Astronomii bârlădeni au serbat Luna Astronomiei Mondiale

Pe parcursul lunii aprilie, membrii Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad au luat parte la diverse activități care au avut drept scop sărbătorirea Lunii Mondiale a Astronomiei (Global Astronomy Month). Programul a fost inițiat de Organizația „Astronomii Fără Frontiere” sub motto-ul „Un singur popor, un singur cer”, iar la nivelul întregului mapamond au fost organizate observații solare, competiții tematice sau manifestări culturale. La Bârlad, toate activitățile dedicate Lunii Mondiale a Astronomiei s-au desfășurat la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și au participat membri ai Asociației Astronomice „Sirius” (AAS) Bârlad, cadre didactice și elevi de la diferite unități de învățământ din oraș.

În cadrul sesiunii de observații vizuale și telescopice, organizate de prof. Ioan Adam pe 12 aprilie, pe terenul de sport și pe platoul liceului, participanții au observat telescopic planeta Venus și faza acesteia, au identificat vizual constelații și stele principale, au estimat magnitudini aparente și distanțe unghiulare, au observat telescopic o serie de obiecte Messier și sateliți artificiali. Manifestarea a vizat și celebrarea primului zbor în Cosmos, la 12 aprilie 1961, când Iuri Alexeevici Gagarin a plasat nava „Vostok”  pe orbita Pământului și a observat „Planeta albastră” timp de 108 minute.

La masa rotundă „Stephen Hawking, fizician și cosmolog contemporan”, organizată de prof. Ivona Măgdăliniș pe 16 aprilie, participanții au dorit să evidențieze activitatea marelui om de știință decedat în martie, la vârsta de 76 de ani, dar și curajul, inteligența și umorul acestuia. În cadrul expoziției de grafică, pictură și fotografie „Priviți cerul înstelat”, organizate de laboranta Aurica Beciu și profesoarele Agnes Andrei și Ivona Măgdăliniș în Holul de Marmură al liceului, pe 18 aprilie, au putut fi admirate lucrări realizate de elevii și profesorii unității liceale, fotografiile având în prim-plan Luna. Unele dintre lucrări vor participa la expoziția-concurs „Noi și Universul”, care va avea loc la Tulcea.

Tot în cadrul manifestărilor dedicate Lunii Mondiale a Astronomiei, pe 19 aprilie a fost organizată „Explorarea Lunii”, o activitate observațională ce a vizat identificarea vizuală, telescopică și fotografică a formațiunilor lunare, stelelor duble și a unor obiecte Messier. Sub coordonarea prof. Ioan Adam, membrii AAS Bârlad, respectiv elevi și cadre didactice de la liceul gazdă și elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, au identificat vizual, telescopic și fotografic formațiuni geologice lunare (cratere, „mări”, promontorium), stele duble și unele obiecte Messier.

„Cei care au participat pentru prima oară la o sesiune de observații astronomice au identificat mai întâi constelații și stele principale vizibile în momentul activității: Taurus, Auriga, Orion, Gemini, Canis Minor, Canis Major, Cancer, Leo, Bootes etc. Nu în ultimul rând, pe 24 aprilie, împreună cu electronistul Florin Doboș, voluntar al Asociației Astronomice «Sirius», am coordonat activitatea practică intitulată «Construcția unui minirover». Acest lucru a presupus prezentarea unor cunoștințe de bază despre circuitele electrice, motoare și programare. Construcția proiectată este suficient de complexă pentru a solicita experiență în domeniu, dar suficient de simplă pentru ca începătorii să se descurce cu puțin ajutor. Membrii AAS selectați vor învăța în perioada imediat următoare fundamentele robotizării: pasul 1 – piese și instrumente, pasul 2 – șasiu și corp, pasul 3 – electronică, pasul 4 – cod. Elevii vor avea ocazia să învețe în mod practic și să se familiarizeze cu metodologia cercetării științifice, să aprofundeze cunoștințe de tehnologie și programare”, ne-a spus prof. Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad.

Membrii AAS au participat și la evenimentul „AstroPoetry Contest”, un concurs deschis până pe 1 mai și destinat copiilor, adolescenților și adulților din întreaga lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nine + five =