Prestație bună la „Prima evadare” 2018

Iulian Istrate

Cinci dintre cicliștii din Bârlad care au luat parte, în weekend, la „Prima evadare”, cel mai mare maraton de ciclism cross country din Estul Europei și la care au pedalat circa 2.500 de concurenți, au făcut o figură frumoasă.

 Cea de-a zecea ediție a competiției „Prima evadare”, un concurs de ciclism cross country (mountain bike), care de câțiva ani a devenit maratonul de ciclism cel mai bine organizat și cu cel mai mare număr de participanți din Estul Europei, s-a desfășurat duminică, 20 mai. S-a adresat bicicliștilor care pedalează pe teren accidentat, indiferent de vârstă și de nivelul de pregătire, și a avut loc între București și Snagov, adică pe o distanță de 55 de kilometri. Traseul a inclus zone din vechii codri ai Vlăsiei, pajiști, câmpuri, lacuri, sate și locuri istorice.

Adrian Prisecaru si Iulian Istrate

„Prima evadare” s-a desfășurat pe mai multe categorii de vârstă, în total fiind înscriși 2.433 de concurenți dințară și din statele vecine. Au luat startul și șase membri ai “Alfa Club Ciclism” Bârlad, respectiv Iulian Istrate (categoria 30-39 de ani), Adrian Prisecaru (30-39 de ani), Ciprian Hanganu (30-39 de ani), Florin Rusu (30-39 de ani), Georgian Corodescu (30-39 de ani) și Ioan Stoian (peste 50 de ani). Ultimul s-a accidentat pe traseu, așa că a fost nevoit să abandoneze cursa, însă ceilalți au obținut rezultate frumoase.

Adrian Prisecaru a fost pe locul 15 la categoria sa (locul 55 în clasamentul general) cu timpul de 2:01.07, Iulian Istrate a terminat pe locul 46 (128 la general), Ciprian Hanganu s-a clasat pe locul 206 (506 la general), Florin Rusu pe locul 215 (612 la general), iar Georgian Corodescu pe locul 358 (920 la general).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × 3 =