Răsfoind presa de altădată (38): Despre folclor, dictatură și eroziune

Felician Fărcașu (1920-1977)

În trecutul nu prea îndepărtat, ansamblul folcloric „Trandafir de la Moldova” își avea sediul la Bârlad, la fel ca și Teatrul „Victor Ion Popa”. Dacă cea de-a doua instituție culturală a rămas în același loc, prima a fost „adoptată” de către municipalitatea din Huși.

Perioada de glorie, literalmente, a fost cea bârlădeană, firește, iar artiștii care au compus acest ansamblu au devenit nume notorii în lumea muzicii populare. În ziua de 9 mai a anului 1967, cineva de prin părțile locului scrisese la gazetă că echipa va întreprinde un „Turneu” în regiunile: Bacău, Suceava, Cluj, Galați și Mureș – Autonomă Maghiară adică, vorbind despre ultima entitatea dministrativ-teritorială, în județele Mureș, Harghita și Covasna, cele cu boclucul actual al autonomiei. „La realizarea spectacolului își vor da concursul soliștii vocali Felician Fărcașu, Lucreția Ciobanu, Ana Arcaș, Mioara Velicu, Gheorghe Nechifor și Ion Conea”, specificase autorul informării. După cum se poate constata, ansamblul nu s-a putut baza numai pe proprii angajați, puțin sau chiar deloc cunoscuți în țară, așa că s-a apelat la „artileria grea” a folclorului de atunci. Știrea mai spunea că „Regia și aranjamentul muzical” aparțineau „…profesorului Nicolau Mencicov” iar dirijorul orchestrei era Vasile Nicolau.

Mikis Teodorakis – la pușcărie! 

După cum (nu) se mai știe, în luna aprilie a anului 1967 a avut loc în Grecia o lovitură de stat militară, regele Constantin al II-lea fiind alungat de la Putere. Timp de 7 ani, 1967-1974, bătrâna Elada a fost condusă de o dictatură numită în epocă „dictatura coloneilor”. Printre personalitățile încarcerate s-au regăsit și nume artistice grele, așa cum a fost și cel al compozitorului Mikis Teodorakis, autorul celebrului „Cântec al lui Zorba-grecul”. Prin cine știe ce canale secrete, acesta încă mai lua legătura cu lumea liberă așa cum a făcut-o și în ziua de 7 mai când, scria presa de pretutindeni, „…a adresat opiniei publice mondiale un apel în care se arată că în Grecia numărul celor arestați se cifrează, deja, la multe mii. (…) Adevăratul număr al victimelor nu este cunoscut de nimeni”. Criminalii cu grade mari pe epoleți aveau în vedere „…înființarea unor tribunale speciale care urmau să pronunțe condamnări la moarte”. Teodorakis făcea apel asupra „…democraților din lumea întreagă și în  special celor din Europa” chemându-i să fie „…de partea poporului grec”.

Ca în orice altă dictatură, indiferent de „culoare”, noile autorități au trecut la interzicerea apariției presei neconvenabile. În cazul de față, a fost vorba despre cotidianele: „Kathimerini” (în traducere liberă, „Zilnic”), „Messimvrini” („Miezul zilei”), „Ikonos” („Icoana”), „Elefhteria”, „Avghi”, „Demokratiki Allaghi”, „Athinaiki” și care vor mai fi fost ele.

Vechea problemă a eroziunii solului 

După cum ați remarcat, problema eradicării eroziunii solului devenise una de o importanță uriașă, în goana detectării unor terenuri susceptibile de a se preta agriculturii. Experiența cultivării viței-de-vie și a pomilor fructiferi pe sistemul teraselor se dovedise un succes notabil dar acum ambițioșii tovi voiau să cultive pe dealurile golașe și niscaiva grâu, păpușoi sau răsărită. Mai nou, s-a luat decizia (precis la cel mai înalt nivel) de a se împăduri zonele afectate, iar inginerul silvic Petru Luca de la „Consiliul agricol regional” taman la asta se referise în amplul său articol „Cîți dintre puieții silvici vor prinde rădăcini pe terenurile erodate?”. Materialul publicistic avea trei subcapitole: „1) O acțiune a cărei necesitate e înțeleasă în prea puține locuri; 2) În contratimp cu epoca optimă de plantare; 3) Unde duc lucrările de mîntuială”. Așadar, toate fuseseră critice și, probabil, mulți președinți de colhozuri socialiste își vor fi spus în bărbile nerase: „Ce …a noastră mai vrea și ăsta?! N-avem destule pe cap cu planurile la grîu, păpușoi, răsărită, tiutiun, gogoșari, barabule și alte cele?!”. Cu toate acestea, neînfricatul și obositorul tov ing o ținea sus și tare cu „…valorificarea terenurilor neproductive”! Unde mai pui că amintise și de „…pepiniera agrosilvică de la Bîrlad” care producea, fârtate al meu, nu glumă, numai puieți unu-ș-unu! Ca să termin într-un mod cât mai festivist, că se purta la tovii de-atunci, inginerul Luca invita la muncă tocmai pe cei nu voiau să muncească decât cu organul din spatele prohabului… Bleah!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 2 =