Colaborare vasluiano-basarabeană: Oaspeți dragi la școala Stănilești

Peste 40 de cadre didactice din raionul Anenii Noi au fost prezente la cercurile pedagogice desfășurate în zona Huși.

Școala gimnazială nr. 1 Stănilești (director Crina Ioana Brănici) a găzduit nouă învățători veniți de la diverse unități de învățământ ale raionului basarabean Anenii Noi (Calfa, Cobușca Nouă, Cobușca Veche, Bulboaca, Gura Bîcului, Botnărești, Puhăceni). Oaspeții din Republica Moldova au fost primiți cu pâine și cu sare, simbolul ospitalității pe cele două maluri ale Prutului, și au asistat la o lecție demonstrativă cu subiect istoric la clasa a IV-a. Cu toții au apreciat harul didactic al profesorilor pentru învățământul primar implicați (Arteni Aurica, Coșug Teodorina, Armănuță Constanța), precum și participarea entuziastă a elevilor.

Odată cu încheierea activității didactice, cei prezenți au fost invitați la o masă rotundă cu subiectul “România la Centenar”, moderată de Ștefan Plugaru, profesor de istorie al Școlii Stănilești, un entuziast luptător pentru unirea celor două state românești. În încheiere, la Sala Polivalentă din localitate, a fost prezentat un program artistic de către grupul vocal al școlii, coordonat de prof. Vicol Simona, și ansamblul de dansuri ”Sălcioara Prutului”, coordonat de prof. Crina Ioana Brănici, totul culminând cu o simbolică horă a unirii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + 16 =