Răsfoind presa de altădată… (33): 1 Mai tovărășesc

Pe dealurile Roșieștilor (1967)

Nu pierduseră ocazia pupincurizării mai-marilor de atunci nici versificatorii de casă ai bandiților cu număr mic pe carnetele roșii de partid, George Lesnea și Nicolae Țațomir. Primul dăduse titlul „Cîntec pentru Întîi Mai” îngăimării sale literare, iar al doilea, mai cu moț, îi spusese „Întîiul Mai vestește…”.

În anul 1967, ziua de 30 aprilie a căzut într-o duminică, iar cotidianul „Flacăra Iașului” a apărut, chiar dacă oficial nu se lucra. Pe frontispiciul publicației se putea vedea chiar și de la spitalul de oftalmologie un titlu scris cu litere atât de groase, că făceau concurență chiar și vestitului salam „Parizer”, cel care costa doar 29 de lei kilogramul: „TRĂIASCĂ 1 MAI, ZIUA SOLIDARITĂȚII INTERNAȚIONALE A CELOR CE MUNCESC, ZIUA FRĂȚIEI MUNCITORILOR DE PRETUTINDENI!”.

Bineînțeles că în rândurile celor ce se speteau pentru binele românașilor era inclusă și gașca amarnicilor „patruclasiști”, care sugeau la greu ciolanul Puterii de prin luxoasele lor birouri ministeriale sau de pe la Comitetul Central al avangardistului partid muncitoresc român, struțo-cămilă rezultată din fuziunea (prin absorbție) a pecereului cu minusculul partid social democrat român, aripa condusă de „rromânul” Lothar Rădăceanu (pe numele său real, Lothar Wuerzel) și de oportunistul Ștefan Voitec, purtătorul unei bărbi pe care o mai folosea din când în când și în nobila misie de ștergere a dosului lui Gheorghe Gheorghiu Dej, că bietul Constantin „Titel” Petrescu dăduse ortul popii după ce făcuse și un stagiu prin pușcăriile foștilor colaboratori comuniști.

Nu pierduseră ocazia pupincurizării mai-marilor de atunci nici versificatorii de casă ai bandiților cu număr mic pe carnetele roșii de partid, George Lesnea și Nicolae Țațomir. Primul dăduse titlul „Cîntec pentru Întîi Mai” îngăimării sale literare, iar al doilea, mai cu moț, îi spusese „Întîiul Mai vestește…”.

Lăcătușul Ion Helgiu, de la FRB (1967)

Pasiunea pentru șantiere – o boală?!?

Ca de obicei și ca întotdeauna, jurnaliștii obedienți total politicului scriseseră despre unii uvrieri mai dihai decât ceilalți. Astfel, N. Aldin (nume pe care îl bănuiesc să fi fost pseudo), se oprise la Vaslui, orașul care la acea vreme avea o fabrică de confecții intrată parțial în funcțiune și una de mobilă ce-și aștepta, încă, legarea pamblicii (conform exprimării tovului Valentin Popa, actual ministru al învățământului!) inaugurale între doi pari, lucrările de finalizare fiind în toi maxim. Omu’ ăsta, ziaristu’, o găbjise în incursiunile sale de spionare a vieții publice pe toava Ioana Grigoruț, căreia îi făcuse un frumos și propagandistic portret, ridicând-o de la rangul umil de „gospodină care avea grijă de cei doi copii ai săi” la cel de „muncitoare fruntașă la noua Fabrică de confecții”.

La celălalt pol industrial al Vasluiului de atunci, „Mobila”, la postul său de grijulie și dinamică muncă l-a găsit pe „maistrul Mircea Solohan”, un încercat fiu al clasei muncitoare, itinerant în timp prin cele mai importante șantiere ale țării.

Cum s-au distrat tovii și toavele?

Frumos, chiar mișto, aș putea eu zice pe țigănește. Așa cum îi obișnuise partidul comunist pe toți muritorii țării, vânjoasa clasă muncitoare a băut șampanie prin reprezentanții săi de seamă, bășinoșii cu boașele fleșcăite (dar încă dinamice, dacă erau stimulate corespunzător) și sclifositele madame cu chiloții de tip „gogoșari” prinși cu agrafe în talie.

Oameni buni, se spunea în ziarul „Flacăra Iașului” din 3 mai 1967 că semețul „Comitet Central al PCR a oferit o masă tovărășească în parcul Palatului Snagov”. Cine a participat la ea, scumpi „pretini”? Iacătă-i pe ofertanți: „Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu (un grangur uns cu toate căcaturille din lume, pus și de Iliescu & conspiratorii săi prezident al Senatului României, din 20 mai 1990 până în 1992 – n.a.), Emil Bodnăraș, Alexandru Drăghici, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdeț, Maxim Berghianu, Constantin Drăgan, Alexandru Moghioroș, Gheorghe Rădulescu, Leonte Răutu, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, membrii supleanți ai Comitetului Executiv, secretarii CC al PCR, vicepreședinți ai Consiliului de Stat și ai Consiliului de Miniștri”.

Halitorii bunătăților puse pe mese au fost toți profitorii regimului bolșevic, mai vechi sau mai noi. Muncitori, țărani, intelectuali de rând, cumva?!? Aida-de! Vezi să nu! Nici măcar la lins și supt oasele aruncate de către tovărășiile lor! Ăștia rămâneau pe la „cășile” lor sau pe la grădinile-restaurant ce apăruseră în peisaj: „Miorița” (Bârlad), „Parcul trandafirilor” (Vaslui), Ștrandul „Recea” (Huși).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × three =