Omraam Mikhael Aivanhov: Calea tăcerii (XI): Esența divinității

Trebuie să învățăm să folosim toate ocaziile ivite pentru a depăși mediocritatea vieții, iar liniștea nopții, cerul înstelat ne oferă condiții minunate ca să ne gândim la alte lumi, unde ființe mult mai evoluate decât noi trăiesc în armonie și splendoare. Trebuie să uităm puțin treburile pământene. Ceea ce ne preocupă nu reprezintă nimic pentru aceste ființe, ci sunt evenimente minore. Veți spune: “Cum? Evenimente minore? Foametea, masacrele, cataclismele, dar este îngrozitor!”. Da, este oribil, dar în ochii Inteligenței cosmice nu merită nicio atenție. În ochii ei, nu sunt importante decât evenimentele sufletului și cele ale spiritului.

Atunci când noaptea este calmă, clară, obișnuiți-vă să priviți stelele și să absorbiți această pace ce coboară încet din cerul înstelat. Legați-vă de fiecare dintre ele căci fiecare, asemenea unui suflet viu, inteligent, vă va spune câte ceva. Încercați să găsiți una față de care să aveți afinități deosebite, legați-vă de ea, imaginați-vă că vă îndreptați spre ea sau că ea vine și vă vorbește… Stelele sunt suflete foarte evoluate. Ascultându-le vocea, veți găsi soluții la numeroasele probleme ce vă frământă, vă veți simți ușurați și luminați.

Toți marii Inițiați s-au instruit contemplând cerul înstelat, sufletul stelelor, comunicând cu ele, iar acești aștri, de o forță inepuizabilă, le-au transmis mesaje pe care aceștia, la rândul lor, le-au transmis oamenilor. Trebuie să citești în stele așa cum ai citi caracterele unei scrieri sfinte, ce-ți cere timp îndelungat de descifrare. Da, mult mai târziu începem să înțelegem, puțin câte puțin, revelațiile lor. Chiar eu abia acum am început să înțeleg anumite lucruri pe care cerul înstelat mi le șoptea în liniștea nopții. Sufletul meu le-a captat, le-a înregistrat și le-a păstrat amprente.

Privind stelele strălucind și lăsând în spațiu semnale luminoase, aveam impresia că un fel de război se petrecea între ele, dar un război de lumină și iubire. Acum știu că războiul va exista mereu în univers, căci principiul lui Marte va dăinui (adică nevoia de a te măsura cu ceilalți, de a te arăta mai puternic), dar el își va schimba natura și manifestările: în loc de a folosi arme ucigătoare, creaturile nu vor înceta să-și trimită raze de lumină și iubire. Iată ce am mai învățat de la stele: că este posibil ca ele să-și declare război una alteia, dar folosind armele iubirii și ale luminii.

Când întrebăm pe un înțelept ce este Divinitatea, acesta tace, dar răspunde de fapt prin tăcere, căci numai tăcerea poate exprima esența Divinității. Da, să spui ce este Dumnezeu nu este de ajuns, să spui ce nu este El, nici atâta. Să spui că Dumnezeu este iubire, înțelepciune, dreptate… este ceva, dar, în realitate, aceste cuvinte trec pe lângă adevărul divin, ele nu sesizează nimic din infinit, din veșnicie, din perfecțiunea Sa. Nu-l cunoaștem pe Dumnezeu vorbind sau ascultând păreri despre El, îI cunoaștem încercând să pătrundem profund în noi înșine pentru a atinge această regiune care este chiar aceea a tăcerii.

Ființa omenească posedă niște centru subtili, numiți în tradiția hindusă chakre, lotuși, cu ajutorul cărora are posibilitatea să intre în legătură cu lumea spiritului. Dar acești centri nu se pot activa și funcționa în mijlocul agitației, al gălăgiei provocate de viața zilnică. Atunci, pentru a scăpa de solicitările și de agresiunile lumii exterioare, unele ființe s-au retras în deșert sau în păduri. Ele s-au numit ermiți, pustnici, înțelepți…. Printre ei sunt unii care au mers mai departe, dorind să întrerupă toate relațiile cu lumea exterioară, nemaiavând cale de întoarcere, oprind funcționarea celor cinci simțuri: ei au săpat gropi în pământ de dimensiunea corpului fizic și s-au adăpostit în ele.

