Răsfoind presa de altădată… (32): Comunismul era ieftin

Stupina CAP Berezeni – Huși (1967)

În numărul 6.415 din 27 aprilie 1967 se vorbea despre „Reduceri de prețuri la unele bunuri de consum”, iar preambulul știrii transmise în țară de agenția bolșevică Agerpres, botezată astfel de madam Hanna Pauker, era un lung text propagandistic din care reieșea că inimosul partid comunist taaaare se mai gândea la pălmașii patriei, aruncându-le, din când în când, câte un oscior bun de supt sau de lins, că macra o haliseră alții, cu grade mari.

Ca și în alte dăți, voi deschide această retrospectivă cu rubrica „Sport”, cuprinzătoare a știrilor din zona noastră de interes. Pe lângă toate cele, fotbalul era la fel de „rege” ca acum, la mare distanță față de alte discipline…

În sezonul competițional 1966-1967, echipa „Gloria” Bârlad activa în divizia C, numită pe atunci „categoria C”. Eliade Solomon, omul „Flăcării Iașului” bun la toate, scrisese cu deosebită satisfacțiune despre „cele trei victorii consecutive” cu care se învredniciseră bravii echipieri non-rulmentiști. Scorul de 1-0 obținut prin golul lui Scînteie în partida din deplasare cu „Unirea” Focșani îi scăpase de grija retrogradării. Spunea Solomon (care nu asistase la meci, dar primise știri despre desfășurarea acestuia) că „scorul ar fi putut fi mai mare, dar portarul gazdelor, Anghelescu, a făcut adevărate minuni pentru echipa sa”.

În campionatul regional, „Rulmentul” Bârlad (retrogradată din sezonul trecut al “categoriei C”) îi bătuse rău pe cei de la „Flacăra” Murgeni, chiar în fieful lor, scor 3-0, ceea ce-i apropiase la numai două puncte de liderul ieșean „Medicina”, fostă IMF și UMF. Echipa vasluiană „Constructorul”, înființată în anul 1965 pe scheletele fostelor grupări „Progresul” și „Victoria”, se târa pe la subsolul clasamentului, cu numai 10 puncte, care-i „asiguraseră” locul penultim, al 11-lea. O altă echipă bârlădeană, „Strungul”, îi făcuse flenduri pe „țăranii” de la „Recolta” Dragalina cu 4-0, iar „Hușana” câștigase în deplasare cu 3-0 (neprezentare) meciul cu „Universitatea” Iași.

Noua fabrică de produse lactate din Bârlad (1967)

După cum spusei mai sus, pe primul loc era „Medicina” Iași, cu 30 de puncte, un avantaj fragil față de a doua clasată, „Rulmentul”, care avea 28. De notat că orașul Iași avea în campionatul regional de atunci nu mai puțin de cinci echipe („Medicina”, „Politehnica”, „Siderurgistul”, „Universitatea” și „Instalatorul”), fiind urmat de orașul Bârlad, cu două echipe („Rulmentul” și „Strungul”).

Un corespondent local scrisese despre un „Concurs literar” care se ținuse la Școala generală numărul 1 din Delenii Vasluiului. Câștigătorii (toți elevi ai acestei unități de învățământ) au fost: „Adriana Donose, cu povestirea «De la fereastra vagonului», Mariana Parpalea, cu lucrarea «Mulțumim din inimă partidului», și Ernest Lache, cu schița «O zi din viața mea»”. Autorul precizase că efortul copiilor nu fusese făcut degeaba, ei primind „premii în cărți și obiecte”.

„Un pic mai bine pentru voi, sclavilor socialismului de-a pururi biruitor!”

Chiar dacă intertitlul de mai sus este între ghilimele, rog să nu creadă cineva că chiar am găsit asemenea cuvinte tari și crude în paginile cotidianului ieșean, unul al preamăririlor clasei muncitoare și de laudă a nemaipomenitului avânt spre culmile, cam înzăpezite și cuprinse de ceață, ale comunismului. De fapt, în numărul 6.415 din 27 aprilie 1967 se vorbea despre „Reduceri de prețuri la unele bunuri de consum”, iar preambulul știrii transmise în țară de agenția bolșevică Agerpres, botezată astfel de madam Hanna Pauker, era un lung text propagandistic din care reieșea că inimosul partid comunist taaaare se mai gândea la pălmașii patriei, aruncându-le, din când în când, câte un oscior bun de supt sau de lins, că macra o haliseră alții, cu grade mari.

Iată câteva dintre minunile aduse în fața  opiniei publice, precum și în casele uvrierilor sau în pivnițele lor igrasioase: „La unele produse alimentare: la untură de porc și untură de pasăre – între 21 și 39 la sută; la biscuiți – între 5 și 32 la sută; la suc de roșii, nectar de fructe și alte băuturi răcoritoare – între 13 și 27 la sută. La unele produse metalurgice, electrocasnice și din lemn: la mașinile de cusut Ileana – între 13 și 23 la sută; la aparatele de radio cu tranzistoare «Dunărea» – cu 22 la sută; la aspiratoare de praf «Record» – cu 14 la sută; la unele baterii electrice – între 23 și 43 la sută; la unele tipuri de mobilă pentru copii – între 10 și 13 la sută; la unele tipuri de cărucioare pentru copii – între 5 și 26 la sută”.

Ieftinirile continuau cu „unele produse textile și încălțăminte”. Partidul hotărâse (fără drept de cârcoteală din partea cuiva) și coborârea prețurilor la „discurile didactice, precum și ale unor jucării din plastic” etc. Conțopiștii calculaseră și nivelul economiilor realizate de populație pe parcursul unui an: „300 de milioane de lei”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 1 =