“Înseamnă că nu mai este nevoie de noi!”: Ședință cu scântei a CL Huși

Primarul Ioan Ciupilan ridică vocea

Mărul discordiei a fost cererea de finanțare înaintată de Spitalul Huși către municipalitate. În timpul dezbaterilor, liberalii au acuzat managementul defectuos de la spital, apoi s-au luat la harță cu primarul Ioan Ciupilan și au părăsit sala.

Ședința de îndată a Consiliului Local (CL) Huși, convocată vineri dimineață de primarul Ioan Ciupilan, a fost una pe cât de matinală, pe atât de efervescentă. A început cu anunțul privind pierderea calității de consilier local a lui Cosmin Filip (PMP).

“Se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnului Filip Cosmin Adrian, din cadrul Consiliului Local al municipiului Huși, județul Vaslui, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Se declară vacant locul de consilier local din cadrul Consiliului Local al municipiului Huși, județul Vaslui”, se arată în ordinul emis de Prefectura Vaslui.

Mai apoi, consilierii și-au ales președintele de ședințe pe această lună, în persoana lui Cristinel Popa (PSD), și au trecut la analizarea și votarea ordinii de zi, care a cuprins șase puncte, două fiind introduse suplimentar, precum și o adresă a Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian”, prin care conducerea cere sprijin financiar.

Primele patru proiecte de hotărâre au trecut rapid de votul aleșilor. Astfel, consilierii locali au aprobat documentația tehnico-economică a obiectivului de investiție “Reabilitare spațiu de joacă Parc «Rodina»”, creditele de angajament pentru acțiuni multianuale ale bugetului local, perioada 2018-2019, pentru obiectivul menționat, plata cotizației Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Huși la Asociația Grupul de Acțiune Locală “Huși – Comunitate Incluzivă”, precum și o rectificare a bugetului local cu suma de aproximativ 180.000 de lei.

Scandal de la spital

Subiectul care a aprins spiritele a fost adresa înaintată de Spitalul Municipal către Primăria Huși, prin care conducerea unității sanitare face o radiografie financiară din 2015 încoace și prin care cere o soluție pentru “a susține finanțarea unei părți din cheltuielile pentru bunuri și servicii”.

“Spitalul, în baza contractelor pe care le are cu Casa (Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui – n.r.), primește cu trei miliarde de lei vechi mai puțin pe lună decât în anii trecuți din cauza faptului că nu este considerat spital de urgență. Până acum, demersurile noastre de a obține acei bani au fost soluționate pozitiv și spitalul a funcționat. Anul acesta, așteptăm ultima rectificare de la guvern referitor la plata salariilor, după care vom vedea care sunt cheltuielile cu funcționarea efectivă a spitalului. În condițiile în care spitalul va avea la dispoziție întreaga sumă, presupun că acolo va trebui să punem o mână de fier, să vedem de ce se cheltuiesc atât de mulți bani la unele secții. Deocamdată, am făcut către toate forurile adresele necesare și așteptăm rectificarea”, a declarat primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan.

Liberalii, prin vocea consilierului Radu Bobârnat, au susținut că la spital este vorba despre management deficitar: “Avem o adresă de la spital în care ni se aduce la cunoștință că sunt mari probleme financiare începând cu 2015 și ni se cere un sprijin. Cum citesc eu această adresă, în care sunt trecute nu numai problemele financiare, ci și cu medicii șamd, o pot considera ca un fel de autodenunț administrativ de prost management. Sunt de acord că trebuie o mână de fier, trebuia mai de mult!”.

