Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (X): Receptivitatea

Cineva care păstrează liniștea demonstrează că este gata să asculte, deci se supune. Dimpotrivă, cineva care ia cuvântul arată că vrea să aibă inițiativa, să conducă, să domine. Tăcerea este calitatea principiului feminin, care se supune, se modelează după principiul masculin. Dacă vom reuși să restabilim liniștea în noi, atunci vom permite spiritului divin să lucreze asupra noastră. Atât timp cât rămânem nesupuși, recalcitranți, anarhici, Spiritul nu ne poate orienta și rămânem slabi, mizerabili. De îndată ce reușim să facem liniște, ne punem la dispoziția Spiritului, care ne ghidează spre lumea divină.

Această stare, pe care o numim receptivă, nu trebuie deloc confundată cu lenea, cu inerția. Ea nu este pasivă decât în aparență; în realitate, este cea mai importantă activitate din câte există. Este starea aceluia care, făcând efortul să muncească având răbdare, sacrificându-se, a reușit să împlinească liniștea în ființa sa și datorită acestui fapt începe să-și asculte vocea sufletului, care nu este altceva decât vocea Domnului.

Va trebui să înțelegeți liniștea ca pe o condiție absolut necesară exprimării adevăratului cuvânt, adevăratelor revelații. În această liniște, simțiți, încet-încet, mesajele ce vă sosesc, o voce care începe să vă vorbească. Ea este aceea care vă previne, vă dirijează, vă protejează. Dacă nu o auziți, înseamnă că faceți prea multă gălăgie, nu numai în planul fizic, dar și în cel al gândurilor și sentimentelor. Pentru ca această voce să vă vorbească, trebuie ca liniștea să se instaleze în voi. Numim uneori această voce “vocea tăcerii”, multe cărți orientale purtând acest titlu. Când yoghinul ajunge să-și liniștească întreaga ființă, oprindu-și chiar orice gând – căci, în mișcarea sa, gândul face și el gălăgie – el aude această voce a tăcerii, care este vocea Domnului.

De asemenea, noi avem un al treilea ochi, situat în mijlocul frunții, avem o a treia ureche, ce se găsește la nivelul gâtului, în dreptul glandei tiroide. Pentru a le dezvolta, trebuie să învățăm să trăim în liniște. Urechile sunt legate de Saturn, planeta liniștii, a reculegerii, a introspecției. Dacă, în trecut, Inițiații, asceții, ermiții trăiau în izolare, ei o făceau tocmai pentru a asculta această voce interioară. Asemenea lui Saturn, ei rămâneau singuri pentru ca nimic să nu le poată distrage atenția.

Oricine știe că, în momentul în care trebuie să te gândești ca să iei o hotărâre, te îndepărtezi, închizi ușa în urma ta pentru că în liniște ai mai multe posibilități să găsești o soluție. Chiar în această liniște există deseori un zgomot, căci forul interior al oamenilor se aseamănă cu o piață publică unde o mulțime gălăgioasă se exprimă în același timp, cerându-și drepturile. Iată de ce este destul de greu să afli adevăratul răspuns la întrebările puse, adică răspunsul care vine din Cer, din regiunile tăcerii.

Da, ne simțim bine când ne izolăm, nu suntem singuri, sunt atât de mulți locuitori instalați înăuntru! Credeți că sunteți singuri și că dorințele voastre, gândurile, deciziile vă vin din interiorul ființei voastre, că numai voi aveți inițiativa? Ei bine, vă înșelați! Sunteți locuiți de nenumărate entități și în special de spirite familiale: acelea ale ființelor din familia voastră plecate pe celălalt tărâm și cele ale celor încă vii. Ele vă pun piciorul în prag; aceia care iubesc băutura, hoția, plăcerile sunt împinși spre satisfacerea tuturor poftelor anormale. Și astfel, după un timp, veți vedea… deși v-ați impus tăcerea!

Discipolul are un alt mod de lucru, el nu se mulțumește cu izolarea în fața zgomotelor exterioare, el încearcă să-i reducă la tăcere pe toți aceia care, în interiorul lor, strigă, au pretenții, amenință. El le spune: “Acum, tăceți!”. Și, în această mare tăcere, el va auzi o voce, dar o voce foarte suavă, foarte slabă. Această voce interioară vorbește fără încetare în fiecare dintre noi, dar este foarte suavă și sunt necesare mari eforturi pentru a reuși să o distingem printre zgomote. Este ca și cum am încerca să urmărim melodia unui flaut printre zgomotele făcute de tromboane și tot felul de tobe. Trebuie să învățăm să ascultăm această voce foarte dulce care ne vorbește. Știm foarte bine cum să ascultăm vocea zgomotoasă a stomacului care-și strigă foamea sau cea a sexului care-și dorește o victimă, dar dacă o voce șoptită ne spune “Fii mai răbdător cu această ființă… învață să te controlezi… Fă eforturi…”, vom răspunde “Oh, taci!”, căci este foarte ușor să o reduci la tăcere, este atât de suavă și nu insistă.