Datorită adormirii celor cinci simțuri, aceste ființe au reușit să creeze în ele o liniște absolută; nemaifiind nimic, nemaiauzind sau simțind, negustând sau neatingând ceva, ele au reușit să străbată acest perete opac care separă omul de adevărata realitate. Când eram în India, am întâlnit câteva dintre aceste ființe rare care au trăit asemenea experiențe. Și chiar dacă știam multe lucruri înainte de a le întâlni, am învățat multe lucruri de la ele, despre puterea adevăratei tăceri, singura capabilă să facă să vibreze și să pună în funcțiune toți centrii noștri spirituali.

Adevărata tăcere

Adevărata tăcere nu înseamnă absența zgomotului. Adevărata tăcere este deasupra înțelepciunii, a muzicii, este lumea cea mai luminoasă, cea mai puternică, cea mai frumoasă, centrul din care țâșnesc toate creațiile. Această liniște este Dumnezeu însuși. Trebuie să ne legăm de el cât mai des și să pătrundem în el, făcând eforturi de a opri orice gând. În această liniște, o pace extraordinară se instalează în voi și s-ar putea chiar ca Dumnezeu să accepte să vă vorbească.

A pătrunde în tăcere înseamnă să faci ceva ce se situează dincolo de limita celor cinci simțuri omenești, dincolo de sentimente și chiar dincolo de gândire. Atunci când atingem această regiune de liniște, înotăm într-un ocean de lumină, trăim adevărata viață, intensă, abundentă. Unele persoane încearcă această experiență a tăcerii după mari tulburări, suferințe, după pierderi grele. Este ca și cum șocul primit le-ar fi proiectat dincolo de ele însele, acolo unde veghează această entitate pe care știința inițiatică o numește chiar “Tăcutul”.

În realitate, chiar dacă au trăit o asemenea experiență, majoritatea oamenilor trăiesc cea mai mare parte a timpului la periferia ființei lor. Pentru ei, viața interioară se limitează la domeniul inimii și al intelectului, adică la planurile astral și mental. Și acolo, evident, se simte o mișcare! Dorințele, senzațiile, pasiunile, supărările, proiectele, calculele, ai ce vedea și auzi, ai cu ce să-ți omori timpul! Dar, în profunzime, toată această fierbere nu schimbă nimic, omul nu se transformă. Pentru a te schimba în profunzime, pentru a găsi ceva esențial, nu trebuie să rămâi aici, trebuie să te ridici până la planurile cauzal, budic și atmic.

Toată lumea are gânduri și sentimente obișnuite, fără să facă vreun efort pentru acest lucru, căci nu trebuie să te lași dus de val. Dar, ca să întreții sentimente inspirate de iubirea divină, gânduri inspirate de inteligența divină, pentru a trăi stări de conștiință superioare, trebuie să faci eforturi, care sunt dezinteresarea, detașarea, renunțarea… Doar în aceste condiții putem pătrunde în regiunile tăcerii.

Unii vor spune: “Dar această liniște de care vorbiți, această lume de dincolo de gânduri și de sentimente, este vid, este ca și cum ne-ați cere să ne aruncăm în gol… este înspăimântător!”. Într-un fel, da, îl putem numi vid, dar să nu vă fie frică, n-am spus niciodată că trebuie să vă aruncați fără să fiți pregătiți. De ce aș fi insensibil sau mai crud decât pasărea mamă? Ce face pasărea mamă? Își păzește puii ieșiți din găoace atâta timp cât trebuie să stea în cuib, apoi, când simte că sunt pregătiți, că aripile li s-au dezvoltat suficient, îi aruncă din cuib, dar niciodată înainte. Ei bine, nici eu nu voi face acest lucru cu voi, nu vă voi arunca în gol înainte de a fi pregătiți. Eu vă prezint doar ceea ce va trebui să faceți și mijloacele necesare, atâta tot.

