Răsfoind presa de altădată… (30): La vremuri noi, bani noi!

Maghernița numită pompos „Un modern magazin de mobilă”, de pe strada vasluiană Ștefan cel Mare (1967)

După nici doi ani de la schimbarea numelui statului, începuse și schimbarea bancnotelor, dar motivul a fost cât se putea de clar: modificarea unui singur cuvânt din denumirea oficială a țării care nu mai „cadra” cu ceea ce a fost.

Din când în când, inimosul partid comunist, în frunte cu și mai inimosul său secretar general, tov Nică Pingelică, schimbau cevașilea prin cele cupiuri emise de Banca Națională a României, respectiv prin hârtiile de valoare aflate în circulațiune. Astfel, conducerea instituției, braț la braț cu boșii cu carnete roșii în buzunare, au anunțat în toată suflarea presei de pe la noi că „începînd cu data de 24 aprilie 1967, s-a emis un nou bilet de bancă de 10 lei imprimat cu denumirea statului, Republica Socialistă România”.

Deci, după nici doi ani de la schimbarea numelui statului, începuse și schimbarea bancnotelor, dar motivul a fost cât se putea de clar: modificarea unui singur cuvânt din denumirea oficială a țării care nu mai „cadra” cu ceea ce a fost.

Folosiri judicioase, magazine noi, concursuri, baie fără… baie și vizită „nasoală”

Ceva mai în interiorul ziarului din 25 aprilie 1967, am aflat că „Tînărul colectiv al Fabricii de confecții din Vaslui acordă o deosebită atenție folosirii cît mai judicioase a materiilor prime și materialelor”. Mai pe înțelesul contemporanilor de acum, muncitorii secției de croire a confecțiunilor realizaseră o economie de treișpe mii dă lei în „numai” trei luni jumate de la începutul anului 1967.

Învățătoarea pensionară Maria Căpitanu, care anterior tragerii de dreapta lucrase la școala primară din satul Ștefan cel Mare, raionul Vaslui, anunțase onor clientela târgoveață că „pe strada Ștefan cel Mare din Vaslui s-a deschis un spațios și modern magazin de mobilă”, care, cică, fusese deja vizitat de către freneticii cumpărători ai incipientei „iepoci de aur”.

Țăranul cooperator Vasile Asandei, din Brădiceștii Hușului, tot despre un magazin relatase, dar despre unul care avea „Lacăt pe ușă” deoarece tov gestionar Cozma Octav binevoise să-l ferece cu strășnicie vreo câteva săptămâni.

Mihai Vieru, profesor în Fruntișenii Bârladului, informase cititorii „Flăcării Iașului” despre un concurs „tete a tete” al elevilor claselor a VII-a și a VIII-a de la școala la care cu onor preda tovărășia sa, întrecere câștigată, evident, de cei dintr-a VIII-a, că erau „veterani”.

Vlad Armeanu, vechi corespondent al cotidianului ieșean, îi trăsese de urechile clăpăuge pe tovii de la IGO Vaslui pentru că le venise pe chelie închiderea unicei băi cu aburi din târg, „fără nici o explicație”.

Mecanizatorul Mihai Axinte, de la SMT Codăești (1967)

La acea dată, amintită mai sus, se afla la București bunul „pretin” de la sud de Dunăre al lui nea Nicu, zarzavagiul „năsolilă-cartofarul-gogoșarul” Todor Jivkov, care, așa cum spuneam deunăzi, în 1989, a fost cam cu o lună jumate mai isteț decât bocciul nost’ cu capul pătrat atunci când a luat decizia de a abandona Puterea în țărișoara sa, convins că egocentrismul și frica de necunoscut a celor șapte milioane de foști sclavi îi vor aduce partidul la conducere chiar și prin alegeri libere. După cum prea bine se știe, așa a și fost, iar bășinosul dinozaur stalinist a murit în patul său, la etatea de 87 de anișori bătuți pe muchie, nesâcâit de zumzetul neplăcut urechilor sale măgărești al unor gloanțe de calibrul 7,62 mm.

Ca de obicei, activiștii de partid comunist român au mobilizat, prin convocatoare semnate obligatoriu, mii de „oameni ai muncii” pentru a urla cât îi țineau bojogii „Ceaușescu – Jiv-kov! Ceaușescu – Jiv-kov!”. Fudul nevoie mare, fostul ucenic cizmar l-a plimbat pe castravegiu prin cele mai faine puncte de atracție ale Bucureștiului și chiar, cred eu, i-ar fi bătut și câteva blacheuri la gumari umilului lacheu al rușilor.

Bârladul, mai frumos

Eliade Solomon, harnicul și dibacele corespondent al „Flăcării Iașului”, participase la una dintre ședințele loco, numită „Sesiunea Sfatului popular orășenesc Bîrlad”, unde tovii deputați „Au ascultat raportul Comitetului executiv și raportul Comisiei permanente de arhitectură și sistematizare privind gospodărirea și înfrumusețarea orașului”. Cuminți, ca la școala primară, unii deputați desemnați din timp au citit conspectările lor după ziarul „Scînteia”, punctând, pe ici, pe colo, și probleme de interes local.

A fost adoptat chiar și un „Plan de măsuri” – ce credeai, lemo – ca să se vază că a fost o ședință constructivă, nu una de șpriț la grădina „Miorița”. Pe deasupra, a fost ales tov deputat Asultanei Mihai „ca membru în Comitetul executiv și președinte al Comitetului executiv al Sfatului popular orășenesc Bîrlad”. Nu te jucai cu asemenea funcții, neinstruitule în ale politichiei vremii aceleia!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − eight =