O nouă campanie ROREC: Bârlădeni, scăpați de electricele vechi!

În acest weekend, bârlădenii sunt invitați să renunțe la aparatura electrică și electronică defectă. În schimb, ar putea câștiga tichete cadou de diverse valori, cu care își vor putea achiziționa produse noi.

Așa cum se întâmplă de ani buni, primăvara și toamna, municipalitatea bârlădeană, în colaborare cu Serviciul Local de Colectare Vaslui, organizează campanii de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) de la persoane fizice și juridice. Acțiunea, care are și caracter educativ, este susținută de Asociația Română pentru Reciclare (ROREC).

Concret, bârlădenii pot da spre reciclare orice aparat care se bagă în priză, precum și baterii portabile și industriale (non-auto), corpuri de iluminat sau tuburi fluorescente. Sub motto-ul „Protejează-ți sănătatea și mediul în care trăiești!”, prima campanie din acest an se derulează chiar în aceste zile, iar autoritățile locale speră să adune măcar câteva tone de aparatură defectă.

„Cum colectăm DEEE? Între 26-28 aprilie, bârlădenii au ocazia să scape corect de deșeurile de echipamente electrice și electronice, trimițându-le la reciclare. Iată cum va decurge programul acțiunii de colectare: joi, vineri și sâmbătă, cetățenii pot preda aparatele electrice vechi sau stricate la mașina de colectare sau pot solicita preluarea gratuită a acestora de la domiciliu, la sediu de firmă sau instituție, prin intermediul TelVerde 0800.444.800. Sâmbătă, 28 aprilie, între orele 10-17, trei puncte de colectare provizorii îi așteaptă pe cetățeni să aducă deșeuri electrice, becuri și baterii spre a fi colectate selectiv și trimise la reciclare”, ne-a spus Emilian Ghiga, reprezentantul Serviciului Local de Colectare Vaslui.

Ca și până acum, organizatorii campaniei vor amenaja trei puncte de colectare provizorii, respectiv pe platoul din fața Halei Centrale (zona Pieței „Sfântul Ilie”), la Piața Mică (bulevardul Epureanu nr. 40), la intersecția străzii Dragoș Vodă cu Mihai Eminescu (zona Confecții).

Ca de fiecare dată, organizatorii vor oferi tichete cadou celor care participă activ la această campanie: pentru deșeuri de tip frigidere și combine frigorifice complete – tichete în valoare de 30 de lei; pentru deșeuri de tip mașini de spălat rufe și vase (automate) complete – tichete în valoare de 20 de lei; pentru alte deșeuri electrice complete de minimum 20 de kilograme – tichete în valoare de 10 lei.

„Legislația specifică și obligativitatea colectării selective a DEEE au ca motivații principale protecția mediului, a sănătății populației și a resurselor pământului de efectele negative, iremediabile ale deșeurilor electrice. Deșeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conțin substanțe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanțe poluează solul, aerul și apa, afectându-ne tuturor sănătatea. Alegeți să respectați nu doar legislația, ci întreaga comunitate din care faceți parte și, mai ales, mediul înconjurător. Colectați deșeurile electrice!”, declarat reprezentantul Serviciului Local de Colectare Vaslui.

De menționat că, în campania din 6-8 aprilie 2017, la nivelul Bârladului s-au colectat 9.545 de kilograme de deșeuri, iar la cea din 28-30 septembrie 2017, doar 2.450 de kilograme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen + 15 =