Ședință fuger la CJ

Consilierii județeni au fost convocați, luni, în ședință extraordinară. Mai întâi, au dezbătut și aprobat două proiecte privind rectificarea a III-a a bugetului local al județului și al instituțiilor publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii. A fost vorba despre numai 25.000 de lei, bani cu care Spitalul Județean de Urgență va achiziționa 25 de frigidere. Astfel, va fi îndeplinită nu doar o măsură solicitată de Direcția de Sănătate Publică în urma ultimei acțiuni de control, ci și o cerință obligatorie în vederea reacreditării spitalului.

Aleșii au mai dat undă verde proiectului de hotărâre privind predarea către Compania Națională de Investiții a amplasamentului pe care se va construi noua sală de sport a Centrului “Elisabeta Polihroniade”. Așezământul va avea două niveluri, terenul propriu-zis, vestiare, utilități, zonă de bar/cofetărie și o tribună cu 102 locuri.

Ultimul punct de pe ordinea de zi s-a referit la modificarea Hotărârii Consiliului Județean Vaslui nr. 78/2018, privind aprobarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a imobilului «CSEI Elisabeta Polihroniade»”. Ca urmare, Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Vaslui va deveni unul dintre cele mai moderne din Moldova. Este destinat elevilor cu deficiențe mintale moderate sau severe, cu sindrom Down și ADHD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five + 12 =