Preoți din Eparhia Hușilor în Războiul de Întregire a Neamului (II)

Partenie Ciopron

“Biserica Română nu e deasupra neamului, ci se contopește firesc și armonios cu neamul pe care îl slujește, îl sfințește, în limba, spiritul și sufletul său” – Grigorie Leu, episcop de Huși.

Înainte de a prezenta câteva figuri de clerici de pe meleagurile vasluiene care au participat activ la Primul Război Mondial, la loc de frunte se cuvine să așezăm bravura celui care a fost până la 1 ianuarie 1978 episcopul Romanului și Hușilor Partenie Ciopron. S-a născut la 30 septembrie 1896, în comuna Păltiniș (județul Botoșani). A absolvit Școala de Cântăreți Bisericești din Iași. Odată cu începerea Războiului de Întregire Națională, a fost înrolat, la 1 noiembrie 1916, în Regimentul 29 Infanterie Dorohoi, astfel că a trăit ca ostaș epopeea marilor încrâncenări ale acelui război. A luptat pe valea Trotușului, în zona Ghimeș – Oituz. Dacă nemții ar fi izbutit să treacă pe acolo, Muntenia ar fi fost tăiată și inamicul ar fi făcut joncțiunea cu armatele sale din Dobrogea. În acea zonă era Divizia a XV-a română, numită, pentru vitejia soldaților, “Divizia de fier”, care avea deviza “Pe aici nu se trece”. După lupte grele, dușmanul era respins la Oituz.

În acea bătălie, în ziua de 29 iunie 1917, soldatul Ciopron Ștefan (Partenie) a fost grav rănit la mâna dreaptă de un glonte dușman. În spitalul de la Târgu Frumos rememora momentele grele prin care trecuse, vorbind tuturor cu emoție și cald patriotism despre “datoria de a ne apăra Patria”. După refacere, a mers din nou pe front, împlinindu-și îndatoririle ostășești până la eliberarea țării. Pentru faptele sale de vitejie, a fost decorat cu medalia Crucea Comemorativă, cu baretele Oituz și Carpați.

Nicodim Munteanu

După război, s-a călugărit la Mănăstirea Slatina, cu numele de Partenie. În același an, este hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Moldovei, Pimen Georgescu, și numit slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iași. În paralel cu slujirea, urmează cursurile Seminarului “Veniamin Costachi” din Iași și ale Facultății de Teologie din Cernăuți (1929-1933), obținând și titlul de doctor în teologie. În 1937, devine primul episcop al armatei, cu sediul la Alba Iulia (1937-1948), fiind, totodată, înălțat la gradul de general de brigadă și numit în funcția de inspector al clerului militar. În această calitate, a participat la elaborarea actelor normative care au conturat statutul preotului militar. A editat revista “Arma cuvântului”, devenită buletinul Episcopiei Armatei.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, s-a ocupat cu îndrumarea spirituală a ostașilor care luptau pe frontul de est, celebrând slujbe religioase, susținând conferințe, îndrumându-i pe preoții militari etc. Pentru îndrumarea spirituală a soldaților, a tipărit numeroase cărți de rugăciuni. A fost decorat, în timpul campaniei, cu Ordinul Coroana României cu spade, în grad de Mare Ofițer.

După teminarea războiului, printr-un ordin al Regiunii a III-a Militară Cluj, au fost desființate Episcopia Armatei și Inspectoratul Clerului Militar, iar preoții militari au fost trecuți în rezervă. În baza activității sale din timpul războiului antisovietic, episcopul Partenie a fost urmărit de Securitate prin plasarea de informatori, interceptarea corespondenței, filarea, ascultarea telefoanelor și verificarea anturajului. La 4 martie 1952, Securitatea i-a deschis dosar de urmărire, considerând că episcopul “are manifestări ostile la adresa regimului și întreține legături cu elemente suspecte”, fiind considerat un “element reacționar”.