De altfel, vidul nu este un scop în sine. Să faci vid înseamnă să înveți să te debarasezi de toate elementele care te împiedică să intri în contact cu lumea divină și să-i primești binecuvântările. Câți oameni nu sunt asemenea sticlelor pline! Nu există niciun mijloc să verși ceea ce este în ei, căci sunt plini: de dorințe necuviincioase, de idei greșite, preconcepute; ei nu încearcă niciodată să se golească pentru a înlocui obscuritatea cu lumina, urâțenia cu frumusețea, dezordinea cu ordinea. Când este cazul să înlocuiască un muncitor, un patron, o femeie, atunci ei devin mari specialiști. Dar dacă le vorbești despre înlocuirea greșelii prin adevăr, a unui efect printr-o calitate, vă vor privi uimiți.

Deci este adevărat: să taci înseamnă să faci într-un fel un vid în tine însuți, și în acest vid obții împlinirea. Da, căci în realitate vidul nu există. Aruncați apa dintr-un recipient, aerul va pătrunde, scoateți-l și va intra eterul. Când încercăm să obținem vidul, materia este de fiecare dată înlocuită printr-o materie mult mai subtilă. În același fel, când ajungem să alungăm gândurile, sentimentele și dorințele inferioare, lumina spiritului este aceea care izbucnește; în acel moment, vedem, știm.

Liniștea este regiunea cea mai înaltă a sufletului nostru și în clipa în care atingem această regiune, intrăm în lumina cosmică. Lumina este chintesența universului, tot ceea ce vedem în jurul nostru și ceea ce nu vedem este traversat și impregnat de lumină. Scopul tăcerii este tocmai această fuziune cu lumina care este vie, puternică și pătrunde întreaga creație.

Dacă puteți, încercați să aveți în apartamentul vostru un loc, oricât de mic, pe care să-l dedicați liniștii, un loc frumos colorat, decorat cu câteva tablouri simbolice sau mistice. Consacrați-le Tatălui Ceresc, Mamei Divine, Duhului Sfânt, îngerilor și arhanghelilor, nu lăsați pe nimeni să intre și intrați aici numai dacă sunteți capabili să vă faceți liniște în interior, pentru a auzi vocea Cerului. Veți da, astfel, spiritului vostru, sufletului vostru posibilitatea de a se deschide și de a chema binecuvântările pe care le veți putea apoi răspândi tuturor creaturilor care vă înconjoară. Dacă puteți păstra o atitudine corectă, din pereții și obiectele acelei camere va emana ceva armonios, ceva ce va atrage entitățile luminoase, căci aceste entități se hrănesc cu armonie. Și dacă veți fi triști, descurajați intrând în acea încăpere, cum ea este populată cu prieteni care nu doresc decât să vă consoleze și să vă ajute, după un timp, vă veți simți restabiliți.

Pe măsură ce pregătiți camera tăcerii, fiți conștienți că o pregătiți și în voi înșivă, în sufletul și în inima voastră. Și atunci, peste tot unde vă veți găsi, chiar în mijlocul tumultului, veți putea intra în această cameră interioară, pentru a găsi pacea și lumina. Noi trăim în același timp în două lumi: vizibilă și invizibilă, materială și spirituală, de aceea este bine să avem această cameră a tăcerii și în interiorul nostru și în afara noastră, ținând-o la adăpost de influența răului.

Eu știu bine că ceea ce vă spun nu este pentru toți, ci doar pentru cei care, în ciuda celor obținute în viață, nu sunt mulțumiți, ei simt că le lipsește ceva esențial. Atunci, totul depinde numai de voi, dar, odată ce ați luat hotărârea de a vă angaja pe această cale a tăcerii, nu vă gândiți la timpul necesar pentru a o parcurge. Important este faptul că ați hotărât să intrați pe acest drum și că trebuie să perseverați. (sfârșit)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × four =