Arhiva zilei: 11/05/2018

“ReConnect Diaspora” îi inspiră pe vasluienii dispuși să se întoarcă acasă

Numărul celor care s-au înscris până acum în proiectul “ReConnect Diaspora”, derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST în perioada 19 septembrie 2017 – 18 septembrie 2020, reflectă interesul născut de linia de finanțare pentru încurajarea antreprenoriatului prin susținerea înființării a 30 de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Respectivii doresc să urmeze cursul de antreprenoriat, apoi să se înscrie în competiția de planuri de afaceri. 30 de câștigători, ale căror proiecții de business vor fi apreciate ca viabile și fezabile, vor primi finanțări de până la 40.000 de euro din bugetul proiectului de (8.407.970,43 lei, din care valoarea cofinanțării UE 7.072.656,76 lei).

HC Vaslui – CSM Făgăraș, mâine, ora 17: Ultimul joc acasă

HC Vaslui speră să-și spele rușinea în fața propriilor suporteri în penultimul joc din actualul sezon, cel cu CSM Făgăraș.

Aproape de al doilea trofeu

Gabriel Bujor

Vasluianul Gabriel Bujor are toate șansele să devină pentru a doua oară consecutiv golgheterul Ligii Zimbrilor.

Campioană la Chișinău

Cristina Balaur

Cristina Balaur a câștigat proba de 1.500 m la un concurs internațional.

Copiii baschetbaliști, invitați la „Cupa Streetball 3×3”

Pe 2 iunie, copiii care știu să joace baschet și au vârsta între 6-14 ani, indiferent că sunt fete ori băieți, sunt așteptați la a doua ediție a Cupei „Streetball 3×3”, care va avea loc pe platoul de lângă hotelul bârlădean Moldova. Competiția este organizată de Asociația Baschet Club (ABC) „Sonicks Junior” Bârlad pe grupe de vârstă: 6-8 ani, 9-11 ani și 12-14 ani.

“Cupa Speranței” de la Murgeni

În competiție s-au înscris 12 echipe de juniori și patru de seniori, din Iași, Focșani, Babadag (Tulcea), Bacău, Valea Seacă (Bacău) și Murgeni. Evenimentul este organizat de fundația “Star of Hope” România, în colaborare cu mai mulți parteneri.

Astăzi și mâine, pe stadionul din Murgeni, se desfășoară prima ediție a “Cupei Speranței”, o competiție fotbalistică în care se vor înfrunta 12 echipe de juniori și patru de seniori, din Iași, Focșani, Babadag (Tulcea), Bacău, Valea Seacă (Bacău) și, bineînțeles, Murgeni (Vaslui).

Poftiți la tenis de masă!

Săptămâna viitoare, în perioada 14-19 mai, pasionații vor putea participa la prima ediție a „Cupei Zilelor Culturale ale Bârladului la tenis de masă”, competiție organizată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza”, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Bârlad, precum și cu Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu”. Vor putea participa sportivi amatori din Bârlad și din mediul rural, atât bărbați, cât și femei.