Răsfoind presa de altădată (57): Vizită în extremul orient

Pionierii anului 1967

În ziua de 7 iunie, ateriza pe un aeroport din Tokio avionul care-l aducea într-o vizită oficială pe merituosul nostru ministru de externe, Corneliu Mănescu (1916-2000). De altfel, ăst român, servant al lui Ceaușescu, la urma urmei, dar și al țării, a fost primul comunist ales președinte al Organizației Națiunilor Unite și al doilea român, după marele Titulescu, pe această înaltă funcție.

Sfârșitul lunii mai a anului 1967 aducea pe harta Africii un nou stat: Republica Biafra. În condițiile slabei susțineri internaționale, această entitate s-a desființat doar trei ani mai târziu. Ca de obicei, unde exista și un conflict ideologic, au apărut degrabă și puternicii lumii, SUA și URSS bașca Marea Britanie. Wikipedia.org spune că rușii furnizaseră guvernului federal nigerian hidroavioane moderne, pilotate, culmea, de egipteni și… britanici!

Efemerul stat Biafra fusese constituit pe osatura religioasă creștină animistă nigeriană, numită „igbo”, care se opunea celorlalte religii și, în special, musulmanilor, numiți „fulani”. Din păcate, cel mai mult au avut de suferit civilii, care au plătit scump încercarea de independență a colonelului Chukumeka Odumegvu Ojukwu. Presa noastră a relatat (prin preluarea știrilor altora) despre evenimentele din această parte a lumii într-un mod tern și neutru, cu toată implicarea „fratelui mai mare” rus bolșevic.

Japonezu’, pretinu’ românului

Odată cu ridicarea pe soclul puterii a lui Nicolae Ceaușescu, relațiile cu lumea vestică s-au amplificat și diversificat. Una dintre direcțiile țintite (și lovite la nota 10) a fost cea îndreptată spre „Țara Soarelui Răsare”, principal furnizor de nave oceanice moderne intrate în dotarea flotei noastre comerciale. De altfel, cu voia cenzurii presei, apăreau des știri despre sosirea la Constanța a vaselor fabricate de japonezi, toată lumea declarându-se foarte mulțumită de calitatea ireproșabilă a acestora.

Corneliu Mănescu (1916-2000)

În ziua de 7 iunie, ateriza pe un aeroport din Tokio avionul care-l aducea într-o vizită oficială pe merituosul nostru ministru de externe, Corneliu Mănescu (1916-2000). De altfel, ăst român, servant al lui Ceaușescu, la urma urmei, dar și al țării, a fost primul comunist ales președinte al Organizației Națiunilor Unite și al doilea român, după marele Titulescu, pe această înaltă funcție.

Prima haltă a făcut-o la uzina „Toshiba”, dar, cum mandatul său era extrem de limitat, nu a făcut și vreun niscaiva contract pentru livrarea de aparate domestice atât de necesare oamenilor simpli, de genul televizoarelor, radiourilor etc. Deoarece nu avuseseră ocazia niciodată să deguste rachiul național al „jap”-ilor, denumit „Sake”, și nici peștele crud, „Sushi”, Mănescu și consoarta (care l-a însoțit cu voia mai-marilor partidului) au putut-o face cu ocazia dineului oferit în cinstea lor de ministrul de externe nipon, Takeo Miki, după care gălbejitu’ le-a spus politicos foarte „Sayonara!” noului său amic și țaței sale, veniți de peste mări și țări.

În cealaltă parte a lumii, SUA, ambasadorul nostru, Petre Bălăceanu, fusese primit la Casa Albă de însuși prezidentul Lyndon B. Johnson, cu ocazia plecării definitive a primului în țărișoara sa de origine, cuibușor de nebunii al unei mafii burdușite cu carnete roșii „ciocănaro-seceriste” care, printr-un joc perfid al istoriei, ajunsese să ne conducă „spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație”, nu-i așè, dragi și inestimabili nostalgici ai „iepocii” de aur?!?

Viitor de aur țara noastră are…

Tot în acele zile de început ale verii, peste tot în țară au fost organizate manifestări (ne)culturale prilejuite de Sărbătoarea Pionierilor Români. În „Flacăra Iașului” scrisese cevașilea tov Puiu Filipescu care (inspirată cacofonie!) era pe atunci „Președintele Consiliului Regional al Pionierilor”. Titlul propagandistic, „Ziua pionierilor – Ziua viitorului”, i-o fi făcut pe câțiva naivi chiar să-l creadă, cu toate că viitorul pe care tovul îl văzuse frumos colorat în roșu îi va fi rezervat o mare și neplăcută surpriză, dacă mai era în viață în decembrie 1989.

Înșiruirea ultra-laudativă din care a fost compusă lucrarea scrisă a lui Puiuțu mă scutește de a-l cita. La București, Ceaușescu & gashka au făcut mare tapaj pe seama acestei sărbători, ducându-se în diverse locuri ca să vază diverse chestii expuse prin diverse săli. La urmă, scria ziarul „Flacăra Iașului”, s-a interpretat „faimosul” cântec „Partid, pavăza mea”, de Ion Chirescu. Oare îl mai știe careva din generația mea, că eu îl visez și când mai beau o berică plină cu chimicale?!?

Un răspuns pentru: Răsfoind presa de altădată (57): Vizită în extremul orient

  1. ion says:

    E atat de #documentat# articolul acesta de doi bani,incat nici macar nu e precizat anul in care s-au intamplat aceste evenimente descrise foarte #acurrate# de catre vajnicul purtator de condei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × 5 =