Adunarea Eparhială a Episcopiei Hușilor are o nouă componență

Joi, 11 mai, la Protopopiatul Huși, a avut loc ședința de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Hușilor pentru legislatura 2018-2022.

“Evenimentul a început prin oficierea de către Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a Sfintei Liturghii, în Catedrala Episcopală «Sfinții Apostoli Petru și Pavel»”, se menționează într-un comunicat al Episcopiei Hușilor.

În deschiderea lucrărilor, episcopul Hușilor a subliniat importanța acestui moment în viața eparhiei: „Avem multe proiecte pe care le dorim implementate în următorii ani și rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să le punem în practică întrucât lucrarea Bisericii necesită multă consecvență, multă responsabilitate, dar și eficiență din partea fiecăruia dintre noi, cei care suntem angrenați în această slujire. Se cere fiecăruia dintre noi să fim mărturisitori ai Evangheliei, să arătăm dragoste, sinceritate și atașament față de Biserică”.

PS Ignatie a subliniat și faptul că “se dorește, la nivel eparhial, o intensificare a activității pe trei direcții: liturgică, prin o cât mai deasă slujire la sfintele altare din eparhie, pentru o trăire autentică a credinței; culturală și social-filantropică, ambele sporind și completând lucrarea la care Biserica este astăzi chemată”.

“După validarea mandatelor, a avut loc repartizarea membrilor în cele cinci comisii de lucru ale adunării și au fost aleși cei trei delegați, un cleric și doi mireni, pentru Adunarea Națională Bisericească. Evenimentul a continuat prin alegerea celor nouă membri (trei clerici și șase mireni) în Consiliul Eparhial și a membrilor Consistoriului Eparhial. De asemenea, adunarea a desemnat un cleric ca membru al Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și au fost prezentați cei patru membri onorifici ai Adunării Eparhiale din mandatul 2018-2022”, se mai arată în comunicatul Episcopiei Hușilor.

La evenimentul de joi au participat, printre alții, primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan, primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, prof.dr. Theodor Codreanu și directorul Casei Județene de Pensii Vaslui, Isabel Bogdan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − six =