310 ani de la moarte: Nicolae Milescu Spătarul – precursor al iluminismului românesc (1636-1708)

„Primul cărturar și diplomat român în China” – Nicolae Cartojan

În anul Centenarului Marii Uniri, comemorăm 310 de ani de la moartea unui mare învățat al meleagurilor vasluiene, un precursor al mișcării de emancipare a societății românești din epoca modernă, pe nedrept uitat în zilele noastre. A fost un erudit traducător, autor didactic, memorialist, poliglot și diplomat.

Era cunoscut și sub numele de Spătarul Milescu – Cârnu. Denumirea „Spătarul” provine de la faptul că, o perioadă, a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Țara Românească (1659-1660). Porecla “Cârnu” provine de la faptul că a fost mutilat de domn (Ștefăniță Lupu, conform lui Ion Neculce, Iliaș Alexandru, după alte surse) pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie, deoarece un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor.

Nicolae Milescu Spătarul s-a născut la 1 iunie 1638, în satul Milești, pe moșia tatălui sau de lângă Ferești, într-o familie de boieri cu moșii în ținutul Vasluiului, descendenți, probabil, din Grecia, din partea tatălui (Gavril) sau a altei rude.  Se înrudea cu familiile Racoviță și Movilă, din Moldova.

Cercetătorii consideră că Nicolae Milescu și-a început școala în Moldova, la Academia Domnească de la Trei Ierarhi, în vremea lui Vasile Lupu, și la Colegiul catolic din Iași. Și-a completat studiile la Școala Patriarhiei din Constantinopol în anii 1660-1664, unde învață istoria, teologia și filozofia. Devine erudit din încă din tinerețe și ajunge să stăpânească foarte bine mai multe limbi străine: greaca veche, neogreaca, latina, slavona și turca.

Revine în Moldova și devine unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghe Ghica, apoi al fiului acestuia, Grigore Ghica. După mazilirea lui Grigore Ghica (1664), a urmat o lungă pribegie în Europa, la Berlin, pe lângă marele elector Frederich Wilhelm de Brandenburg, apoi la Stettin, în Pomerania. Datorită însușirilor sale de fin diplomat, domnul Gheorghe Ștefan l-a trimis la Stockholm, pe lângă regele Suediei, apoi la Paris, la curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. În anul 1668 se întoarce în Moldova și probabil acum are loc complotul de râvnire a domniei despre care a scris cronicarul Ion Neculce în “O samă de cuvinte”, care se soldează cu tăierea nasului. În anul următor, îl întâlnim la Constantinopol, în preajma ambasadei engleze, iar în 1671, pe lângă patriarhul Dositei al Ierusalimului.

Călătoriile făcute de Nicolae Milescu, la porunca protectorilor săi, în Occidentul catolic și în lumea otomană, ar fi putut oferi o interesantă imagine a lumii din acea vreme,  după cum constata filologul Dan Horia Mazilu: „Nicolae Milescu era un excelent cunoscător al civilizațiilor aulice europene – al celor din Răsăritul ortodox, al celor din Apusul catolic și reformat, al celei de la Istambul”, dar nu ne lasă în scrieri mai nimic despre zonele pe unde a trecut, până la misiunea în China, când scrie, din porunca țarului, cartea care îl va face cunoscut în spațiul cultural european.

Patriarhul Dositei îl recomandase țarului Rusiei, Alexei Mihailovici, pentru postul de tălmaci la curte. A fost numit traducător de greacă veche și modernă, latină și română, la Departamentul școlilor din Moscova, în 1671, pentru ca apoi să ajungă șeful corpului de traducători.

Țarul hotărăște trimiterea unei misiuni diplomatice în China cu „scopul de a descoperi un drum mai scurt pentru comerț”. În fruntea acestei ambasade a fost numit Nicolae Milescu. Ambasada a părăsit Moscova la 3 martie 1675. Era compusă din 40 de oameni și o gardă de cazaci. În cei trei ani de călătorie, cu toții merg prin Siberia, până la Pekin (mai 1676). Rapoartele redactate de Nicolae Milescu în timpul călătoriei sunt considerate de prof.univ.dr. Alexandru Obreja, de la Facultatea de Geografie a Universității “Al.I. Cuza” din Iași, de o mare importanță  științifică. Informațiile oferite despre lacul Baikal, numit de călător „Marea Baikal”, arată că poate fi socotit și lac deoarece apa sa este dulce.