La 4 martie 1962, era întronizat ca episcop al Romanului și Hușilor, păstorind această eparhie timp de 16 ani. În iunie 1963, a făcut parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române la serbarea mileniului Muntelui Athos, cu acest prilej restabilindu-se relațiile Patriarhiei Române cu așezămintele monahale de la Sfântul Munte. Din cauza vârstei înaintate și a sănătății precare, se retrage din scaunul episcopal la 1 ianuarie 1978. Se stabilește la Mănăstirea Văratec, trecând la cele veșnice pe 28 iulie 1980.

Episcop de Huși în anii Marelui Război a fost Nicodim Munteanu (1912-1923). S-a distins ca un bun orator, predicator și liturghisitor. În anul 1917, a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. A suplinit scaunul de arhiepiscop al Moldovei, a fost numit arhiereu, cu titlul de “Băcăoanul”, iar din 1939 până la 1948 a fost cel de-al doilea patriarh al României, cu numele de Nicodim  Munteanu. A tradus Biblia din ebraică împreună cu Gala Galaction și prof. Vasile Radu, în  anii 1936-1938. 

Vasluienii

Preoții militari care au însoțit armata în timpul războiului au fost la înălțimea misiunii încredințate, ajutând ofițerii să ducă la glorie soldații. De multe ori, ei nu și-au primit la timp solda, iar familiile lor sufereau de foame, de frig și de tifos. Străini de situația propriilor familii nu erau. O știau din scrisori. Erau, însă, departe de casă și în imposibilitatea de a oferi ajutor imediat. Continuau să-și facă datoria cu cea mai mare grijă și implicare. Au fost situații când preoții au luat arma în mână și au luptat sau au strâns subunitățile care erau în degringoladă și i-au înapoiat pe soldați în linia întâi, la luptă. În plus, preoții nu s-au temut de pericolul îmbolnăvirii de tifos exantematic sau de alte afecțiuni, neclintindu-se de lângă răniți. Ei au fost și învățători, formând din venituri proprii biblioteci volante, extrem de căutate pe front. Au creștinat soldați și au botezat copii.

Dintre preoții din fostele  județe Vaslui, Tutova și Fălciu care s-au distins în război amintim:

– Moisiu Constantin, din Muntenii de Jos (județul Vaslui). A fost duhovnicul Regimentului 7 Prahova. A participat la cel de-al doilea război balcanic din 1913 și la campaniile din anii 1916-1918. A fost repartizat și la Regimentul 25 Infanterie. Peste tot a dat dovadă de dăruire și devotament, sublinia în raportul său șeful Serviciului Militar Religios, C. Nazarie.

– Donose Nicolae, din Dobrovăț (Vaslui). A fost repartizat la Regimentele 1 Vânători și 65 Infanterie. În zilele de sărbători religioase și naționale, îmbărbăta ostașii cu vitejiile strămoșilor.

– Pieptu Petru, din Tăcuta (Vaslui). A fost confesor la Regimentul 3 Vânători. O scurtă caracterizare i-a făcut colonelul Jupescu, unul dintre comandanții săi: “Mi-a dat întotdeauna un prețios concurs. În momentele cele mai grele a intrat în vălmășagul luptelor. Mă felicit și mă fericesc că am avut norocul să am în Regimentul 3 Vânători un auxiliar ca preotul Pieptu. A fost decorat și avansat.  Merită și mai multe”.

– Gâdei Ioan, de la Bârlad. A fost mobilizat în cadrul Regimentului 19 Evacuare. Pentru activitatea sa deosebită a primit felicitări și caracterizări elogioase de la comandantul său, colonelul Gheorghiu.

– Chiricuță Toma (1887-1971), din orașul Bârlad. A fost confesor în cadrul Sectorului fortificații și la Regimentul 12 Infanterie. Pentru activitatea plină de entuziasm, a fost apreciat de maiorul Aricescu. Acest preot a fost și o personalitate culturală remarcabilă, fiind unul dintre fondatorii Societății literare “Academia Bârlădeană”, alături de George Tutoveanu și Tudor Pamfilie. Era originar din Odaia Bursucani, județul Tutova. A urmat cursurile Facultății de Litere, Filosofie și Teologie din București. Și-a completat studiile de filosofie în Germania, la Leipzig și Heidelberg. Mulți ani, a fost preot al bisericii Zlătari, din București, tâlcuitor al Sfintei Scripturi și un cunoscut predicator. A trecut la cele veșnice în 1971 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București.

