“Un exemplu demn de urmat!”

Gest frumos făcut, joi, de o tânără de 30 de ani, din municipiul Huși, care a găsit, pe strada Ștefan cel Mare, o borsetă în care se aflau atât documente, cât și suma de 6.167 de lei. Femeia nu a stat pe gânduri și a mers la sediul Poliției municipiului Huși pentru a preda bunurile.

“Pe baza documentelor găsite, polițiștii au stabilit faptul că bunurile aparțin unui bărbat din comuna Berezeni. A fost invitat la sediul Poliției municipiului Huși, unde i-au fost predate documentele și banii. De remarcat și apreciat este atitudinea femeii, care a avut ca rezultat recuperarea în scurt timp de către proprietar a bunurilor pierdute. Polițiștii i-au transmis mulțumiri pentru gestul ei și pentru simțul civic de care a dat dovadă, ea fiind un exemplu demn de urmat de către toți cetățenii!”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 5 =