Primul om universal din cultura română

A doua etapă a călătoriei începea la 13 ianuarie 1676, când solia a ajuns la granița dintre Siberia și Manciuria. Milescu a observat diferențele dintre cele două regiuni: iurtele din Mongolia sunt înlocuite de case din chirpici. Ajungând la Pekin, a descris orașul  și obiceiurile chinezilor. El a prezentat plastic ospețele în casa străinilor și palatul hanilor (cetatea roșie) din capitală. ”La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, Kangxi (1654-1722), asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Rușii erau avizi de pământuri străine și, încă din acel timp, începuseră să aibă neînțelegeri cu chinezii ca urmare a acțiunilor de ocupare a unor teritorii asiatice. Rezultatul principal al acestei călătorii era o monografie cu date geografice de o importanță excepțională despre China”, cum sublinia, pe bună dreptate, geograful Alexandru Obreja, un alt fiu al meleagurilor vasluiene.

Călătoria în China i-a adus un mare prestigiu printre contemporani, înlesnindu-i legăturile cu savanții vremii. Lucrările „Jurnalul de călătorie” și „Descrierea Chinei” sunt și azi impresionante, Nicolae Milescu dovedind o capacitate de sinteză remarcabilă. A emis judecăți de valoare asupra Extremului Orient, bazate pe experiența sa de viață, fiind unul dintre puținii privilegiați care au ajuns într-o  parte a lumii atât de puțin cunoscută europenilor din acea vreme.

Cărțile anterioare celor despre China au în vedere alte preocupări din domeniul cunoașterii. În această categorie se înscrie tălmăcirea Vechiului Testament, care a constituit, după unii cercetători, un izvor important pentru traducerea integrală, în limba română, a Bibliei din 1688, de la apariția ei împlinindu-se 330 de ani.

Preocupările filologice ale Spătarului Milescu sunt și ele de luat în seamă. Textul apocrif „Pentru singura țiitoare – gândirea”, care a precedat Vechiul Testament, are valoare filosofică și este primul de acest gen tradus în limba română. De asemenea, a fost primul cărturar din spațiul medieval românesc care a afirmat originea latină a limbii române. Nu trebuie să se uite că este primul istoric român al Imperiului Otoman (înaintea lui D. Cantemir). O altă performanță este aceea că a fost primul român tipărit la Paris. În anii 1672-1673, a scris sau compilat „Aritmologhia”, „Etica”, „Introducere pentru prea cinstitul cneaz P.M. Cerkeski”, „Cartea sibilelor”, „Cartea ieroglifică” etc. Sunt în aceste pagini referiri inedite la autori antici Platon, Aristotel, Herodot, Sofocle, Vergiliu, dar și la gânditorii medievali, precum Erasmus de Rotterdam.

Întors din expediția din China, se alătură reformelor de occidentalizare a Imperiului Rus din timpul lui Petru cel Mare, căruia i-a fost și profesor, dar nu apucă să vadă rodul acestora căci trece la cele veșnice în 1708, la vârsta de 72 de ani.

Nicolae Milescu Spătarul, prin preocupările sale, a fost un cărturar baroc, influențele culturale ale timpului contribuind la formarea sa polivalentă. Prin cele două lucrări celebre despre China, a pus în circulație o specie literară foarte mult cultivată în secolele următoare – jurnalul de călătorie. Este considerat primul om universal din cultura română. Această personalitate complexă este, astăzi, patronul spiritual al unor instituții locale de referință – Biblioteca Județeană Vaslui și Școala Gimnazială din comuna Ferești.

Nicolae Milescu Spătarul a fost, în istoria secolului XVII, românul care a călătorit cel mai mult în Lumea Veche, din Europa Occidentală până  în Siberia, China și Mongolia. Viața sa ar putea constitui subiectul unui roman de aventuri. Cu siguranță, este singurul român care a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe Ludovic al XIV-lea (Regele Soare), Petru cel Mare și Împăratul Chinei, fiind primul diplomat din istoria noastră care a ajuns în capitala celui mai mare popor al lumii. 

Bibliografie selectivă

– Baban, Ioan – Univers cultural și literar vasluian, Dicționar, Editura PIM, Iași, 2008.

– Cândea, Virgil – Rațiunea dominantă, București, 1979.

– Ciobanu, Ștefan – Istoria literaturii române vechi, Chișinău, Editura Hyperion, 1992.

– Gorovei, Ștefan – Studiu introductiv, la volumul lui P.P. Panaitescu – Nicolae  Milescu Spătarul, Iași, Editura Junimea, 1987.

– Necula, Petru, Ciobanu, Mihai – Dicționarul personalităților vasluiene, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 2001.

– Nicola,  Traian – Valori spirituale vasluiene, vol. I, Vaslui, 2001.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − eight =