Amenzi usturătoare pentru mizeria din magazine: Festival de nereguli

În cursul lunii martie, pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor, au fost sancționați contravențional 202 operatori economici, care s-au ales cu 133 de avertismente și 69 de amenzi, în valoare totală de 100.200 de lei.

Comercianții din județ calcă în picioare legislația în domeniu, evident, în numele ”sfântului profit”. Echipele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) au “vizitat”, luna trecută, o parte dintre magazinele acestora, controalele încheindu-se, în multe cazuri, cu amenzi.

„În multe spații comerciale e mai cald decât afară”, a caracterizat comisar-șef Constantin Vasilache, coordonatorul CJPC Vaslui, apucăturile unor comercianți din județ, avertizând că, în aceste zile, lăsate pe rafturi la temperaturi mari, produsele alimentare devin extrem de periculoase pentru consumatori.

Constantin Vasilache

Concret, în martie, instituția a desfășurat 248 de acțiuni de control tematice, la solicitarea altor organisme, precum și pentru cercetarea reclamațiilor și sesizărilor primite. Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost dispuse: oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 310.717 lei, oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare în valoare de 1.828 de lei. Totodată, au fost sancționați contravențional 202 operatori economici, fiind aplicate 133 de avertismente și 69 de amenzi, în valoare totală de 100.200 de lei.

În timpul verificărilor efectuate, s-au constatat deficiențe privind:

– comercializarea produselor alimentare cu data limită de consum, data durabilității minimale și/sau termenul de valabilitate depășite;

– comercializarea produselor fără elemente de identificare-caracterizare sau cu acestea incomplete, incorecte sau netraduse în limba română;

– comercializarea produselor sau prestarea serviciilor de alimentație publică în spații neautorizate;

– neafișarea prețurilor de vânzare sau a prețurilor pe unitatea de măsură;

– nerespectarea orarului de funcționare afișat, adică închiderea unității în scopul sustragerii de la control;

– utilizarea de mijloace de măsurare neomologate, neverificate metrologic;

– lipsa elementelor de identificare-caracterizare;

– nerespectarea condițiilor prescrise;

– legume-fructe fără informații referitoare la proveniență și calitate.

“Tot în această perioadă, au fost cercetate și soluționate 20 de reclamații primite din partea consumatorilor: 10 s-au dovedit a fi întemeiate, cinci au fost neîntemeiate, patru au fost redirecționate spre cercetare organismelor competente, iar una nu a putut fi soluționată din cauza lipsei elementelor necesare cercetării”, a declarat Constantin Vasilache.

Cum se procedează pentru a face o reclamație la Protecția Consumatorului?

Se întâmplă să cumpărăm produse care depășesc termenul de garanție, alterate sau depozitate în condiții neconforme. În aceste situații, dar nu numai, cetățeanul are dreptul să facă o reclamație la Protecția Consumatorului pentru a-i fi respectate drepturile. Potrivit reprezentanților CJPC Vaslui, reclamațiile și sesizările adresate instituției pot fi depuse doar de persoane fizice. Petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiționarului nu se iau în considerare.

„În primă instanță, sfătuim consumatorii să încerce să rezolve problema amiabil cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul. În situația în care nu se ajunge la o înțelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unității, atunci pot face o reclamație la sediul comisariatului județean. Conform prevederilor legale, reclamațiile și sesizările se fac în format scris, în format electronic sau se depun personal”, a menționat Constantin Vasilache.

Reclamația sau sesizarea se face în nume personal. Aceasta trebuie să fie însoțită de toate documentele probatorii, respectiv factură fiscală, bon fiscal sau chitanță, contract, certificat de garanție sau alte documente, după caz. Pentru a putea fi instrumentate de către comisarii din cadrul CJPC, reclamațiile trebuie să îndeplinească condițiile prezentate, în caz contrar, se clasează din lipsă de informații.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 5 =