ca pe 10 mai să se afișeze lista finală a celor care îndeplinesc toate criteriile și vor intra în examen. Între 13-20 mai, va avea loc testarea psihologică, evaluarea capacității candidaților de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea și verificarea la stres, între 25 mai – 13 iunie, se va susține proiectul de management, iar pe 17 iunie va avea loc proba scrisă. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 26 iunie, iar tabelul de clasificare a candidaților, pe 28 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 3 =