Răsfoind presa de altădată (51): Raid-anchetă

O ședință a Tratatului de la Varșovia la care a participat și Nicolae Ceaușescu

Prima haltă de umplere a bârdanelor reportericești a fost cea de la Autobaza Huși, condusă pe atunci de  inginerul Sergiu Popov. A doua oprire s-a produs la Vaslui, raion al cărui indicativ, VS, era „tradus” încă de pe atunci cu „Vasile Săracu” sau chiar ”Vaaai, Săracii!”.

În epoca la care mă raportez cinci zile pe săptămână în cotidianul „Obiectiv”, șoferimea reprezenta, cred, o a doua armată după cea cheferistică și a treia după cea reală, mânuitoare a pușcoacelor de toate calibrele, cu care ne făceam și noi față în cadrul Tratatului de la Varșovia.

Sus-numita alianță militară a statelor socialiste, în frunte cu URSS, s-a înființat la șase ani după cea a statelor democratice din Vestul Europei și a Americii de Nord (1949), dar nu despre asta este vorba în acest scurt material deoarece, dacă despre NATO se tocau sloganuri propagandistice aproape zilnic în presa comunistă, despre Tratatul de la Varșovia se păstra cel mai adânc secret.

Cei care și-au satisfăcut stagiul militar înainte de decembrie 1989 își amintesc foarte bine (sau ar trebui să-și amintească!) de afișele din sălile prevăzute în fiecare unitate pentru primirea vizitelor neamurilor soldățimii, chiar dacă unele erau proaste, pe care se putea citi, spre exemplu: „Sstt! Dușmanul ascultă!” sau „Nu încredințați secretele militare gagicilor sau soțiilor pentru că le-ar putea vinde inamicului!”. Ultima este o glumă, firește…

Școala generală din satul Iucșa, comuna Bozieni, raionul Negrești (1967)

Două vizite, două concluzii diferite

Ca să revin la… volanele mașinilor, vreau să spun că, în ziua de 29 mai a anului 1967, reporterul ieșean I. Banu efectuase în două autobaze din cadrul DRTA Iași un „raid-anchetă”, așa cum se numeau vizitele inopinate, dar anunțate discret, telefonic, de către vreun tov de nădejde, amic cu tovii directori ai instituțiilor statului, care repede o puneau de o aprovizionare alimentară corespunzătoare, inclusiv de umplerea răcoroaselor beciuri cu vinuri de calitate și rachiuri neputuroase.

Prima haltă de umplere a bârdanelor reportericești a fost cea de la Autobaza Huși, condusă pe atunci de  inginerul Sergiu Popov. Aici, potrivit auto-laudelor directorului, roata mașinii se mișca numai înspre beneficii dolofane, așa că Banu nu mai prididise cu notarea lor în carnețelul de reporter itinerant. O fi fost chiar așa – de unde să știu eu alte amănunte? – dar nu trebuie uitat faptul că jurnalistul se afla în „patria” Zghiharei de Huși și a Busuioacei de Bohotin, deci, de ce să mai comentez ca un cârcotaș atroce?!?

A doua oprire s-a produs la Vaslui, raion al cărui indicativ, VS, era „tradus” încă de pe atunci cu „Vasile Săracu” sau chiar ”Vaaai, Săracii!”. Dacă partea cu Hușul fusese intitulată de prea-îndestulatul reporter „O experiență bună”, atunci partea cu sărăntocii vasluieni fusese numită „Justificări fără acoperire”, ceea ce însemna un mare semn de întrebare în dreptul scaunului directorului, și nu acela de dimineață făcut pe răcoare, cu bucățile de ziar mototolite în mâna dreaptă și cu parul ajutător anti-câini în mâna stângă, ci spre cel din biroul mirosind a benzină și ulei ars. În câteva fraze, sărmanul director (căruia Banu nu i-a făcut public numele) a fost făcut harcea-parcea așa de rău, că biata nevastă-sa nu prea a mai avut ce coase după ce ăst om s-a dus acasă în zdrențele asprei critici jurnalistice.

Presa și cititorii

Un aspru rechizitoriu le-a făcut și reporterul Paul Varga celor din conducerea URCC (Uniunea Raională a Cooperației de Consum) Negrești, pe care i-a acuzat deschis de rea-credință în chestiunea vânzării libere a presei la toate prăvăliile sătești sau la noile magazine universale. Pentru a demonstra ceea ce era de demonstrat, autorul și-a luat companioni unu-ș-unu în preconizatul său raid: „Vasile Lupu, vicepreședinte al URCC Negrești și Gică Munteanu, dirigintele Oficiului PTTR Negrești”.

La magazinul din Băcești, tovarășa gestionară Viorica Nicuță avusese cu ce se lăuda: „În general, presa se vinde. Astăzi am avut 5 ziare «Scînteia», 5 «Flacăra Iașului», 4 «Scînteia tineretului», 2 «România liberă», 1 «Sportul popular». Le-am vîndut pe toate”. Nu la fel de bine a găsit situația prin alte sate, precum Valea Ursului (gestionar Vasile Moglan) și Oniceni (gestionară Aglaia Agachi), unde acrul reporter găsise publicații nevândute și aruncate prin toate ungherele maghernițelor, unele de prin anul 1966.

Așa cum se sfârșea de obicei orice material critic din acele vremuri, responsabilii amintiți mai sus au avut parte de o oră sexuală pe cinste (a se citi „săpuneală”), după care s-a trecut la partea a doua a programului, cea care asigura o bună funcționare a stomacurilor ce primeau greaua, dar frumoasa sarcină de a transforma în pastă tot ce se băga în ele: mici, cârnați „trandafir”, fleici (nici grase nici slabe), vin „producător” și rachiu de perje tras de două ori la cazanul Cooperativei Agricole de Producție. S-aveți noroc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × two =