Răsfoind presa de altădată (37): Scrieri umoristico-șugubețe

Constantin Clisu (1931-2012)

Uneori, la rubrica periodică „Agenda”, unii corespondenți, sau chiar jurnaliști profesioniști, publicau materiale de-a dreptul spumoase și pline de un umor de înaltă calitate. În numărul ziarului „Flacăra Iașului” din 8 mai 1967, am găsit două asemenea specimene care aveau, totuși, adresă directă…

Dumitru Jalbă, un colaborator din Huși al cotidianului, publicase un material hazos dar cu un adânc substrat economic ce ilustra, cum nu se putea mai bine, durerea în cot a oamenilor timpului vizavi de „grija față de avutul obștesc”. Opinez că, dacă ar fi fost vorba despre un fermier din zilele noastre, grijuliu față de strânsura de pe câmp, altfel ar fi stat lucrurile, mai „contondent”, poate… Deci, iată ce conținea, în mare, șugubățul articol intitulat (în mod inspirat) „Cantități neglijabile?!?”. Folosind stilul unui povestitor bătrân și sfătos, așezat la gura sobei în care ardeau strujenii de păpușoi și hripca uscată rezultată de la curățatul viei, dar în față cu nelipsita ulcică plină ochi cu vin „producător”, Jalbă începuse cam așé: „Vă povestim o variantă modernă a basmului cu fetița cea care s-a rătăcit în pădure. Se spune că o fetiță din Drînceni s-a rătăcit în Huși. A umblat ea pe ici-pe acolo, venea seara și nu găsise încă drumul spre casă. Deodată, s-a apropiat de ea un bărbat: «- De unde ești, fetiță? – Din Drînceni. Vreau acasă și nu știu pe unde s-o iau. – Hai cu mine!»”. Și omul nostru a dus-o pînă în fața bazei CRR din localitate. «– Vezi tu dîra asta de porumb? Te ții după ea și ajungi acasă, la Drînceni»”. După ce puria mulțămi fain lu’ nenea binevoitoru’, o luă la talpă (ipotetic, firește) preț de 22 de kilometri, taman distanța de la Huși la numita comună, „…nepierzînd din ochi dîra de boabe”, scria autorul. Fetița, bucuroasă că a găsit așa ușor drumul spre domiciliu, i-a spus tărășenia tatălui său care degrabă încălecă vaca din dotare și așa, pe deșelate, a purces spre orașul dintre vii, făcând mai mult timp decât fiică-sa pe jos „…ca să mulțumească conducerii CRR pentru că permite autocamioanelor prost etanșate să transporte cereale”. Mai șugubeții responsabili de colea, îi răspunseră omului, la mișto: „Pentru puțin. E o cantitate neglijabilă”. Al naibii CRR, zic eu după trecerea a 51 de anișori, că bine o mai îndreptase din condei!

O altă scurtissimă, a fost trimisă redacției de către regretatul profesor Constantin Clisu care povestea în ea despre un pompier indisciplinat de la Fabrica de rulmenți din Bârlad. Scrierea umoristică dulce-acrișoară, începuse frumos: „Se pare că Dumitru P, pompier la FRB, are nevoie pentru a o face pe pompierul, de un alt…pompier care să-l supravegheze”. Supărarea viitorului stabilit în Canada, începuse să-și arate colții plini cu măliga de anțărț atunci când, frumușel, își depănase povestea: „Zilele trecute, fiind trimis într-un post fix, la magazia de vînzări, unde trebuia să supravegheze unele încărcări – în preajmă fiind materiale inflamabile – Dumitru P. și-a făcut remarcată prezența cu…țigara în gură! Chiar la doi pași de materialele inflamabile!”. Noroc că prin preajmă se găsea un muncitor, care nici măcar n-avea calitatea de pompier, care ar fi strigat, panicat foarte: „Pompier, stinge țigara că altfel chem…pompierii!”.

O altă știre, dar fără nicio adiere de miștocăreală, transmisese tov inginer Constantin Eșanu pe care îl bănuiesc a fi fost silvicultor deoarece informația sa se referise la „Planul de împădurire al raionului Bîrlad” care fusese realizat (145 de hectare) și chiar depășit cu 5 hectare, că așa era moda, d’agi tova’ăși și p’etini, uscați de dorul după tata Ceau…

Coperta noului Permis auto (1967)

Nou permis de conducere 

Această știre era de un interes deosebit deoarece îi privea pe tovii șoferi, în număr foarte mare și pe atunci, mai cu seamă din cei profesioniști care-și câștigau pâinea cârpind toată ziua rablele din dotare ori dându-le jos roțile cu pene și punându-le la loc după ce le peticiseră. Informația întinsă pe o suprafață bunicică de ziar, fusese semnată de către tov „…locotenent major Constantin Savin, șeful Biroului tehnic din cadrul Serviciului circulației din Direcția Miliției Regionale Iași”. De remarcat este faptul că indicativul țării noastre recunoscut internațional pe atunci (și mult timp după) era „R” nu „RO”-ul de acum. Culoarea permisului era un roz-bombon, ca și chiloții unei dame trecute de 60 de primăveri. O premieră fusese și atașarea unui „Tichet de evidență a contravențiilor”, care va face viața mult mai amară șoferilor indisciplinați în trafic.

Vremea în ziua de 8 mai a anului 1967, fusese ceva mai răcoroasă față de cea de astăzi, înregistrându-se temperaturi cuprinse între 12 și 16 grade (ziua) și 4-7 grade (noaptea).

În cele cinci ore de televiziune, își găsise loc și filmul românesc „Fantomele se grăbesc” cu Ion Besoiu și Sebastian Papaiani, care avea, foarte pe scurt, următoarea tramă: „Bătrânul colecționar de ceasuri Tribon încearcă să-l compromită pe tânărul medic Andrei în ochii Paulei, fiica sa, pe care o împinge în brațele unui cântăreț străin, care i-a promis un seif plin cu bani, în Elveția”. Ai naibii capitaliști, ce să mai spun…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × 5 =