– Dodu Ilarion, din Băcani – Tutova. A fost duhovnicul Regimentului 6 Tecuci. A participat la luptele de la pasul Încărcătoarea. Pentru devotament și spirit de sacrificiu, a fost propus spre avansare de locotenent-colonelul Bădescu.

– Vasile Vasilache (1909-2003). S-a născut în satul Idrici, comuna Roșiești, în familie de preot, dar a copilărit și studiat în comuna Vutcani, unde s-au mutat părinții. A urmat Seminarul teologic din Huși, unde l-a avut profesor pe viitorul patriarh Nicodim Munteanu, pe atunci episcop al Hușilor. Acesta i-a remarcat calitățile, numindu-l director la Mitropolia Moldovei și apoi secretar al Patriarhiei. A ținut conferințe la Radio București pentru apărarea României Întregite și a suținut războiul sfânt pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei în a doua conflagrație mondială. În 1946, realizează o lucrare dedicată mitropolitului Veniamin Costachi, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la moartea marelui ierarh. A fost stareț al mănăstirii Antim din București (1944-1948). După 1948, este persecutat, acuzat că a făcut parte din  mișcarea Rugul Aprins, fiind arestat în 1959  și condamnat la opt ani de închisoare. Este eliberat în 1964 și e nevoit să emigreze în SUA. Devine vicar al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe din America. În 1984, înființează prima biserică ortodoxă română, cu hramul “Sfântul Nicolae”, din New York.

Dintre cântăreți îl menționăm pe Mititelu Dumitru, din Solești. A fost mobilizat la Regimentul 25 Infanterie și a participat la toate campaniile din război. A avut gradul de sergent. Din grupa sa a făcut parte și renumitul actor Constantin Tănase.

În concluzie, preoții au fost vestalele care au ținut flacăra credinței și conștiinței neamului în războiul de întregire din anii 1916-1919. Cu mari eforturi, instituțiile statului au reușit să depășească stuațiile dificile din acea perioadă de restriște. La loc de frunte se situează și Biserica, instituție care, prin rugăciune, cuvânt și faptă, a cultivat darul sfânt al unității și demnității naționale.

Biserica Ortodoxă Română îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe toți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe românești, pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea și demnitatea poporului român. De asemenea, contribuie, împreună cu celelalte instituții, la păstrarea integrității României și a demnității poporului român, prețuind astfel jertfa celor care au luptat pentru realizarea acestor mari idealuri.

Astăzi, cetățenii României au datoria să păstreze și să cultive darul unității naționale, al demnității poporului român, obținute cu mari eforturi, spre binele neamului și bucuria românilor de pretutindeni. De aceea, comemorarea făuritorilor Marii Uniri și a contribuției majore a acestora la împlinirea idealului național în Anul Centenar 2018 constituie un prinos de recunoștință și un prilej pentru generația actuală de a cunoaște mai bine virtuțile lor, ei fiind chipuri de lumină și întărire a vieții spirituale.

Bibliografie selectivă

– PF Daniel, Cuvânt susținut la Academia Română în cadrul sesiunii solemne cu tema “Marea Unire din 1918. Începutul Primului Război Mondial”, din 28 noiembrie 2016, în Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, vol. I, Editura Basilica, București, 2018.

– Episcop Eftimie Luca, Clerici Ortodocși din Eparhia Romanului și Hușilor în Războiul din 1916-1918, în Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, vol. II, Editura Basilica, București, 2018.

– Pr. C. Nazarie, Activitatea preoților de armată din 1916-1918, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1921.

– Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919), Editura Europa Nova, București, 2000.

– Aurel Pentelescu, Gavril Preda, Jertfa preoților mobilizați în Războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1919), în Eroi și Morminte, Editura Alpha MDN, București, 2007.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 + six =