Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți, marcată în fiecare an la data de 25 mai, echipele de voluntari și specialiști ale Organizației “Salvați Copiii” au desfășurat activități educaționale cu peste 1.500 de elevi din București și 12 județe, printre care și Vasluiul.

“În cele mai multe situații, avem de-a face cu deciziile voluntare ale copiilor, care aleg să fugă de acasă sau din centrul de plasament. Ei au fost sprijiniți în conștientizarea riscurilor asociate, identificarea timpurie a dificultăților cu care se confruntă și găsirea celor mai bune soluții, precum și asigurarea intervenției în cadrul unui parteneriat solid între părinți, cadre didactice, consilieri școlari, psihologi și poliție”, se menționează într-un comunicat al “Salvați Copiii”.

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada 1 mai 2017 – 30 aprilie 2018, în țara noastră au fost puși în urmărire 4.520 de minori dispăruți, dintre care 4.124 au fost găsiți.

“Principalele motive care îi determină pe copii să părăsească familia sau centrul de ocrotire sunt: neglijarea și lipsa de supraveghere din partea adulților responsabili; conflictele repetate; abuzurile fizice și/sau emoționale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate; blocaje în comunicarea cu părinții, cu precădere în situații dificile; abandonul școlar și influența/presiunea anturajului; consumul de alcool și substanțe halucinogene; situația economică precară a familiei”, se mai arată în comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − 2 =