S-a încheiat sezonul regulat al Ligii 4 Vaslui

Pe 27 mai s-a desfășurat ultima etapă din cadrul campionatului regulat al Ligii 4 Vaslui, iar AS Hușana Huși a încheiat pe locul al II-lea, deși nu a jucat partida programată cu FDR Tutova, care s-a retras.

“Cu 16 victorii, trei egaluri și trei înfrângeri, echipa Hușului se înscrie printre pretendentele la câștigarea titlului de campioană a județului Vaslui, care va disputa și meciul de baraj pentru accederea în Liga 3. Cu o linie de golaveraj cu 50 de goluri marcate și doar 19 primite, cele mai puține încasate dintre echipele din Liga 4, Hușana se dovedește o echipă redutabilă în apărare și periculoasă pe contraatac. Sperăm să vă încântăm pe mai departe cu evoluții apreciabile și vă anunțăm că partidele din play-off se dispută în sistem eliminatoriu. În prima rundă, vom întâlni Atletic Bârlad, ocupanta locului șapte, iar susținerea voastră, a suporterilor, se anunță a fi decisivă”, au anunțat reprezentanții Hușana Huși.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + fourteen =