Răsfoind presa de altădată… (39): Războiul unora, sărăcia altora

Luptători vietnamezi ochind tancurile americane (1967)

Presa comunistă nu mai prididea cu propaganda pro-VietCong sau cu marile realizări ale „eroicului popor vietnamez”, care, în plin rezbel, scriau tovii de la „Scînteia” sau din presa regională, avea mari realizări și pe plan economic. Dacă e să mă iau după o știre apărută în cotidianul „Flacăra Iașului” din ziua de 10 mai 1967, spaniolii o duceau mult mai greu decât noi, cei care de 28 de ani suntem într-o continuă (și păguboasă) tranziție.

După cum vă este foarte bine cunoscut, stimați prieteni, cei ajunși la conducerea destinelor celui mai puternic stat din lume, USA, nu au fost uși sau chei de biserică mai niciodată, iar organizația de-a dreptul teroristă (uneori) CIA a acoperit de rușine faimosul drapel al „unchiului Sam” în diverse și controversate ocazii: lovituri de stat eșuate din lumile a II-a și a III-a, asasinate politice executate la comandă, amestec în afacerile interne ale multor state și multe alte fărădelegi. Afirmațiile acestea tranșante nu-mi aparțin, eu preluându-le chiar din presa Statelor Unite. De menționat este că toate aceste mișculații se făceau în numele democrației și al apărării statului, indiferent de meridianul geografic unde erau executate. Pe locul al doilea era URSS, care se învecina cu cine voia…

Mai poate fi spus că americanii sunt și cei mai catastrofici realizatori de scenarii de film, de câteva decenii, imensul lor teritoriu fiind „distrus” cu fel de fel de drăcovenii extraterestre sau de uriașe calamități naturale. „Sărmanul” Los Angeles (sediul cotunei Hollywood) a fost ras de pe suprafața Pământului de mai multe ori…

Acest preambul a fost necesar deoarece chiar și războiul din Vietnam pare să fi fost „opera” celebrei și „onorabilei” instituții de spionaj. Presa comunistă nu mai prididea cu propaganda pro-VietCong sau cu marile realizări ale „eroicului popor vietnamez”, care, în plin rezbel, scriau tovii de la „Scînteia” sau din presa regională, avea mari realizări și pe plan economic. Fake news, deoarece întregul efort de război, atâta cât a fost, era canalizat spre fronturile deschise mai peste tot. Se mai știe, de asemenea, că atât URSS, cât și China (bașca România lu’ moșu’ Tălpuitor, repetent la meserie) au furnizat Vietnamului cantități enorme de echipament militar, ba chiar și rachete antiaeriene ori avioane de vânătoare și bombardament de ultimă generație. De când intrase SUA în război și până ce ieșise (rușinos, cu coada-ntre picioare), Televiziunea Română difuza, aproape zilnic, aceleași imagini cu „patrioți” vietnamezi pitiți în „joncile” lor camuflate, pregătiți să tragă în avioanele „amerecanilor” cu pușcoace antediluviene ori cu AKM-uri rusești sau chinezești. Presa scrisă publica în permanență la rubrica „externă” tot pozele uzate de atâta folosire în interes strict propagandistic.

Drama muncitorilor spanioli (1967)

Foamea spaniolilor

Dacă e să mă iau după o știre apărută în cotidianul „Flacăra Iașului” din ziua de 10 mai 1967 (și nu prea-mi vine să mă iau, știută fiind aversiunea comuniștilor de pretutindeni față de regimul dictatorial al generalului Francisco Franco (1892-1975), care și-a arogat și supranumele de „El Caudillo” (șef al statului) ca și amicii săi ideologici, Hitler (1889-1945) „Führer” și Mussolini (1883-1945) „Il Duce”), spaniolii o duceau mult mai greu decât noi, cei care de 28 de ani suntem într-o continuă (și păguboasă) tranziție.

Într-o legendă a unei poze de pe pagina a patra, erau inserate următoarele cuvințele: „Cu întregul avut îngrămădit într-un geamantan sau o cutie legată cu sfori, transpirați și temători, înghesuindu-se în vagoane, muncitori șomeri din Spania reiau drumul anevoios al țării după ce au încercat să scape din ghearele cumplitei sărăcii. Ei se îndreptaseră spre alte țări occidentale unde nu au făcut, însă, decît să îngroașe rîndurile celor care nu au de lucru, al celor care gonesc după o bucată de pîine, fiind întotdeauna folosiți la cele mai grele și mai necalificate munci și plătiți cu salarii derizorii”. Nu-i așa că vă sună cunoscut textul?! Ai noștri ce fac în Spania? Culeg căpșune și bat mortarul pentru calificatul autohton…

Chefereul de-atunci…

…era total diferit de cel din zilele pe care le trăim mintenaș chiar amu. Dovada pe care o voi prezenta are menirea de a aminti celor de vârsta mea cum se circula pe calea ferată. Ion Budura, „Directorul Direcției Regionale CF Iași”, acordase un interesant interviu reporterului cotidianului din care citez de ceva timp, în care prezenta situația mult îmbunătățită a transportului cu garnitura de vagoane și locomotivă la un capăt. Concret, era vorba despre noul mers al trenurilor, care urma a intra în vigoare în ziua de 28 mai 1967, dar numai până la 30 septembrie, același an.

Printre altele, se vorbise despre „viteza sporită a trenurilor de călători”, subiect tabu în zilele noastre, când o garnitură cu numai două vagoane murdare se târăște, literalmente, cu 20 de kilometri pe oră. Spre exemplu, rapidul „Moldova” de atunci, pe relația Iași-București, realiza un timp de șase ore și 10 minute, dar după 28 mai TREBUIA să facă numai cinci ore și 30 de minute! E-he, s-au dus vremurile celei de-a doua armate a țării, când tov impiegat de mișcare i se adresa tovului mecanic cu „Să trăiți, dom’ mecanic!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen + 14 =