Tabără de creație la Solești

Peste 60 de profesori și elevi au participat la cea de-a VIII-a ediție a Taberei de creație “Flori de mai”, găzduită de Muzeul satului din localitatea Satu Nou, comuna Solești. Evenimentul face parte dintr-un proiect regional și este trecut în calendarul Ministerului Educației.

“Anul acesta avem cea mai numeroasă participare dintre toate edițiile. Suntem deja la a opta. Arta tradițională este îndrăgită grație unor dascăli care insuflă dragostea față de aceste meșteșuguri. Dovadă sunt lucrările participanților, de calitate, în spiritul păstrării tradițiilor populare. Mulțumesc doamnei primar Mona Bujor, Consiliului Local Solești, Centrului Creației Populare Vaslui, Asociației «La Izvorul Tradițiilor» și «Deliciosului de Vaslui», care s-au implicat în organizare”, a declarat Daniela Adam, organizatoarea taberei.

Tabăra s-a desfășurat pe mai multe secțiuni: măști populare, cusături tradiționale, sculptură în lemn, împletituri în sfoară, pictură și icoane.

”Sunt foarte mulțumită. Pregătim viitorul tinerilor, care o să păstorească această comună. Faptul că tabăra are loc în comuna Solești este o onoare și o mare responsabilitate. Într-o lună în care frumosul prinde viață, iar tradițiile sunt aduse în prim-plan grație acestor oameni inimoși, soții Costel și Daniela Adam, sunt convinsă că dascălii și elevii vor descoperi cu adevărat valorile românilor”, a spus Mona Bujor, primarul comunei Solești.

În cadrul taberei, profesorul Miluță Moga și col. (r) Constantin Chiper au lansat cartea ”Patria înainte de toate, contribuția vasluienilor la Marea Unire”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen + fifteen =