Veți spune: “Dar cum? Dumnezeu este forța, puterea, El are toate mijloacele necesare ca să-și facă auzită vocea!”. Citiți istoria lui Ilie în Vechiul Testament. Când a trebuit să înfrunte furia reginei Isabela, Ilie s-a ascuns în deșert zile întregi. Într-un final, vocea lui Dumnezeu s-a manifestat în el. A fost mai întâi o furtună care a dărâmat munții, dar Dumnezeu nu era în furtună. A fost apoi un cutremur, dar Dumnezeu nu era acolo. După aceea, a fost un foc, dar Dumnezeu nu a fost în foc. În sfârșit, după foc, a fost un murmur suav și ușor… și Dumnezeu a fost în el. Iată, ați înțeles acum: Dumnezeu nu a fost nici în furtună, nici în cutremur, nici în foc, ci într-un murmur. Vocea lui Dumnezeu nu face zgomot și, pentru a o auzi, trebuie să fii foarte atent.

Profetul lona a auzit și el vocea lui Dumnezeu, care i-a spus: “Du-te la Ninive și spune-le că voi distruge cetatea pentru că nu se supune”. Dar lona, care era fricos, nu a îndrăznit să meargă la Ninive și s-a îmbarcat pe o corabie care se îndrepta spre Tarsis. Când a ajuns pe mare, o furtună îngrozitoare s-a declanșat. Toți erau înspăimântați și au hotărât să tragă la sorți pentru a ști cine a fost acela care a atras această furtună. Sorții l-au desemnat pe lona și, atunci, ceilalți l-au aruncat în apă. A fost înghițit de o balenă, rămânând trei zile în burta ei. Stând acolo, a început să se gândească și a spus în sfârșit: “Doamne, iartă-mă, acum voi face ceea ce Tu mi-ai cerut”. Imediat, balena l-a eliberat și l-a salvat.

Ca și lona, acela care rămâne la bunul plac al capriciilor și neliniștilor va fi împiedicat să audă vocea lui Dumnezeu, va întâlni balene, rămânând mai multe zile în burțile lor până când zgomotul va dispărea și va auzi acea voce. Câte balene nu ați întâlnit și voi în viața voastră! Da, balene de toate mărimile și de toate culorile…

Dați ascultare!

Dacă ați fi mai atenți, dacă ați avea mai mult discernământ, ați înțelege că, înainte de a lua o hotărâre importantă în viața voastră (că este vorba de o călătorie, de un loc de muncă, de o decizie), o voce dulce vă sfătuiește, dar voi nu sunteți atenți la ea pentru că preferați agitația și furtunile. Pentru a asculta ființa care vă vorbește, trebuie ca aceasta să facă mult zgomot.

Dacă vă vorbește șoptit, nu o ascultați. Totuși, ar trebui să știți că, atunci când ființe superioare vă vorbesc, ele nu vă spun decât câteva cuvinte și cu o voce imperceptibilă. Când, din vina voastră, aveți un necaz, uneori spuneți: “Da, bineînțeles, era ceva care mă avertiza, dar atât de slab…”. Nu ați ascultat pentru că ați preferat să urmați vocile care vorbesc mult și tare inducându-vă în eroare. Dumnezeu vorbește cu blândețe și fără să insiste. El spune lucrurile o dată, de două ori, de trei ori, apoi tace. Intuiția nu insistă nici ea foarte mult, iar dacă nu ascultați cu atenție, dacă nu discerneți această voce pentru că nu sunteți capabili să auziți decât zgomotul, veți fi definitiv pierduți. Vocea Cerului este extrem de suavă, tandră, melodioasă și scurtă; există criterii de recunoaștere. Da, vocea lui Dumnezeu se manifestă în trei feluri: printr-o lumină pe care El o face să se nască în voi, printr-o dilatație, o căldură, o iubire pe care o simțim în inima noastră și, în sfârșit, printr-o senzație de libertate pe care o dovedim îndeplinind acte nobile, dezinteresate. Deci, fiți atenți!

Se întâmplă uneori ca, având o hotărâre importantă de luat, să fiți tulburați pentru că există multe lucruri contradictorii care fierb în voi: vă simțiți împinși într-o direcție, apoi în alta și iar în alta… În mijlocul acestei agitații, nu puteți vedea clar, deci nu este momentul să luați o decizie căci toate condițiile pentru a comite o greșeală sunt îndeplinite. Ar fi mai bine să luați o pauză pentru a vă calma căci numai în liniștea gândurilor și a sentimentelor veți afla răspunsul Eului Superior, al Spiritului. Această liniște este izvorul clarității, al transparenței, al certitudinii și voi aveți nevoie de el pentru a lua cele mai bune hotărâri.

