Juniorii U16, învinși, dar încrezători

Pe 29 aprilie, juniorii U16 din cadrul secției Rugby a Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad au disputat primul meci din returul Diviziei Naționale de Juniori (DNJ), respectiv cea de-a IV-a etapă, pe teren propriu, în compania celor de la CSS Gura Humorului, care au câștigat cu scorul de 23-7.

„Cred în acest grup și în proiectul pe care l-am demarat la începutul anului competițional. Am pierdut un meci, dar nu și războiul. Sunt convins că, la următoarele meciuri, greșelile pe care le-am făcut astăzi (duminică, 29 aprilie – n.r.) nu le vom repeta și bucuria de a juca rugby va fi țelul nostru”, ne-a declarat Ciprian Popa, antrenorul echipei de juniori U16.

După primul meci din retur, CSS Bârlad se situează tot pe locul II în clasamentul provizoriu, cu 10 puncte, după CSS Gura Humorului (19 puncte) și înaintea CTTV Galați (10 puncte) și ACS „Sfântu Gheorghe” Hlipiceni (0 puncte).

În etapa a V-a, programată pe 6 mai, de la ora 14, pe stadionul „Victoria” din comuna Hlipiceni, județul Botoșani, CSS Bârlad va întâlni echipa ACS „Sfântu Gheorghe”. Ultimul meci din retur se va disputa pe 11 mai, în deplasare, adversară fiind CTTV Galați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × 2 =