Acțiunile caritabile, în atenția Episcopiei Hușilor

Părintele Valentin Beregoi

Cel care va coordona această lucrare, cu binecuvântarea Ierarhului Hușilor, este noul consilier eparhial, Părintele Vladimir Beregoi.

Din această lună, Sectorul Social-filantropic și cel Economic din cadrul Episcopiei Hușilor se unesc pentru a putea fi organizate mai multe acțiuni caritabile. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Episcopiei Hușilor, într-un comunicat de presă: “Începând cu luna mai a.c., la Centrul Eparhial Huși, la inițiativa și din dorința expresă a Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, Sectorul Social-filantropic își contopește activitatea cu Sectorul Economic, scopul urmărit fiind intensificarea lucrării filantropice a Bisericii în această zonă, precum și canalizarea cât mai multor energii și resurse spre întâmpinarea celor aflați în nevoi. În acest sens, cel care va coordona această lucrare, cu binecuvântarea Ierarhului Hușilor, este noul consilier eparhial, Părintele Vladimir Beregoi, un om cu o bogată și pilduitoare experiență în activitatea socială, cu peste 14 ani de experiență în crearea și coordonarea de așezăminte sociale, de care au beneficiat, pe parcursul anilor, sute de copii și bătrâni”.

În același comunicat, reprezentanții Episcopiei redau declarația făcută de Prea Sfințitul Ignatie, la întronizarea sa ca episcop al Hușilor, privind intensificarea acțiunilor filantropice în perioada următoare: “Una dintre prioritățile mele pastorale este (…) de a avea grijă, prin proiecte social-filantropice, de cei aflați în suferințe și lipsuri materiale severe, ca în felul acesta altarul dragostei lui Dumnezeu din Liturghie să hrănească altarul inimii aproapelui”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − one =