Școala vasluiană în primul deceniu după Marea Unire (II): „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara” – Spiru Haret.

Un loc important în cadrul învățământului vasluian l-a avut Școala normală „Ștefan cel Mare” (1919-1937), care avea misiunea să pregătească necesarul de cadre pentru învățământul primar din satele județului (învățători calificați). Unitatea, din varii motive, a funcționat de la 1 septembrie 1919 în localul Școlii nr. 1 de fete, în schimbul după-amiază, apoi, de la 1 septembrie 1920, la liceu, iar în decembrie 1923, mai ocupa partea dreaptă a localului fostului Gimnaziu “Kogălniceanu”, care fusese construit pentru 160 de elevi, dar atunci învățau 500, pentru că funcționa aici și școala de meserii. Tot în anul 1923, s-a început ridicarea noii școli, pentru care Ministerul Instrucțiunii a dat 2.500.000 de lei, iar 1.300.000 de lei s-au strâns din subvenții particulare. Cu multe greutăți, școala a fost terminată în 1926. Pentru internat a fost folosită temporar clădirea Școlii nr. 1. Destinul acestei frumoase clădiri a Școlii Normale este interesant. Aici a mai funcționat Gimnaziul comercial, apoi a fost cedată Ministerului Justiției, care a folosit-o ca penitenciar, iar în zilele noastre aici se află Spitalul TBC.

Desigur, unitatea de referință a urbei a fost în continuare Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, înființat în 1890.

Aglomerația și greutățile din Primul Război Mondial au perturbat serios cursurile, în special ale gimnaziului, pentru a se da posibilitatea refugiaților să-și susțină examenele. În anii 1917-1918, cursurile s-au desfășurat cu mari dificultăți. Explozia depozitului de dinamită din 1918 a afectat clădirile școlilor din oraș, inclusiv localul liceului.

Întrucât în localul Gimnaziului „Mihail Kogălniceanu” funcționau alte două unități de învățământ – Școala Comercială Elementară și Școala Normală „Ștefan cel Mare” – încep să apară discuții între directori. De altfel, lipsa de spații de școlarizare și de cadre calificate a fost resimțită acut în prima jumătate a secolului XX. În 1922, unitatea revine la condiția de gimnaziu, pentru ca din anul școlar 1924-1925 să redevină și să rămână liceu prin reînființarea claselor superioare. Prima promoție de absolvenți este menționată în anul școlar 1926-1927.

Pentru populația minoritară evreiască exista Școala primară “Assey-Tow”, absolvenții acesteia urmând în mare parte Liceul  „Mihail Kogălniceanu”.

Sudul județului

După Marea Unire din 1918, învățământul din fostul județ Tutova a înregistrat  progrese remarcabile, slujitorii catedrei ducând mai departe tradițiile luptei pentru propășirea neamului românesc. Astfel, învățământul preșcolar a cunoscut în perioada interbelică un ritm ascendent. Dacă în 1918 exista la Bârlad o singură grădină de copii, „Zânca Crăiescu”, în decurs de două decenii numărul unităților de acest gen a crescut la șase, al educatoarelor de la opt la 12, iar al copiilor de la 88 la la 391.

Învățământul primar continua să rămână segmentul de bază al școlii românești. Deși noile prevederi ale ministerului indicau creșterea obligativității învățământului de la patru la șapte clase, lipsa bazei materiale adecvate a făcut ca un număr mare de copii să abandoneze cursurile după primele clase.

Desigur, Bârladul era orașul cel mai dezvoltat din zonă, cu o populație de peste 26.000 de locuitori și o tradiție culturală remarcabilă. Nu este de mirare că învățământul a înregistrat progrese deosebite. În anii interbelici, funcționau în urbe șase școli primare de băieți și tot atâtea de fete, cu peste 2.000 de elevi. Opt dintre ele își desfășurau cursurile în localuri proprii, iar patru în locuințe închiriate. Amintim aceste unități de învățământ: Școala primară de băieți nr. 1 (str. Popa Șapcă), Școala primară de fete „Maria Șt. Gâlcă” (str. Ana Ipătescu), Școala primară de fete din Podeni (str. Dimitrie Cantemir), Școala primară de băieți și fete nr. 2 „C. Robu” (str. Al.I. Cuza), Școala primară de băieți și fete nr. 3 (str. Petru Rareș, nr. 41), Școala primară de băieți nr. 4 ”Catinca  Dobranici” (str. C. Hamangiu, nr. 18), Școala primară urbană nr. 5 de băieți și fete (str. Republicii, nr. 141), Școala primară dublă (mixtă) nr. 6 „Cotu Negru”. Se adaugă Școala de aplicație, precum și Școala primară israelită-română mixtă „Leizer și Ghizela Kaufman”, care poate fi considerată prima școală mixtă din Bârlad și care s-a format prin fuziunea, în 1934, a școlii evreiești de băieți cu cea de fete, rezultând o unitate de învățământ unică într-o perioadă în care școlile statului erau încă organizate pe sexe. Documentul de fuzionare a celor două instituții fusese emis, la cererea Comunității Evreiești, de Ministerul Instrucțiiunii, Cultelor și Artelor – Direcțiunea Învățământului Particular și Confesional.

