In memoriam: Omagiu profesorului Constantin Poiană

“Să judecăm pomul după roadele sale și omul după faptele sale” -Evanghelia după Luca, cap. 6.

Profesorul Constantin Poiană  a simțit și a înțeles de mic că salvarea sa (în condițiile în care a fost nevoit să viețuiască la Casa de Copii) este învățătura, că numai învățând va putea izbuti în viață; și atunci s-a zbătut și a învățat temeinic. S-a convins repede că, dacă vrei să fii liber, să te ridici peste sărăcie, foamete, umilință, chinuri, trebuie să înveți să pătrunzi cu mintea ta tainele lumii din jur. Și într-adevăr, numai învățătura îți dă demnitatea și libertatea pe care apoi nu ți le mai poate lua nimeni.

S-a născut la 25 septembrie 1941, în București, și a urmat școala primară și cea gimnazială la Ploiești. Și-a continuat studiile la Liceul “Ion Luca Caragiale” din Ploiești (clasele a VIII-a și a IX-a) și Liceul “Nicu Gane” din Fălticeni (clasele a X-a și a XI-a).

În perioada 1960-1965, frecventează cursurile Facultății de Filologie a Universității “Al.I. Cuza” din Iași. Aici a beneficiat de îndrumarea unor profesori de excepție, între care Constantin Ciopraga, Dumitru Gafițeanu, I.D. Lăudat, Alexandru Irimia, Gheorghe Agavriloaei și Ștefan Bârsănescu.

Și-a început cariera didactică în anul 1963, la Școala cu clasele I-VIII Muntenii de Sus, județul Vaslui. Numit director în anul următor, construiește aici un nou local de școală și consolidează clădirile vechi.

Afirmându-se ca bun organizator, este promovat, în anul 1966, la Consiliul Raional Vaslui al Organizației Pionierilor, devenit, în 1968, Consiliul Județean al Organizației Pionierilor, unde va funcționa până în anul 1975. Devenind instructor, este asimilat de Ministerul Educației și Învățământului ca inspector școlar. În acest timp, cunoaște o serie întreagă de unități școlare din județ. Acest fapt i-a permis să se evidențieze prin inițierea, organizarea și coordonarea unui număr mare de activități extradidactice, cu un puternic caracter educativ.

Contribuie din plin, alături de profesoara Elena Condrea și inginerul Emil Cojocariu, de la Trustul de Construcții Montaj Vaslui, la amenajarea Taberei județene “Poiana Căprioarei”, care a intrat imediat în circuitul național al taberelor școlare.

Din 1975 și până în 1981, a funcționat ca director adjunct la Școala Specială pentru Surzi Vaslui. Împreună cu un alt regret profesor, Constantin Alexandru, director, a format un cuplu benefic unității. În această perioadă, s-au construit o cantină, un cămin, o centrală termică și s-au reabilitat vechile clădiri.

Recomandat de activitatea managerială, a fost numit director al Liceului Industrial nr. 3 Vaslui (astăzi, Liceul Tehnologic “Ion Mincu”). În această calitate, în perioada 1981-1985, a reușit să dea un nou și plăcut aspect exteriorului și interiorului liceului, să amenajeze noi cabinete și ateliere, precum și un amfiteatru.

Din 1985 și până în 1990, a îndeplinit funcția de metodist la Casa Corpului Didactic Vaslui, unde a răspuns de problematica orientării școlare și profesionale a elevilor din județ.

După o perioadă scurtă la Școala generală nr. 7 Vaslui (în calitate de director), în anul 1990 este numit inspector școlar. Cadrele didactice inspectate au apreciat luciditatea lui, simțul măsurii, dreptății și adevărului, competența și seriozitatea, precum și exigența dublată de o înțelegere a celor care munceau în condiții dificile. S-a apreciat faptul că vorbește o limbă clară și logică, precum și că stăpânește elementele de gramatică.

Revine la catedră, la Școala cu clasele I-VIII “Elena Cuza” din Vaslui, în 1996, ca după numai un an să fie numit director, calitate în care a pus un accent deosebit pe crearea de condiții materiale optime și eficientizarea calității demersului didactic.

Dascăl și prieten

A slujit limba și literatura română cu toată energia trupului și a minții sale. Când preda, era cu totul pătruns de adâncimea și frumusețea limbii române. Este o mare minune să simți că iubești elevii și că trebuie să-ți reverși toată dragostea de dascăl asupra lor. Au fost numeroase momentele de predare a noilor lecții în care profesorul Constantin Poiană se revărsa în vorbe adecvate și la subiect, ca un fluviu scăpat din zăgaz.

Om cu inimă mare și curată, avea acel “ceva” care apropie oamenii. Era un om generos și un prieten devotat. Prețuia mult prietenia și o trata cu multă seriozitate. Era admirat pentru ușurința cu care se oferea să ajute (în mod dezinteresat) ori de câte ori cei din jurul său aveau nevoie.

Avea un zâmbet biruitor și un râs molipsitor, o poftă grozavă de viață și o mare capacitate de a vedea și dincolo de aparențe.

Profesorul Constantin Poiană a făcut deseori dovada că în preajma copiilor toți suntem mai deschiși, mai bucuroși, mai buni și mai responsabili. Era convins că în orice local de școală există o mare Cruce a Iubirii, prezentă, de altfel, în fiecare clasă unde profesorul își ține lecția și aproape întotdeauna rostește cuvinte de folos pentru elevi.

A format o familie minunată, un trio formidabil, Rodica, Cristi și Costel, în casa cărora domneau pacea și bucuria, respectul și iubirea reciprocă. La rândul său, Cristi a realizat o nouă familie, dăruindu-le părinților un minunat nepot, Tudor-George.

A desfășurat și o bogată activitate publicistică la “Tribuna Învățământului” și în presa locală. A contribuit la elaborarea “Programei muncii educative” (în 1993) și la apariția revistei școlii, “Mirajul Labirintului”. Aceeași Școală nr. 4 Vaslui îi mai datorează profesorului Constantin Poiană construirea unei săli moderne de sport.

În școlile în care a funcționat, a reușit să creeze un climat de efervescență siprituală și profesională de un nivel înalt. De remarcat că dintre cei 42 de ani de activitate ai profesorului Constantin Poiană, 19 au fost în funcții de conducere a unor unități școlare și 23 în munci de îndrumare și control.

Profesorul Constantin Poiană a trăit pe pământ în aspirația pentru cele veșnice. A plecat la străbuni pe 8 mai 2015.

Dumnezeu să-l ierte!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eight − 5 =