“Părintele Mina Dobzeu ne-a încurajat la suferință și ne-a dat speranță!”: Înmormântarea unui sfânt

Mii de credincioși și-au luat rămas bun de la părintele arhimandrit Mina Dobzeu, un adevărat sfânt, după cum l-au caracterizat cei care l-au cunoscut. Slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de înalți ierarhi din țară și din Republica Moldova, în frunte cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan.

Vestea morții părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a îndurerat județul. De joi și până sâmbătă, în ziua înmormântării, mii de credincioși au trecut pe la catafalcul de la Catedrala Episcopală Huși pentru a-și lua rămas bun de la cel pe care mulți l-au numit un adevărat sfânt.

Sâmbătă, de la ora 7.30, Prea Sfințitul (PS) Ignatie, alături de un sobor de preoți, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, interiorul episcopiei devenind neîncăpător. Pe măsură ce se apropia ora stabilită pentru oficierea slujbei înmormântării părintelui Mina Dobzeu, credincioșii, îmbrăcați în negru și cu lacrimi în ochi, au venit în curtea catedralei pentru a-l conduce pe ultimul drum. La ora 10, sicriul a fost așezat pe un catafalc, în fața statuii lui Ștefan cel Mare, locul în care slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de înalți ierarhi sosiți la Huși special pentru acest moment: Înalt Prea Sfințitul (IPS) Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, PS Ignatie, episcopul Hușilor, PS Antonie, episcop de Bălți, și PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de zeci de stareți și preoți, precum și de sute de monahi. Au fost prezente oficialități județene și locale, între care prefectul Eduard Popica și primarii municipiilor Huși și Bârlad, Ioan Ciupilan, respectiv, Dumitru Boroș.

Mina Dobzeu

“Un mărturisitor al credinței creștine în timpul regimului comunist”

După prima parte a slujbei, au fost ținute mai multe discursuri. Un mesaj de condoleanțe a venit din partea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul (PF) Daniel: “Cu tristețe, am aflat de trecerea din această lume a părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, unul dintre duhovnicii cunoscuți ai bisericii noastre, monah cărturar, rugător și mărturisitor al credinței creștine în timpul regimului comunist. În închisorile comuniste, părintele Mina Dobzeu, în pofida interdicțiilor, a căutat să mențină aprinsă flacăra credinței, fără teama de riscuri. Pe când se afla la închisoarea Jilava, în data de 15 martie 1960, părintele Mina l-a botezat în credința creștină ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, devenit ulterior monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului «Jurnal al fericirii»”.

IPS Teofan a evocat și el personalitatea lui Mina Dobzeu: “A fost un neastâmpărat mărturisitor. Când a văzut că orele de religie erau îndepărtate din școli, nu a stat liniștit în obștea mănăstirii, ci s-a plasat pe sine împotriva curentului și a avut parte de prima sa întemnițare. Când a văzut că inima bisericii, călugării și călugărițele, sunt alungați din sfintele mănăstiri prin ordin crud venit de la Moscova și implementat de cei din țară, a cerut ca sfintele mănăstiri să nu se închidă. Știa că o biserică fără mănăstiri este o biserică prea săracă pentru a putea trăi în vremuri bune sau de restriște. Alți cinci-șase ani, pentru această îndrăzneață mărturisire, i-a petrecut în diferite închisori. Același neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea. Cu un an înainte de Revoluție, iarăși merge la închisoare pentru că a cerut conducerii statului de atunci să oprească valul îndoctrinării ateiste din țară. S-a bucurat apoi de vremea de libertate și s-a folosit de ea pentru a mărturisi în continuare, în timpuri mai bune pe de o parte, dar cu greutatea lor pe de altă parte”.

“Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără!”

PS Ignatie, episcopul Hușilor, l-a comparat pe Mina Dobzeu cu o flacără care nu a încetat să ardă în numele credinței: “Pe tot parcursul slujbei de prohodire, am avut în minte câteva cuvinte minunate desprinse dintr-o carte de înțelepciune a bisericii noastre, «Patericul». Un bătrân cu viață sfântă ne dă îndemnul acesta: «Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără!» Cuvântul acesta cred că i se potrivește foarte bine părintelui Mina. A căutat desăvârșirea și întregul traiect al vieții sale a fost o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare, pentru Dumnezeu. De ce? Întrucât credința părintelui Mina a fost una altitudinală, fără sincope, fără intermitențe. În muzică sincopele sunt frumoase, însă în credință ele pot fi fatale”.

Un alt discurs emoționant i-a aparținut unui fost deținut politic din județul Galați, “coleg de suferință cu părintele Mina Dobzeu”, după cum s-a declarat: “Putem spune că a fost «omul răbdării». De la el am învățat multe când eram în grele suferințe! A trece prin temnițele comuniste înseamnă a trece din iad în iad! Părintele ne-a încurajat la suferință și ne-a dat speranță că scăpăm!”.

La final, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat de preoți, în sunet de clopot, în jurul catedralei, după care a fost înmormântat în rând cu ale două mari personalități ale bisericii: episcopii Hușilor Iacov Antonovici și Grigore Leu.

Personalitatea lui Mina Dobzeu

Părintele arhimandrit Mina Dobzeu a murit joi, în chilia sa din cadrul mănăstirii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală Huși. S-a născut pe 5 noiembrie 1921, în satul Grozești, județul Lăpușna, din Republica Moldova. La vârsta de 13 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădicești, aflat atunci în Episcopia Hușilor, fiind hirotonit ierodiacon în același an. A fost hirotonit preot în anul 1955.

“În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal. A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării. A ieșit din închisoare în 1964. Din anul 1969 a fost chemat să slujească la Mănăstirea «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988. În anul 1988 este din nou arestat, timp de opt luni, pentru răzvrătire și uneltire împotriva siguranței statului, de fapt, pentru protestele sale materializate în șapte scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism. După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși”, se arată pe site-ul Episcopiei Hușilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 − 3 =