Bobârnat a fost întrerupt imediat de edilul-șef: “Stați puțin, că începeți cu acuzații! Dacă v-ați uita un pic pe o statistică a spitalului, comparativ cu altele, cred că este spitalul din județ și, poate, din Moldova cu cele mai mici probleme financiare. Aia este mâna de fier! Mâna de fier s-a referit la acei medici care se cred Dumnezeu în acele spitale, care nu mai țin cont de nimic pentru că ei sunt cine sunt! Într-o discuție pe care am avut-o acum cinci sau șase ani cu președintele dumneavoastră de partid, mi-a spus că el este spitalul, că el produce cei mai mulți bani pentru spital. Cu ce costuri? Cu ce probleme pentru ceilalți, din celelalte compartimente? Aici ar trebui să fie mâna de fier!”.

Președintele de ședință a tot încercat să facă apel la calm, însă degeaba.

“Legat de mâna de fier, nu e vorba de medici din punctul meu de vedere, ci de toată conducerea spitalului, inclusiv Consiliul de Administrație (CA), care se compune și din consilieri locali, sens în care aș ruga să dați cuvântul și persoanei din CA care reprezintă CL Huși. Nu știu cum este la alte spitale, însă, după situația financiară prezentată succint aici, cel din Huși se îndreaptă, cu pași repezi, spre incapacitate de plată. Văd aici că suma restantă pe ultimii ani se apropie de 20 de miliarde”, a completat Radu Bobârnat.

În discuție a intervenit și Cristinel Popa: “Din câte știu eu, toate spitalele din țară solicită comunității locale ajutorul. Sănătatea nu este un domeniu din care să câștigăm, să avem profit! Este clar că banii care vin de la Casa de Asigurări nu sunt întotdeauna suficienți și atunci mi se pare legitimă solicitarea de ajutor. Problema este dacă noi, Consiliul Local, hotărâm că este util ca spitalul să-și continue activitatea sau dacă este suficient să constatăm că s-au cheltuit banii, că intră în faliment și închidem spitalul. Aici e problema!”.

“Domnilor, ceea ce v-am transmis astăzi este o informare cu privire la situația spitalului și dacă dumneavoastră aveți o soluție, va fi o ședință și săptămâna viitoare (în această săptămână – n.r.) și vom mai avea și pe 31, în care vom discuta propunerea”, a subliniat primarul municipiului Huși.

“Eu am tras un semnal de alarmă. Am să fac o solicitare către spital să-mi dea toate contractele, vreau să le citesc”, a mai spus Radu Bobârnat, care a fost întrerupt de câteva ori atât de primarul Ciupilan, cât și de consilierul Constantin Bârsan, membru în CA al unității sanitare.

Cum discuțiile se prelungeau, edilul-șef a cerut președintelui de ședință să le pună punct.

“Ședința trebuie să țină până se fac toate dezbaterile, nu până când vrea domnul primar! Dumneavoastră nu ascultați nici interpelările, nu mai vorbesc de soluții!”, a spus supărat Radu Bobârnat.

“Înțelegem că intervențiile noastre nu sunt ascultate, deci nu are niciun rost”, a intervenit și colega sa, liberala Cătălina Popa.

“Am crezut că aici este un for de dezbateri, văd că domnul primar încearcă să taie aceste dezbateri”, a continuat Bobârnat.

“Poate ar fi bine să plecăm”, a propus Cătălina Popa, în timp ce edilul-șef insista că vrea o soluție de rezolvare a problemei spitalului.

“Noi atragem atenția asupra situației dezastruoase care este la spital. Înseamnă că nu mai este nevoie de noi în Consiliul Local și atunci eu zic că soluția este să ne retragem! Vă urăm succes la următoarele două proiecte!”, a ținut-o pe-a lui Radu Bobârnat.

După plecarea liberalilor din sala de ședințe, întâlnirea a continuat cu cele două proiecte de hotărâre introduse suplimentar pe ordinea de zi și care se refereau la dezmembrarea unui teren situat la șoseaua Huși-Averești și modificarea a două hotărâri de CL Huși care vizau darea în administrarea Consiliului Județean Vaslui a unor terenuri pentru proiectul “Sistem integrat de management al deșeurilor solide”, ambele primind avizul CL Huși.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 − two =