Vasluiul, gazdă de onoare: Start la Olimpiada de Lingvistică ”Solomon Marcus”

Gabriela Plăcintă

O nouă competiție de anvergură are loc la Vaslui. Este vorba despre etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică ”Solomon Marcus”, programată în perioada 11-13 mai.

Vasluiul se regăsește și în acest an pe harta județelor gazdă pentru etapele naționale ale olimpiadelor școlare. De astăzi și până duminică, 207 elevi și 44 de profesori însoțitori vor participa la Olimpiada de Lingvistică ”Solomon Marcus”, aflată la a VI-a ediție.

”Toate etapele naționale s-au desfășurat până în prezent la Universitatea București. Anul acesta, județul vaslui va fi gazda unei competiții care a avut de-a lungul timpului rezultate remarcabile la Olimpiada Intenațională”, a declarat Mihaela Dumitrița Bahman, inspector de română la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ).

Proba scrisă va avea loc pe 12 mai, între orele 9-12, la Colegiul Economic ”Anghel Rugină” Vaslui. Ulterior, elevii vor vizita Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare”, unde este programată și festivitatea de închidere, duminică, 13 mai, de la ora 10.

”Suntem încântați să fim gazda unei astfel de competiții în anul în care sărbătorim Centenarul Unirii. În organizarea olimpiadei s-au implicat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) și Primăria municipiului Vaslui”, a mai spus Mihaela Bahman.

Festivitatea de deschidere va avea loc la Casa de Cultură, vineri, 11 mai, începând cu ora 17. Imediat, se va desfășura o conferință susținută de prof.univ.dr. Liviu P. Dinu, de la Universitatea București.

“Această olimpiadă, o provocare atât pentru elevi, cât și pentru profesori, arată că excelența într-un domeniu de cunoaștere complexă, transdisciplinară, funcționează ca un reper pentru a fixa punctul maxim al aspirației tinerei generații, acela de a comunica pentru a înțelege cum funcționează mintea omenească în zona logicii și a gândirii analogice. L-am cunoscut pe marele profesor, academician și OM Solomon Marcus, având șansa de a-l audia în câteva conferințe. Ceea ce m-a fascinat la marele dascăl a fost personalitatea caldă, discursul extrem de dens în informații, transmise într-un mod simplu, cu sfaturi introduse subtil, dar foarte convingător, analogiile neașteptate ce-ți stârneau curiozitatea, organizarea impecabilă care te conducea de fiecare dată la înțelegerea deplină a mesajului. Vorbea despre copii, despre nevoile lor, despre prezentul și viitorul educației, cu viziunea unui veritabil ministru al educației. Solomon Marcus merită citat în fiecare zi, în fiecare împrejurare legată de educație. Domnia sa spunea că «educația și învățarea înseamnă spectacol». Asocierea educației cu idea de spectacol are în vedere și bucuria care trebuie să le însoțească pe amândouă. Ne dorim ca această ediție a Olimpiadei Naționale de Lingvistică de la Vaslui să fie un veritabil spectacol, prilej de bucurie datorat atât rezultatelor obținute, cât și timpului frumos petrecut pe meleagurile noastre”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspector general al ISJ Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × four =