Ajutor inestimabil pentru cei din Oșești: Consultații stomatologice gratuite!

”Sunt îmbrăcați modest, încălțămintea este deteriorată sau de mărime necorespunzătoare, însă sunt spălați și îngrijiți. Sunt niște copii foarte frumoși, veseli și bucuroși să aibă norocul de a veni un medic doar pentru ei în satul asta uitat de lume și ascuns între păduri. Medicul voluntar este Marcela Bîza, care a găsit timpul, răbdarea, bunătatea și disponibilitatea de a lucra cu acești copii atât de frumoși și speciali”, spun reprezentanții “Salvați Copiii”.

Organizația “Salvați Copiii” – filiala Vaslui derulează proiectul ”Fii și tu Zâna Măseluță”, în cadrul căruia 140 de copii din localitatea Pădureni, comuna Oșești, beneficiază de consultații stomatologice gratuite. Micuții provin din familii foarte sărace.

”Sunt îmbrăcați modest, încălțămintea este deteriorată sau de mărime necorespunzătoare, însă sunt spălați și îngrijiți. Sunt niște copii foarte frumoși, veseli și bucuroși să aibă norocul de a veni un medic doar pentru ei în satul asta uitat de lume și ascuns între păduri. Nu au informații despre igiena orală. Cei mai mulți au recunoscut că nu se spală pe dinți, că nu au periuță și nici pastă. Medicul voluntar este Marcela Bîza, care a găsit timpul, răbdarea, bunătatea și disponibilitatea de a lucra cu acești copii atât de frumoși și speciali”, spun reprezentanții “Salvați Copiii”.

În acest sens, la Liceul Tehnologic ”Nicolae Iorga” Negrești se vor colecta periuțe și pastă de dinți pentru cei 140 de copii, dar și pentru frații lor. Voluntarii le vor oferi în timpul unor sesiuni de educație pentru igienă orală.

Proiectul se desfășoară de trei ani în județul Vaslui. În 2017, au beneficiat de consultații, tratamente stomatologice și sesiuni de educație pentru igiena orală 120 de elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Negrești și 100 de elevi de la Școala Cioatele. Valoarea proiectului a fost de 7.000 de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − 12 =