Sărbătoarea liceenilor vasluieni: Ziua Absolventului

O nouă generație de elevi s-a bucurat de sărbătoarea devenită tradiție în ultimii ani la Vaslui – ”Ziua absolventului de liceu”, eveniment în cadrul căruia autoritățile locale omagiază elevii claselor a XII-a de la cele șase licee din municipiul reședință.

De ”Ziua absolventului de liceu”, elevii de clasa a XII-a de la liceele municipiului reședință au fost felicitați de autoritățile locale, la eveniment fiind prezent primarul Vasile Pavăl, subprefectul Mircea Gologan, vicepreședintele Consiliului Județean – Vasile Mariciuc, inspectorul general adjunct Cristina Botan, precum și directorii celor șase licee. Adulții le-au ținut adolescenților ultimele lecții de viață, îndemnându-i să fie încrezători în forțele proprii și inspirați în alegerea drumului pe care și-l doresc în viață.

”Voi bateți la porțile intrării în viață și, înzestrați cu valoarea ce v-a fost sădită în anii de școală, priviți încrezători spre viitor. Gândul vostru trebuie să se oprească astăzi asupra dascălilor voștri – truditorii tăcuți ai catedrei, care, cu risipă sufletească și știință de carte, v-au însoțit devenirea, uitând de-ale lor și de-ai lor. Acești oameni v-au atins viața: v-au învățat carte, v-au ajutat să credeți în visele voastre, v-au zidit încet și temeinic. Nu aveți cum să-i uitați astăzi pe părinții voștri, numele lor este sacrificiu, dăruire și iubire. Au trudit și au strâns din dinți pentru ca voi să ajungeți oameni adevărați, cu care să se mândrească. Dragii mei absolvenți, să credeți în forțele voastre și să vă lăsați mereu atinși de credința în lumină și speranță. Noi credem în voi pentru că ne-ați dovedit că aveți curajul, puterea și cunoștințele necesare pentru a vă construi ziua de mâine. Trăiți-vă visul, aduceți-vă lumea la picioare, dar, cândva, reveniți acasă, în Vasluiul părintesc, acasă, în Vasluiul care vă așteaptă și are nevoie de voi!”, a transmis primarul Vasile Pavăl.

A urmat prezentarea celor șase șefi de promoție, care, potrivit tradiției, au predat cheile liceelor șefilor de promoție de la clasele a XI-a. Alături de liceeni s-a aflat și corala “Fantasia”, care a intonat, în deschiderea evenimentului, imnul de stat al României, urmat de “Gaudeamus”. Despărțirea liceenilor s-a făcut pe ritmurile nostalgice ale melodiei “Ani de liceu”.

Iată cei șase șefi de promoție ai liceelor din Vaslui și mediile cu care aceștia au absolvit cei patru ani:

– Popa Raluca – ”Mihail Kogălniceanu” – 10

– Dublea Adrian – ”Emil Racoviță” – 9,96

– Mardare Amina Mădălina – ”Ștefan Procopiu” – 9,88

– Luca Denisa Emanuela – ”Anghel Rugină” – 9,86

– Chipcea Diana Georgiana – ”Ion Mincu” – 9,76

– Ponea Eduard Florin – Liceul cu Program Sportiv – 9,03.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × 3 =