Liniștea, pacea, armonia sunt expresii ale aceleiași realități. Să nu vă gândiți că liniștea este mută și goală, nu, ea este vie, vibrează și cântă, dar n-o auzim decât atunci când tobele încetează să bată în noi. Datorită contemplației, a rugăciunii, a meditației, vom ajunge într-o zi să auzim vocea tăcerii. Când toate forțele haotice se vor liniști, tăcerea se va apropia, ne va învălui cu haina ei minunată. O limpezime se va instala în noi și vom simți deseori că e ceva foarte puternic care domnește peste noi și ne conduce: această tăcere din care a ieșit întreg universul și în care el se va întoarce într-o bună zi.

Viața modernă este astfel construită încât oamenii își pierd, din ce în ce, contactul cu natura, mai ales la orașe, unde, adesea, uităm să mai privim cerul sau, chiar dacă îl zărim, nu ne gândim că trebuie să-l privim și cu atenție. Suntem luați de valul gândurilor materiale și privirea ne coboară, din ce în ce mai mult, spre pământ. Bineînțeles, vedem soarele, dar nu știm să-l privim cum trebuie. Oare câte persoane își iau răgazul necesar ca să privească, noaptea, cerul plin de stele?

Eu știu că problemele existențiale nu vă permit prea mult contemplarea stelelor, dar atunci când aveți ocazia, gândiți-vă la ele și dăruiți-le câteva minute. În liniștea nopții, închipuiți-vă că părăsiți pământul, cu vacarmul și tragediile sale, și că deveniți cetățenii cerului. Meditați asupra frumuseții stelelor, a măreției ființelor care le locuiesc. Pe măsură ce urcați în spațiu, vă veți simți ușurați, eliberați, dar veți descoperi mai ales o pace care va cuprinde, încet-încet, toate celulele ființei voastre. Meditând asupra înțelepciunii care a conceput aceste lumi și asupra ființelor care îi stau ca reflectare, vă veți simți sufletul deschizându-și antenele fine, permițându-vă comunicarea cu lumea înaltului; întâlnim, aici, momente pline de măreție ale vieții, pe care mai târziu nu le vom putea uita.

Și astăzi îmi mai amintesc de anumite experiențe din tinerețea mea, din Bulgaria. Atunci când Fraternitatea noastră urca în tabăra de vară, în munții Rila, alături de Maestrul Peter Deunov, eu mă cățăram uneori până în vârful muntelui ce poartă numele de Musala, ca să-mi petrec acolo nopțile. Mă înveleam cu câteva pături și, înainte de a adormi, întins pe spate, contemplam cerul înstelat încercând să mă leg de forțele și entitățile cosmice, al căror aspect fizic este reprezentat de stele. Nu prea înțelegeam limbajul lor, dar le iubeam, întreaga-mi ființă fiind extaziată, le priveam îndelung până adormeam. Uneori, în timpul nopții, cădeau câțiva fulgi de nea și mă trezeam acoperit de un strat subțire de zăpadă. Dar nimic nu mai conta, eram atât de fericit!

De-a lungul acelor ani, am descoperit extraordinara liniște ce te poate cuprinde atunci când, noaptea, te afli pe vârfurile munților. Simțeam și înțelegeam că singura și adevărata muncă pe care o facem în viață este aceea de a ne uni cu Spiritul cosmic ce însuflețește întreg universul, în viața obișnuită, oamenii se ceartă și se sfâșie pentru tot felul de nimicuri. Tărâmul conștiinței lor este atât de îngust și limitat, încât cel mai important lucru îl constituie grijile, ambițiile, pasiunile, certurile. Ei nu vor să vadă măreția cerului ce stă deasupra lor, tot acest spațiu infinit spre care, dacă și-ar ridica ochii, s-ar putea desprinde din limitele lor și ar începe să respire câte puțin. Încercați să profitați de toate ocaziile ce se ivesc, ca să puteți scăpa de greutățile vieții zilnice.

Gândindu-vă la infinit, la veșnicie, veți începe să simțiți că plutiți deasupra tuturor, că nimic nu vă poate atinge, niciun necaz, nicio supărare, nicio pierdere, pentru că o altă conștiință se trezește în voi; veți motiva și judeca diferit lucrurile. Această stare de conștiință este aceea a Inițiaților și a marilor Maeștri, aceia pe care noi i-am părăsit, i-am înșelat, le-am făcut rău, dar nimic din toate acestea nu-i mai poate răni, căci ei se află deasupra lucrurilor. Din nefericire, mulți oameni nu pot înțelege acest lucru, ei fiind obișnuiți să stea în regiunile inferioare ale gândului și sentimentelor, devenind din ce în ce mai slabi. Ei nu știu să se elibereze și sunt continuu victime ale condițiilor negative pe care le-au lăsat să se instaleze în ei. (va urma)

Un răspuns pentru: Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (X): Receptivitatea

  1. Alina says:

    Foarte frumos spus! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 6 =