Primăria Bârlad atrage specialiști în oraș: Locuințe ANL pentru medici și profesori

În câțiva ani, medicii rezidenți și specialiști, precum și cadrele didactice calificate care își desfășoară activitatea în Bârlad ar putea beneficia de apartamente. Municipalitatea face demersuri pentru a putea obține finanțare în vederea construirii unor blocuri prin ANL. 

Miercuri, 3 mai, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Bârlad, aleșii au aprobat un proiect de hotărâre prin care l-au mandatat pe primarul Dumitru Boroș să semneze o serie de protocoale de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). Inițiativa vine ca urmare a întâlnirii avute de edilul șef înainte de minivacanța de 1 Mai cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), în urma căreia i s-a spus că există fonduri pentru construirea de apartamente pentru medicii rezidenți și specialiști și pentru cadrele didactice calificate.

„Am făcut o deplasare la Ministerul Educației în legătură cu Casa Memorială «Alexandru Ioan Cuza», am mai făcut o deplasare la Compania Națională de Investiții în legătură cu sala de sport de la Colegiul Național «Gheorghe Roșca Codreanu», dar am fost și la ANL. Am discutat despre investiția din Bariera Puiești (cele trei blocuri care urmează să fie construite – n.r.) și, tot în acest context, am abordat o altă chestiune: locuințe ANL pentru medici și pentru personalul din învățământ. Și cu altă ocazie am discutat despre această problemă, însă acum mi s-a explicat că nu putem să ajungem să construim blocuri ANL pentru medici și profesori dacă nu există un protocol între Consiliul Local și ISJ Vaslui, respectiv între Consiliul Local și DSP Vaslui. Actualul proiect de hotărâre împuternicește primarul să semneze respectivele protocoale. Acum se discută pentru investițiile din 2019 și, dacă vrem să nu rămânem în urmă, trebuie să urgentăm demersurile”, a explicat Boroș.

Potrivit reprezentanților primăriei, în prezent se caută locații disponibile în vederea construirii de blocuri ANL pentru cele două categorii de personal, iar odată semnate cele două protocoale și întocmită documentația necesară, se va merge la ANL pentru depunerea cererii de finanțare. Până acum, locuințe destinate închirierii puteau primi numai tinerii cu vârste între 18-35 de ani care nu-și puteau permite să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă. În cazul cadrelor didactice calificate și al medicilor rezidenți și specialiști, a fost eliminată condiția legată de vârstă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen + 11 =