S-a încheiat „Licitația de Orientalism și Marine”: Patru tablouri de Nicolae Tonitza, vândute cu 40.000 de euro

Cafenea la Balcic – Nicolae Tonitza

Patru dintre cele șase tablouri ale pictorului bârlădean Nicolae Tonitza scoase la licitația „Orientalism și Marine” au fost adjudecate. Cel mai scump a fost „Cafenea la Balcic”, cumpărat cu 17.000 de euro.

Galeriile Artmark au organizat, pe 23 mai, „Licitația de Orientalism și Marine”, evenimentul având loc în incinta Palatului Cesianu-Racoviță din București. Printre cele 147 de opere de artă scoase la vânzare s-au numărat și șase lucrări aparținând unui mare artist bârlădean, în speță pictorul Nicolae Tonitza (1886-1940). Patru dintre acestea au fost rapid cumpărate de colecționari iubitori de frumos.

Cel mai bine vândut tablou din întreaga licitație s-a nimerit să fie chiar unul al bârlădeanului, „Cafenea la Balcic”, realizat în ulei pe carton, cu dimensiunile 30,5 × 31 cm, semnat în dreapta sus, cu brun, „Tonitza”. Fusese estimat la 12.000-18.000 de euro și a fost cumpărat cu 17.000 de euro.

În ordine descrescătoare, urmează „Chip de tătăroaică”, realizat în 1936, în ulei pe hârtie lipită de carton, cu dimensiunile 40 × 29,5 cm, și semnat în dreapta sus, cu brun, „Balcic, 1936, Tonitza”. Tabloul avea o valoare estimativă de 10.000-18.000 de euro și a fost adjudecat pentru suma de 14.000 de euro.

Al treilea tablou al lui Tonitza vândut la licitația din 23 mai se numește „Micuța tătăroaică”, a fost pictat în 1937 și era estimat la 3.000-5.000 de euro, însă a fost cumpărat cu 5.500 de euro. Lucrarea a fost realizată în creion, acuarelă și guașă pe hârtie lipită pe carton, are dimensiunile 32,5 × 23,5 cm și a fost semnată în stânga sus, în peniță, cu „Tonitza, Studiu, Balcic, 1937”.

Cel de-al patrulea tablou al artistului bârlădean vândut atunci este „Tătăroaică”, pictat în 1938 și estimat la 800-1.500 de euro. Lucrarea a fost realizată în creion pe hârtie lipită pe carton, are dimensiunile 20,5 × 30 cm și a fost semnată în dreapta sus, în creion, cu „Tonitza, 1938”. Tabloul a fost vândut pentru suma de 3.500 de euro!

Lucrările „Tătăroaică cu basma”, estimată la 20.000-35.000 de euro, și „Captura”, estimată la 8.000-12.000 de euro, nu au fost cumpărate de nimeni.

De menționat că, în ultimii ani, numeroase opere realizate de pictorul bârlădean au fost scoase la licitație. Cele mai multe au fost cumpărate de diverși colecționari, unele dintre ele cu prețuri destul de „piperate”. Este cazul picturilor „Florăreasa” (150.000 de euro), „Copil cu fundă verde” (120.000 de euro), „Intimitate” (65.000 de euro), „Prințesa” (60.000 de euro), „Puritate” (60.000 de euro) și „Fetiță cu bonetă albă” (60.000 de euro).

Foarte bine s-au vândut și tablourile „Cap de copil” (58.000 de euro), „Nud cu spatele (Gürli)” (50.000 de euro), „Baia Suzanei” (47.500 de euro), „Cârciumărese” (45.000 de euro), „Primăvară” (40.000 de euro), „Coasta Dobrogeană” (35.000 de euro), „Bluza albastră” (35.000 de euro), „Copil din Făgăraș” (30.000 de euro), „Nud” (30.000 de euro), „Odaia copiilor” (28.000 de euro), „Garofițe” (26.000 de euro), „Fetiță blondă” (22.000 de euro), „Ochi albaștri / Grădina cu trandafiri” (20.000 de euro).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + 13 =