Noaptea Muzeelor la Vaslui

Sâmbătă, 19 mai, Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui va participa la cea de-a XIV-a ediție a Nopții Europene a Muzeelor.

Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” din Vaslui își va deschide porțile pe timp de noapte pentru toți vizitatorii. Organizatorii vă invită alături de ei pentru a participa la sărbătoarea, devenită tradițională, a Nopții Europene a Muzeelor, care se va desfășura sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 17.

În deschidere, este programat un concert susținut de Ansamblul ”Izvorașul” Vaslui, coordonat de prof. Dănuț Barzu, și de Fanfara ”Teișorii” de la Lipovăț, coordonată de prof. Gheorghe Roșu.

De la ora 17.30, urmează vernisajul Expoziției ”Centenarul României Mari. Armata Română în mărturii muzeistice și documentare”. Expoziția este rezultatul colaborării între Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Parașutiștilor ”General maior Grigore Baștan” Buzău și Muzeul de Istorie ”Teodor Cincu” Tecuci. Sunt prezentate obiecte de patrimoniu, dovezi muzeistice și documentare ale Armatei Române din cele mai importante bătălii purtate pentru întregirea neamului românesc.

De la ora 18.15, se va desfășura un program artistic de microrecitaluri vocal-instrumentale, susținute de tineri muzicieni vasluieni coordonați de profesorii Galina Parfeni, Renata Fodor, Romeo Tălmaciu, Alexandru Ursu, Alin Bulboacă, Eduard Bîțu, Iftimie Căuneac și corepetitor Ana Maria Șnaider. Li se alătură Fanfara “Rotaria Junior” de la Palatul Copiilor Vaslui.

Intrarea este liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve + 11 =