”Arta din condei”, la Penitenciarul Vaslui

78 de lucrări provenite de la 17 unități din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au participat la cea de-a doua ediție a Concursului Național de caligrafie ”Arta din condei”.

Penitenciarul Vaslui a organizat vernisajul celei de-a doua ediții a Expoziției Naționale de caligrafie pentru deținuți, “Arta din condei”. Evenimentul a avut loc la Sala Arta a Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare”.

Expoziția cuprinde 78 de lucrări de caligrafie aparținând persoanelor private de libertate din 17 unități ale sistemului penitenciar românesc. Proiectul, inițiat de subcomisar Mihaela Podoleanu, șef Serviciu Educație din cadrul Penitenciarului Vaslui, are drept scop promovarea spiritului de competiție și performanță în deprinderea artei de a scrie frumos și corect, contribuind astfel la îmbunătățirea imaginii de sine a persoanelor aflate în detenție.

De asemenea, s-au urmărit promovarea scrisului de mână românesc, a caligrafiei ca artă, stimularea creativității prin combinarea scrisului cu arta, promovarea literaturii române, menținerea unei stări mentale optime a deținuților prin ocuparea timpului liber într-un mod plăcut, creativ, stimularea spiritului competitiv și sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța implicării în activități care vizează reintegrarea socială a persoanelor care execută sancțiuni privative de libertate.

Tema din acest an a fost legată de Centenarul Marii Uniri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + twelve =