Școala vasluiană în primul deceniu după Marea Unire (V)

„Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara” – Spiru Haret.

Setea de învățătură s-a manifestat puternic în rândurile populației românești de pretutindeni, dar a fost poate mai evidentă în provinciile eliberate, acolo unde au fost înlăturate barierele culturale puse de vechile stăpâniri. Noul cadru legislativ și opera practică realizată puneau în evidență progresele remarcabile obținute într-o perioadă scurtă, la nivelul întregii țări, în fiecare provincie, în fiecare județ. Învățământul românesc din acei ani s-a confruntat cu greutăți materiale, cu insuficienta pregătire a unor cadre, cu anumite inconsecvențe în politica școlară etc. Multe dintre acestea nu puteau fi înlăturate în câțiva ani. În ansamblu însă, statul român era într-o acțiune solidară cu largi categorii ale populației, punând la dispoziție specialiști în posturi cheie. Se acorda un sprijin financiar deloc neglijabil învățământului, realizându-se o primă etapă dintr-un plan care cuprindea mai multe decenii. Așa cum s-a spus, la formidabila presiune de jos, s-a răspuns cu o puternică și conștientă acțiune de sus.

În anuarele liceelor publicate în perioada interbelică, găsim informații interesante cu privire la încadrarea, conducerea și absolvenții. Ele cuprindeau rubrici speciale cu amintiri, aprecieri și sugestii privind activitatea extrașcolară, precum și unele studii ale elevilor și profesorilor. Unele dintre ele făceau referire la disciplinele de învățământ, programe și manuale etc. Se considera că programele la unele materii erau prea încărcate, în timp ce altele erau necorespunzătoare.

Dacă în 1918 erau 25 de școli normale, până în 1928 numărul acestora s-a ridicat la 101, iar numărul elevilor a crescut de la 14.500 la 25.410. În 1919 funcționau 32 de gimnazii și 35 de licee de stat, pentru ca în 1928 să se ajungă la 168 de gimnazii și 188 de licee de stat. S-au înființat 35 de școli de meserii, de comerț și profesionale (în afară de școlile agricole, care țineau de Ministerul Agriculturii), alocându-se sume mai mari pentru dotarea atelierelor. Cu toate aceste rezultate notabile, așa cum s-a observat în epocă, în ceea ce privește numărul învățătorilor, al gimnaziilor și al liceelor de stat raportat la numărul locuitorilor, România stătea mai rău decât multe state din Europa, chiar și față de unele țări vecine.

Marea Unire a influențat și numărul locuitorilor știutori de carte. Se știe că Transilvania și Bucovina aveau un procent de știutori de carte superior Vechiului Regat, de aceea s-au luat măsuri pentru dezvoltarea rețelei de învățământ și în celelalte zone ale țării, îndeosebi în Basarabia, unde populația românească era în mare parte analfabetă. Conform recensământului din 1930, proporția știutorilor de carte în Moldova era de 57% – 71,3% dintre bărbați și 43,3% dintre femei, fiind mai scăzută în mediul rural.

În privința județelor, situația se prezenta astfel: Brașov – 86,9% știutori de carte, Sibiu – 85%, Odorhei – 85%, Timiș – 80%, Corvurlui – 69,6%, Iași – 62,2%, Vaslui – 61,2%. Interesant este faptul că 85,1% dintre știutorii de carte aveau o instrucție primară, iar în învățământul secundar era echilibru între bărbați și femei.

În strânsă legătură cu conținutul programelor școlare și al orarului se aflau, firește, manualele didactice. Materialele de arhivă din școli evidențiază existența listelor de manuale care erau recomandate pe discipline, pentru fiecare clasă de studiu. Au fost și situații în care s-a semnalat lipsa manualelor. La clasa a IV-a, programele erau întocmite în grabă și lipsa manualelor au dus la multe nedumeriri. „Pentru elevul secundar, manualul e indispensabil, iar programele analitice trebuie să fie atent revizuite pentru a le pune de acord cu puterile școlarilor și obligațiile vremii și întocmirilor sociale”, se arăta, pe bună dreptate, în cadrul consfătuirilor personalului didactic.

Lista manualelor recomandate elevilor în conformitate cu art. 179 din Regulamentul de funcționare a școalelor secundare, publicată în Monitorul Oficial nr. 184 din 21 august 1929, cuprindea un număr impresionant de lucrări, având ca autori nume de prestigiu ale învățământului și culturii românești: Simion Mehedinți, Al. Rosetti, Al. Graur, P.P. Panaitescu, Gh. Țițeica, Andrei Oțetea, I. Petrovici, Tr. Bratu, D. Gusti, Tr. Herseni, M. Ralea, Șt. Bârsănescu, P. Andrei, D. Pompei, C. Brăiloiu etc.

Dintre manualele care au făcut carieră în anii interbelici le menționăm pe cele de geografie redactate de Simion Mehedinți. Marele nostru geograf a procedat la descrierea și caracterizarea teritoriului, operând cu două noțiuni – hotarele Țării Românești sau marginile pământului românesc și hotarele statului realizat în 1918 – pentru a constata fără nicio urmă de revizionism că ultimele înconjoară un spațiu mai redus decât cel dintâi. „… în ținutul înconjurat de Nistru, Marea Neagră și Dunărea de Jos se cuprinde pământul românesc”, își începea Simion Mehedinți cartea apărută după primul război mondial, mențiune reluată în numeroasele ediții care i-au urmat, realizate în colaborare cu George Vâlsan și, apoi, cu Vintilă Mihăilescu. Numărul mare al edițiilor se explică și prin faptul că ele constituiau manualele care se adresau claselor de la școala primară la școala normală, pentru cursul secundar și cel superior. Chiar dacă unele aprecieri sunt depășite ca urmare a progreselor înregistrate de cercetarea de specialitate, numeroase abordări metodologice și de sinteză își păstrează întreaga valoare științifico-educativă și azi.

