Un agent de penitenciare, campion la culturism!

Răzvan Bocancea

Răzvan Bocancea este noul campion al Moldovei la culturism. El va lupta pentru titlul național la Arad, într-un concurs programat peste trei luni. De asemenea, Maria Pavăl a devenit campioană a Moldovei la wellnes. În competiție s-a regăsit și jurnalista Aurina Petrea-Știrbu, care a devenit vicecampioană zonală la body-fitness.

Vasluiul revine în forță în circuitul național de culturism și fitness. Lotul pregătit de Emilian Știrbu, de la CS ”Vytrox Gym” Vaslui, a uimit asistența la Campionatul Național pentru Zona Moldovei și Bucovinei, de la Focșani. Patru dintre cei cinci concurenți de la Vaslui au urcat pe podium.

Cea mai importantă performanță îi aparține lui Răzvan Bocancea, care a devenit campion la culturism, categoria 80 kg, juniori mari.

”A fost o muncă grea. M-am pregătit încă din decembrie anul trecut pentru acest concurs. Am pornit la drum cu gândul să obțin locul întâi și să ajung campion regional. M-am pregătit exemplar și pot spune că pe scenă mi-a fost mai ușor, fiindcă am avut încredere în mine. Am parte de un antrenor de excepție, care m-a învățat fiecare pas, i-am ascultat toate sfaturile, lucru care m-a ajutat să urc pe primul loc”, ne-a spus agentul de penitenciare Răzvan Bocancea, aflat la primul concurs de acest gen.

El speră să urce pe primul loc și la finala națională din luna septembrie, de la Arad: ”La Campionatul Național din septembrie mă văd învingător. Am început pregătirea și muncesc din greu ca să ajung campion național, să merg anul viitor la Mondiale din poziția de câștigător, de campion național. Este un vis al meu să ajung printre cei mai buni și să fiu mândru de mine”.

Tot pe primul loc a urcat Maria Pavăl, la categoria wellnes.

Cea mai surprinzătoare apariție în concurs a fost a jurnalistei Aurina Petrea-Știrbu, care a devenit vicecampioană regională la body-fitness: ”Mi-a plăcut întotdeauna să-mi depășesc limitele. Fitness-ul a fost pentru mine o provocare. Decizia de a face performanță, de a urca pe scenă a fost cel mai dificil moment. Apoi, totul a urmat de la sine. Pot să glumesc și să spun că am reușit pentru că nu am făcut altceva decât să-mi ascult soțul și acasă, și în sala de antrenament! Am respectat cu strictețe un program de antrenament, nutriție și dietă impus de antrenor, adică de soțul meu, Emilian Știrbu. Curajul meu de a urca pe scenă și de a face performanță, deși am trecut de 40 de ani, le-a inspirat și pe alte tinere, care deja au venit la sală și și-au exprimat dorința de a munci și participa la concursuri. Toți cei care fac sport de performanță sunt deja câștigători și merită felicitați”.

De asemenea, Andreea Boț a devenit vicecampioană la bikini-fitness, iar Eduard Coțofană a terminat concursul pe locul 5 la culturism, categoria ^60 kg, juniori mici.

“Le mulțumesc pentru că au ales să le fiu antrenor, coordonator, mentor și îndrumător. Nu a fost o muncă ușoară, însă împreună am reușit. Sunt mândru de ei. Este prima participare a unui lot din Vaslui la o competiție de culturism și fitness organizată sub egida federației. A fost o muncă asiduă, de câteva luni. Nu vorbim doar de antrenamentele din sala de forță, la fel de importante sunt programul alimentar și de nutriție, menținerea greutății pentru păstrarea categoriei, pregătirea scenică și costumația. Toate aceste elemente au contat în pregătirea fiecărui sportiv în parte. Îmi doresc să fie un punct de plecare și să reușim să lărgim lotul. Nu a fost deloc ușor, dar merită fiecare secundă de muncă. Mulțumim celor care ne sunt alături în drumul nostru spre performanță, Sala de forță «Vytrox Gym» și, nu în ultimul rând, Primăriei Vaslui, care sprijină sportul de performanță”, a declarat Emilian Știrbu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − 7 =