Răsfoind presa de altădată (44): Cincinalul, în patru ani și jumătate…

Un mijloc rizibil de a face propagandă: citirea unui ziar în grup (1967)

Pe directorii întreprinderilor socialiste nu-i durea nici în praștie de identificarea potențialilor clienți și a potențialelor piețe de desfacere a produselor lor, de aceste chestiuni ocupându-se tot ștăbărimea (cuvânt inexistent în DEX, dar cunoscut de toată lumea, cred) cu cotiere, bârdane de gravide cu gemeni cvadrupli și guși monstruoase, mereu strălucitoare de osânza adunată pe ele. Clasa muncitoare mergea în pas voios și cântece patriotice spre paradis, după cum se susținea cu obstinație, pe toate canalele.

 Toată economia românească din perioada totalitaristă s-a bazat pe planificarea realizată din birourile luxoase ale ștabilor bucureșteni. Acest mare adevăr poate fi confirmat chiar de către un „clasic în viață” (ca să zic așa), unul dintre foștii șefi ai Comitetului de Stat al Planificării, tov Nicolae Văcăroiu, fost prim-ministru și președinte al Senatului în perioada neo-democrației pline de handicapuri și cucuie de după decembrie 1989. E drept că pe directorii întreprinderilor socialiste nu-i durea nici în praștie de identificarea potențialilor clienți și a potențialelor piețe de desfacere a produselor lor, de aceste chestiuni ocupându-se tot ștăbărimea (cuvânt inexistent în DEX, dar cunoscut de toată lumea, cred) cu cotiere, bârdane de gravide cu gemeni cvadrupli și guși monstruoase, mereu strălucitoare de osânza adunată pe ele. Clasa muncitoare mergea în pas voios și cântece patriotice spre paradis, după cum se susținea cu obstinație, pe toate canalele…

Nae Caleap și inginerul Ion Ilisei, specialiști ai Fabricii de rulmenți din Bârlad (1967)

În apariția sa din 18 mai 1967, ziarul „Flacăra Iașului” făcuse loc și unui articol pe această temă, semnat de corespondentul bârlădean V. Gheorghiu. Titlul era incitant, „Căutătorii de comori”, dar conținutul, cât se putea de tern, nu făcea altceva decât să pună în gardă cititorii asupra unor lucruri arhicunoscute și arhi-„fumate”. Inginerul „ferebist” Ion Ilisei spusese un uriaș adevăr în scurta sa intervenție de la ziar: „Neîncetatele creșteri de plan, de la an la an, ne-au obligat să căutăm și, firește, să găsim procedee noi de forjare mai productive, mai economice”. Teama de a cere „ajutorul altor întreprinderi din țară pentru realizarea planului fixat” i-a făcut pe cei mai dotați cu inteligență creatoare din cadrul secției „Forjare” să-și pună mintea și talentul la contribuție. Prin urmare, inginerul Ilisei și muncitorul supercalificat Nae Caleap, au tras din greu pentru realizarea unor inovații care ar fi dus (și chiar au dus) la creșterea substanțială a productivității muncii, precum și la o diminuare semnificativă a consumului de metal.

În continuare, corespondentul V. Gheorghiu publicase o listă cu realizările celor doi, care au reușit, astfel, să ridice faima fabricii lor la un nivel foarte înalt.

„Despre politețe și omenie” (continuare)

După cum spusei ieri, subiectul reportajului-anchetă realizat de fostul deținut politic Valeriu C. Neștian, din Huși, este la fel de actual și astăzi, mai ales privindu-l prin prisma celor ce se întâmplă cu unii tineri debusolați, dispuși să comită infracțiuni (unele, foarte grave) în loc să aleagă un drum care i-ar scuti de darea nas în nas cu oamenii legii.

După ce solicitase în rândurile sale scrise la „Flacăra Iașului” o mai mare implicare și înțelegere a oamenilor cinstiți vizavi de tinerii cu mai puțină onoare, profesorul recunoscuse că „Evident, nu întotdeauna se ajunge la rezultate pozitive”, venind și cu exemple concrete: „O căutare, cu orice preț, a aventurosului, deși au depășit cu mult vîrsta personajelor lui Mark Twain, au încercat și tinerii (media de vîrstă: 19 ani) Cosma E, Petrache S. și G. Pericilie, din Crețești. Dîndu-se ofițeri de miliție, s-au introdus în locuința lui Cojan Mihai, din aceeași comună, și au început să-l interogheze asupra… comportamentului său în familie. Apoi, nesatisfăcuți de «depozițiile» făcute de cel interogat, l-au luat la bătaie, l-au legat și l-au scos în șosea «pentru a fi dus la Miliția Huși»”.

Pentru mine este de neînțeles „vitejeasca” și prosteasca ispravă, știut fiind că pe atunci încă nu se „inventase” un Tudorel Toader, care să-i scoată mai repede din pârnaie prin cunoscuta metodă mafiotă a „recursului compensatoriu”, ba și cu ceva bani (în valută forte!) în buzunare. Pedeapsa pentru auto-atribuirea unor calități oficiale era foarte mare, iar condițiile de detenție erau dintre cele mai aspre din Istoria penitenciarelor românești, așa că eu tind să cred că „băieții” nu au vrut altceva decât să se distreze pe spatele bietului om. Neștian mai scrisese că duba miliției venise la Crețești, dar numai ca să-i „umfle” pe cei trei miștocari, viitori păgubași în contul propriei libertăți.

La polul opus, cel al cinstei și al muncii, se aflase știrea care informa cititorii despre realizarea la Bârlad a unui nou bloc de locuințe cu 40 de apartamente în cartierul „Emil Gîrleanu”, „majoritatea cu 3 și 4 camere”, care se adăuga celor deja existente.

Temperaturile zilei de 18 mai 1967 se situau pe aproape de cele din actualitatea noastră: „noaptea între 8 și 12 grade, iar ziua între 22 și 26 de grade”. La fel ca și acum, nu se anunțaseră precipitații.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × one =