După ce i-au năucit pe bârlădeni cu promisiuni aiuritoare, guvernanților li s-a pus pata pe locuitorii municipiului reședință: Cică și Vasluiul va avea șosea de centură!

Investiția referitoare la proiectul „Sprijin pentru pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră pentru Varianta de Ocolire Vaslui” va fi finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Construirea unei șosele de centură a municipiului Vaslui are o importanță capitală pentru economia zonei și pentru viața de zi cu zi a locuitorilor. Menirea ei este să extragă din traficul urban un flux semnificativ de autovehicule, în special cele din transportul greu. Iar odată cu ele, cantitățile aferente de emisii de gaze sunt mutate din oraș în… câmp.

Stimați cititori, faptul că o investiție similară promisă și răspromisă pentru Bârlad nu a fost finalizată nici după un deceniu nu mai miră pe nimeni într-o țară plină de lucrări de infrastructură începute și neterminate, în care s-au băgat miliarde și miliarde de euro. Cu adevărat uimitor este faptul că Guvernul Dăncilă, criticat pentru tăierea fondurilor de investiții, și-a adus acum aminte de Vaslui și vrea să-i facă o variantă ocolitoare!

Concret, pe 11 mai, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, în calitate de solicitant, a elaborat și depus aplicația de finanțare pentru proiectul „Sprijin pentru pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră pentru Varianta de Ocolire Vaslui”, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 – Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – proiecte noi de investiții, Operațiunea – Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală.

„Obiectivul general al proiectului este acordarea de sprijin pentru pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră pentru Varianta de Ocolire Vaslui, contribuind astfel la realizarea indicatorului de rezultat 2S81 – cerere de finanțare transmisă, spre analiză și aprobare la Organismul Independent pentru Evaluare, precum și la Indicatorul de realizare imediată 2S82 – documentație suport pentru elaborarea aplicației de finanțare (studiu de fezabilitate, analiza instituțională, analiza cost-beneficiu, evaluarea impactului asupra mediului etc.) Scopul prezentei aplicații de finanțare este de a promova spre finanțare proiectul: «Sprijin pentru pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră pentru Varianta de Ocolire Vaslui». Rezultatele așteptate ale proiectului sunt: realizarea componentelor Raportul de Început, Rapoarte de Progres, Studiul de Fezabilitate, Anexa la Studiul de Fezabilitate, Documentația pentru Certificatul de Urbanism, Certificatul de Urbanism cu acordurile/avizele/autorizațiile obținute, însoțite de documentația tehnică vizată spre neschimbare, Proiectul pentru autorizarea execuției lucrărilor, Autorizația de Construire și Proiectul Tehnic în execuție”, se menționează într-un comunicat absolut “lemnos” al CNAIR.

Se mai arată că proiectul asigură separarea fluxurilor de trafic de tranzit pe trei drumuri naționale DN 24 (București-Iași), DN 2F (Bacău-Vaslui) și DN 15D (Vaslui – Roman – Piatra Neamț), astfel încât viteza de circulație pe aceste direcții va crește. Valoarea totală a proiectului este de 2.518.004,00 lei (inclusiv TVA) și va fi finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (1.605.081,90,12 lei) și 25% contribuție proprie (535.027,30 lei), diferența de 377.894,80 lei reprezentând TVA. Durata proiectului este de 12 luni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − 12 =