Principalele probleme care trebuiau rezolvate de unitățile școlare bârlădene erau lipsa de mobilier, de material didactic și de localuri adecvate, frecvența slabă ca urmare a condițiilor grele în care trăiau majoritatea copiilor, mai ales în cartierele mărginașe.

Dezvoltarea rapidă a unor activități economice a dus la creșterea ponderii învățământului profesional, neglijat în mare parte înainte de 1918. La Bârlad, funcționau, după Marea Unire, patru școli profesionale, dintre care trei erau pentru fete: Școala de Industrie Casnică, Școala de Gospodărie Urbană, Școala Profesională de fete „Clotilda General Averescu” și Școala Industrială de Ucenici.

Concomitent, s-a dezvoltat și învățământul liceal. Alături de licee cu vechi tradiții – „Gh. Roșca Codreanu”, Școala Normală de băieți ”Principele Ferdinand” – se afirmă și Liceul de fete „Iorgu Radu”, instituție menită să confere și fetelor posibilități de afirmare în domeniul pregătirii profesionale. Mai funcționa Liceul Industrial de fete, care provenea din Școala secundară profesională „Nicolae Roșca Codreanu”, înființată în 1901 și transformată, în 1925, în Școala Normală de fete, pentru ca în 1940 să  funcționeze ca Liceu industrial de fete.

În oraș funcționa și Liceul industrial de băieți, care provenea din Școala Inferioară de Meserii, înființată în 1901 și transformată, în 1936, în Gimnaziul Industrial de băieți, cu o durată de patru ani (cunoscut sub denumirea de Școala de Arte și Meserii). Liceul avea local propriu și ateliere adecvate pentru practică, favorizând absolvenților angajarea ca meseriași pe raza orașului și în localitățile învecinate.

Dezvoltarea activităților comerciale a impus înființarea, în 1920, a unei școli comerciale cu o durată de trei ani, devenită apoi gimnaziu comercial. În 1926, a luat ființă Școala superioară de comerț, cu o durată de patru ani. Prin unificarea celor două unități, s-au pus bazele Liceului comercial cu 8 clase, sub patronajul Camerei de Industrie și Comerț a județului Tutova. Absolvenții puteau ocupa funcții mărunte în comerț și în sectorul particular.

O instituție importantă de educație era și Școala Normală de băieți „Principele Ferdinand”, care dădea anual promoții de învățători pentru lumea satelor. Distrugerile provocate de Primul război mondial și de cutremurul din 1940 au impus însă reparații îndelungate. Până în anul 1945, cursurile Școlii Normale au fost absolvite de 61 de serii, totalizând 1.700 de învățători. Absolvenților li se elibera Diploma de capacitate pentru învățători, urmând să fie repartizați  de minister în satele din județul Tutova, cu un stagiu obligatoriu de cinci ani. Dintre cadrele didactice care au predat la Școala Normală amintim: poetul George Tutoveanu, Toader Angheluță, Nicolae Gaiu, Petre Todicescu (fost director al liceului), Virgil Apostoleanu, Stan Cucu, Cezar Ursu, Gheorghe Gâlcă (viitor prefect al județului Tutova).

Liceul „Gh. Roșca Codreanu”

Desigur, Liceul „Gh. Roșca Codreanu”, înființat în 1846, era principala instituție a învățământului bârlădean în perioada după Marea Unire. La reluarea cursurilor, în noiembrie 1918, clădirea era degradată. Directorul de atunci, Ion Todicescu, a depus eforturi pentru refacerea ei. An de an, școala a scos promoții bine pregătite, din rândul cărora s-au ridicat cadre și personalități de valoare națională. Conform reglementărilor ministeriale, liceul a funcționat timp de șase ani cu șapte clase, pentru ca apoi să se revină la opt clase, reînființându-se și cele două secții: științifică și literară. Planul de învățământ a suferit ușoare schimbări. Pentru stimularea elevilor buni  cu o situație precară  se acordau burse provenite atât de la stat, cât și din donații particulare, precum bursa „profesor Toader Angheluță”, bursa „Aristița Pârvan”, dăruită de istoricul Vasile Pârvan în amintirea mamei sale, bursa „profesor Dumitru Ion Ghimuș”, bursa academician „Constantin Hamangiu” și altele.

Cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființare, la propunerea lui Vasile Pârvan, fost elev al școlii, la 6 mai 1924, s-a colectat suma de 34.000 de lei cu scopul construirii unui internat, proiect care nu s-a realizat, turnându-se doar fundația, din lipsa fondurilor. În 1954, se va construi pe această fundație Spitalul TBC din oraș.

În cadrul liceului activau cele două societăți ale elevilor, Societatea literar-științifică „Stroe Belloescu” și Societatea „Matematica bârlădeană”, ambele contribuind la consolidarea cunoștințelor dobândite la ore și la stimularea creativității tinerilor.

Excursiile școlare și activitățile culturale, intrate în tradiție, au contribuit la educația patriotică a elevilor. Liceul a fost vizitat în anii interbelici de diferite personalități ale vieții culturale: Nicolae Iorga, Constantin Angelescu, ministrul învățământului, Nifon Criveanu, episcopul Hușilor, savantul Vasile Pârvan, C. Hamangiu și alții. În 1926, s-a constituit Asociația Foștilor Elevi ai Liceului „Codreanu”.

Fetele

După 1918, înființarea unor licee de fete devenise o necesitate obiectivă, inclusiv pentru orașul Bârlad. Fetele nu mai puteau fi îndepărtate de la unele forme de instrucție superioară. Prin urmare, Ministerul Educației Naționale a aprobat cererea unui grup de cetățeni bârlădeni, în frunte cu George Tutoveanu, de înființare a unui liceu de fete.

La 11 octombrie 1921, în condiții grele, se deschid cursurile, orele ținându-se după-amiaza, la Liceul „Gh. Roșca Codreanu” și în localul Școlii primare de băieți nr. 1. În urma unor eforturi considerabile din partea statului și a unor persoane particulare, s-au putut strânge fondurile necesare construirii unui edificiu care s-a inaugurat 15 ani mai târziu.

Disciplinele incluse în planul de învățământ erau asemănătoare celor de la liceele de cultură generală. În perioada interbelică, 838 eleve au absolvit această școală, dintre care o parte au urmat și cursurile universitare.

Estul județului

Marea Unire din 1918 a avut consecințe profunde și asupra învățământului hușean. În urbea reședință a județului Fălciu-Huși, numită de scriitorul Virgil Caraivan „orașul bisericilor și școlilor”, se constituiau cercurile pedagogice, cu tradiție până în zilele noastre. La 23 septembrie 1918, gimnaziul clasic „Anastasie Panu” se transformă în Liceul de băieți „Cuza Vodă”, având prestigiul celei mai bune școli din localitate. Inaugurarea s-a făcut în prezența secretarului general al Ministerului Învățământului, Cădere Dumitru, și a directorului învățământului secundar, Cezar Papacostea. Ministrul acestui domeniu era cunoscutul geograf Simion Mehedinți, iar primul director al noii instituții a fost Const. A. Holban.

Evoluția Liceului „Cuza Vodă” era influențată în mare măsură de evenimentele politice și militare din prima jumătate a secolului al XX-lea. Unii directori și profesori conduceau formațiuni politice locale, iar cei mai mulți dintre ei ocupau funcția datorită afinităților politice, ceea ce în perioada interbelică devenise un obicei.

Această instituție centenară a dat mari personalități culturii românești și universale. Unii savanți au învățat sau au predat la „Academia” de la Huși, cum o numea marele psiholog Paul Popescu-Neveanu, fost elev al liceului: Mihai Ralea, Nicolae Hortolomei, Radu Cernătescu, Petre Constantinescu-Iași, Constantin Macarovici, Nicolae Gh. Lupu, Ion Gugiuman, Gh. Focșa, Petre Jitariu, Constantin Toma, Petru Ioan, Mihai Iancu,  Dintre profesorii liceului din perioada interbelică îi amintim pe Ion Zelea Codreanu, Constantin Holban, Ștefan Bujoreanu, Constantin Enache, Mihai Bejenaru și alții. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + seven =