Cercetașii

Activitatea extrașcolară  a cadrelor didactice era diversă, rolul dascălilor din fostele județe Fălciu, Tutova și Vaslui fiind remarcabil. Ea se desfășura sub forma șezătorilor literare – cu sprijinul biliotecii, excursiilor, serbărilor. Se adăugau acțiunile cercetașilor și străjerilor, fără a neglija activitatea unor asociații și societăți culturale ale elevilor. Activitățile extrașcolare se desfășurau săptămânal, de regulă, sâmbătă după-amiază, în cadrul unor societăți literar-științifice.

Evidențiem în această direcție participarea învățătorilor și profesorilor la îndrumarea unor reviste școlare, precum „Vlăstarul”, a Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Totodată, remarcăm acțiunile cutural-educative din cadrul organizației „Micii dorobanți”, înființată în 1906. Cu certitudine, din 1914 s-a format o cohortă de cercetași și la „Mihail Kogălniceanu”, denumită „Peneș Curcanul” și condusă aproape două decenii de I. Vinograschi.

Cercetașii din școli se pregăteau în diferite direcții: sanitari, telefoniști, curieri etc. În anii 1916-1918, activitatea cercetașilor a fost intensă și avea drept scop înlocuirea celor imobilizați pe front. S-a înființat atunci, în Vaslui, Colonia cercetașilor refugiați, în care elevii și-au completat studiile întrerupte din cauza războiului și au participat la muncile agricole.

Cercetașii participau la diferite acțiuni și excursii, autoritățile locale implicându-se în sprijinirea lor, cum a făcut-o generalul I. Rășcanu, care a obținut un vagon de transport gratuit pentru cercetașii de la LMK, în 1931. Cohorta „Peneș Curcanul” avea un efectiv de 100 de cercetași – 80 de elevi ai liceului și 20 ai școlii de meserii. Lucrările trimise la expoziția cercetașilor pe țară au fost foarte bine apreciate. De menționat este și înființarea unei organizații a „șoimilor” la Școala nr. 2 băieți din Vaslui, cu 90 de copii.

La începutul anului 1929, Revizoratul Școlar Tutova îi ruga pe învățătorii diriginți să sprijine organizarea unităților de cercetași. Se admitea tunica cercetașului – de culoare kaki, ca uniformă școlară, alături de uniforma obișnuită, menținându-se numărul matricol regulamentar cusut pe mânecă.

În concluzie, două mari probleme au fost depășite de școala românească după 1918: integrarea a celor patru sisteme de învățământ existente în vechile provincii istorice și racordarea la noile cerințe ale vremii, de modernizare și industrializare a țării. Un rol esențial în modelarea sistemului de învățământ din primul deceniu interbelic l-a avut ministrul liberal al educației, Constantin Angelescu, care a continuat și dezvoltat sistemul lui Spiru Haret, adaptându-l la condițiile României întregite.

S-au înființat numeroase școli în sate și comune, licee industriale și de fete în orașe, iar învățământul clasic a fost simplificat. Totodată, școala tehnică s-a îmbunătățit semnificativ pentru a furniza lucrători pentru fabricile care se construiau în țară.

Demersul nostru este perfectibil, el fiind un omagiu adus slujitorilor școlii care, prin iubire, dăruire și speranță, au contribuit la afirmarea învățământului de pe aceste meleaguri după Marea Unire. (sfârșit)

Bibliografie selectivă

  1. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui:

– Fondul Inspectoratul Școlar Județean Fălciu (1904-1953)

– Fondul Inspectoratului Școlar Județean Tutova (1899-1950)

– Fondul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui (1915-1979)

– Fondul Liceului “Mihail Kogălniceanu” Vaslui

  1. Lucrări speciale:

– Ciobanu, Mihai, Al. Andronic, P. Necula, Cronica Vasluiului, Editura Publirom, București, 1999.

– Ciobanu, Mihai, Pagini de istorie a Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Editura Thalia, Vaslui, 2003.

– Clit, Costin, Liceul Teoretic „Cuza Vodă” din Huși, studiu monografic, Editura Thalia, Vaslui, 2003.

– Codreanu, Theodor (coordonator), Istoria Hușilor, Editura Porto-Franco, Galați, 1995.

– Diac Florin, Istoria învățământului românesc modern, Editura Oscar Print,  București, 2004.

– Gramaticu Rășcanu-Oltea (coord.), Istoria Bârladului, vol. I-II, ediția a-II-a, Editura Sfera, Bârlad, 2002.

– Iorga, Nicolae, Istoria învățământului românesc, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971.

– Marin V. Dumitru, Cornelia C. Alexandru, Liceul ”Mihail Kogălniceanu” -centenar, Vaslui, 1990.

– Ionescu, N., Moronescu, M., Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui (1890-2010), Editura PIM, Iași, 2011.

– Ionescu, Nicolae (coordonator), Gabriela Plăcintă, Daniela Croitoru, Ionela Lepărdă, Învățământul Vasluian – File de Istorie (sec. XVIII – 2014), Editura PIM, Iași, 2014.

– Nicola, Traian, Colegiul Național “Gh. Roșca Codreanu”, ediția a II-a,  Editura Sfera, Bârlad,1996.

– Zahariuc, Paul, Lefter, Iulian Valeriu, Vasluiul de la târg la oraș, Editura PIM, Iași, 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + one =