Răsfoind presa de altădată (56): Farmazonul din Oșești

Fațada noii Fabrici de confecții din Vaslui (1967)

„Singura minune pe care a reușit s-o facă a fost aceea că a convins oameni în toată firea să-l creadă și să-i dea bani pentru farmecele lui”, scrisese mirat foarte corespondentul, care a mers mai departe, publicând și numele câtorva naivi: „Neculai Mardare, Profira Aipătoaie, Neculai Cincilescu, Luca Necula, Dumitru Hamăn (căruia i-a pretins suma de 2.000 de lei, dar s-au împăcat pentru doi purcei și doi litri de țuică!) și alții”.

Pe 5 iunie 1967 începea un conflict armat în Orientul Mijlociu, numit și „Războiul de șase zile”. Motivul încleștării militare dintre alianța formată din Egipt, Iordania și Siria, de o parte, contra statului Israel, pe de altă parte, a fost „Blocarea strâmtorii Tiran de către Egipt. Războiul a fost precedat de tensiuni grave între Israel și Coaliția Arabă”, după cum ne explică wikipedia.org.

Măcelul s-a soldat cu o victorie categorică a Israelului, care a folosit pe terenul de luptă 264.000 de soldați contra unui număr de 280.000 de inamici. Deși cele trei state arabe i-ar fi vrut aruncați în mare pe adversari, au fost nevoite să cedeze importante teritorii învingătorilor, puternic sprijiniți de americani. Astfel, statul evreu a ocupat Peninsula Sinai, Fâșia Gaza, Cisiordania și Platoul Golan. După cum se știe, de atunci și până acum, Israelul nu a retrocedat decât Peninsula Sinai Egiptului, celelalte cuceriri rămânând, într-un fel sau altul, sub jurisdicția sa.

Politica lui Ceaușescu a fost foarte prudentă, România fiind singura țară comunistă est-europeană care nu a întrerupt relațiile diplomatice cu Israelul și care a dus o susținută campanie de rezolvare a conflictului pe cale pașnică. Din păcate, acest remarcabil echilibru a fost viciat în zilele noastre, când s-a hotărât mutarea ambasadei țării noastre de la Tel Aviv la Ierusalim.

Se toarnă spalierii la CAP Dumești – Negrești (1967)

Pupături și strângeri de mână tovărășești

În toiul crizei de la Atena, Ceaușescu primise o delegație a Partidului Comunist din Grecia, condusă de tov Apostolos Grozos, care va fi fost vreun neam (prost) al lui Petru Groza, cine mai știe. Nu lungesc poliloghia publicată în „Flacăra Iașului”, dar nu pot trece peste cina acordată de CC al PCR hămesiților oaspeți eleni, care au spus „săru-mâna pentru masă” Marelui (mic) Licurici bucureștean, care le-o fi dat și o traistă de mangoți americănești sarmanilor tovarăși de luptă proletară, care nu au pierdut ocazia de a preciza amestecul „grosolan” al SUA în lovitura de stat militară de la ei.

Nici bine nu se uscaseră mucii pe care și i-au aplicat reciproc pe obraji, că, hopa, iacătă că iubitul nostru conducător (echivalent ca termen consacrat cu Generalissim, Führer, Il Duce, El Caudillo) a consumat și rezerva strategică din dotarea nasului său de copoi scorniceștean pentru a-l mânji și pe tov Santiago Carrillo, care mucegăise pe plaiurile noastre cam mult, șederea fiindu-i plătită de către muncitori și țăranii muncitori asociați din vestitele ceapeuri.

Minuni și un „gheorghism”

Un foarte talentat corespondent al ziarului ieșean a scris și publicat un interesant pamflet, care, zic eu, merită să fie citat. În el era vorba despre un „Sfînt Ispir” care făcuse pe la Oșești mari și numeroase „minuni”. Pe individul cu pricina îl chema, de fapt, Ispir Fieraru și, după nume, cred că oricine își dă seama că era țigan din Ruginoasa, Pădureni sau Vâlcele. Bisnismenul își demarase afacerea cu „un ghioc, niște busuioc și alte cîteva buruieni, numai de el știute și culese la un ceas anume, precum și cîteva descîntece”.

Nu vă vine să credeți, dar „investitorul” de la Oșești își derula lucrarea încă din anul 1963, realizând „venituri constante și permanente”. Specializarea „sfântului” se oprise exclusiv asupra copiilor bolnavi. „Singura minune pe care a reușit s-o facă a fost aceea că a convins oameni în toată firea să-l creadă și să-i dea bani pentru farmecele lui”, scrisese mirat foarte corespondentul, care a mers mai departe, publicând și numele câtorva naivi: „Neculai Mardare, Profira Aipătoaie, Neculai Cincilescu, Luca Necula, Dumitru Hamăn (căruia i-a pretins suma de 2.000 de lei, dar s-au împăcat pentru doi purcei și doi litri de țuică!) și alții”. Dar, cum o minune nu ține decât trei zile (în cazul lui Fieraru, vreo patru ani!), i s-a înfundat și meseriașului, care „a fost deferit organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de înșelătorie”.

Marele umorist vasluian Titi Gheorghiu (trecut la cele veșnice în anul 1993) începuse să publice materiale specifice genului ales în mai toate ziarele și revistele ce apăreau atunci. Remarcabil este faptul că nu a tămâiat niciun politruc, în întreaga sa carieră.

În apariția ziarului ieșean din 7 iunie 1967, i-a ieșit o „Elegie” care avea un motto: „Unele baze sportive sătești devin baze furajere”. Iată textul rimat: „Pe stadionul comunal/ Dreptunghi campestru, pastoral,/ E rumegată fără milă/ Iarba – arici de clorofilă./ În vastul peisaj floricol/ Se antrenează un lot… avicol/ Iată-n deschidere opt oi/ cu vreo 3, 4, 5… old boy./ Doi cai măturători de artă/ Fac curățenie la poartă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 + two =