Răsfoind presa de altădată (54): Ceaușescu – Carrillo!

Magazinul universal sătesc din Arsura – Huși (1967)

Ca de obicei, (aproape) cizmarul nostru a pus-o și de-o petrecere, că așa era mișto între camarazi de luptă proletară. La „masa tovărășească”, surprise-surprise, a participat și „cămăradul” Roman (că era între neamuri, ce să mai!), alături de alte opt lepădături comuniste de rang înalt de pe la noi.

Pe prima pagină a ziarului „Flacăra Iașului” din data de 5 iunie erau două știri complet diferite ca structură și importanță. Prima aducea în conștiința publică marea poveste de dragoste politică dintre Nicolae Ceaușescu și liderul comunistoizilor spanioli, Santiago Carrillo, iar a doua prezenta situația dramatică din Grecia, unde, în urma unei lovituri de stat militare, „Se accentuase tensiunea”.

Despre tov Carrillo se poate spune că, alături de Dolores Ibarruri (1895-1989), a condus soarta comuniștilor spanioli către nicăieri doar cu ajutorul material „frățesc” al liderilor statelor totalitare din estul Europei, aflat sub strânsoarea puturoasei cizme rusești, dar și de aiurea, pe unde se mai scremea din greu vreun tov în favoarea făuririi societății socialiste multilateral împrăștiate. Băboiul stalinist Ibarruri a fost o altă revoluționară de carton, poreclită și „la Pasionaria”, iar fiica sa, Angelina, a fost nevasta unui lider bolșevic român, pre numele său românizat Walter Roman (în realitate, Ernst Neuländer).

Prașilă mecanică la Muntenii de Jos – Vaslui (1967)

Ca de obicei, (aproape) cizmarul nostru a pus-o și de-o petrecere, că așa era mișto între camarazi de luptă proletară. La „masa tovărășească”, surprise-surprise, a participat și „cămăradul” Roman (că era între neamuri, ce să mai!), alături de alte opt lepădături comuniste de rang înalt de pe la noi, în fața cărora se evidențiase, ca un limbric în fecalele șefului, Manea Mănescu, slugoi ceaușist până la capăt, scăpat din pușcărie „pe șest” de către un iubit tov ajuns prezidentul României printr-o uriașă fraudă morală. Despre cine este vorba, nu mai spun pentru că mă tem să nu-mi coclească plombele…

Slavic și agricultura

Bătrânul Constantin Slavic, care în 1967 era mai tânăr cu 51 de ani, firește, se ițise ca salariat al „Flăcării Iașului” de aproape doi ani. Începând cu luna februarie 1968, când, odată cu reapariția județelor, a debutat la Vaslui cotidianul „Vremea nouă”, nenea CS Vânătoru (așa cum mai semna cu pseudonim) a fost transferat „în interesul serviciului” prin bătătura noastră, de unde a și ieșit la pensie.

În ziua de 5 iunie 1967, jurnalistul despre care am vorbit mai sus a scris și publicat ancheta intitulată „Motive care nu justifică întîrzierea construcțiilor agrozootehnice. În cooperativele agricole din raionul Huși”. La CAP Stănilești, contabilul unității, Georgică Horeică, îi spusese reporterului despre „cele 10 construcții” prevăzute în plan, dar rămase tot printr-un sertar prăfuit din biroul prezidentului de colhoz sau chiar în al ’mneasale, ce credeai. Justificările, că amarnic se mai purtau pe atunci, nu întârziaseră să curgă – Dunăre, nu alta: „N-avem autorizații de construcție dar nici materiale. La Baza Vaslui nu găsim cuie. Tot de acolo trebuie să primim și 26 tone de ciment pe care le-am plătit din februarie. Pînă acum, nu am primit decît 10”. Păi, zic eu după atâta timp, scărpinându-mi barba pe care nu o am: dacă nu ai nici autorizație, bade amploiat, la ce ți-ar fi folosit și restul cimentului?! Ca să se pietrifice 26 de tone în loc de 10?!

La CAP Arsura, aceeași situație nasoală, prezentată cu obidă de importantul tov Gheorghe Dumitru, „secretarul comitetului de partid” de coloșea. Pe lângă ciment, arsurenii (prin glasul disperat al tov contabil Nicolae Maftei) se plângeau și de lipsa balastului.

De (in)activitatea Bazei Vaslui se plânsese și tov Nicolae Năstase, președintele CAP Epureni. Aici, colac peste pupăză (ca să fie mai fain), nu se procurase nici sârma, oameni buni! „Dizastru”, vorba unei babe când veni vorba de seceta lunii mai a anului curent.

Un neobosit, nedormit și nehalit tov de la Uniunea raională a cooperativelor de producție, se destăinuise reporterului vizavi de goana ’mneasale prin tătă țeara românească în căutarea materialelor necesare tovilor ceapiști din întreg raionul Huși, tovul Vasile Nedelcu: „Noi umblăm și prin regiune și prin țară să putem asigura aprovizionarea unităților cu materialele necesare”.

Minune însă! În acele timpuri de mari zbateri, deasupra tuturor neajunsurilor se găsea mărețul mic Ceaușescu, cel care ajuta lumea comunistă în formare de pe întreg mapamondul, ca să le creeze bunăstare și mese tihnite stropite cu băuturi fine din belșug liderilor lor, de genul lui Carrillo sau Ibarruri, bașca niște nulități de prin Africa… Ce vremuri, dragi tovi și „pretini”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × two =