Anthony Robbins: Putere nemărginită (VIII): Mersul pe cărbuni încinși

Mersul pe cărbuni încinși îi învață pe oameni cum să-și schimbe stările și manifestările comportamentale în așa fel încât să-i mobilizeze să treacă la acțiune și să obțină rezultate noi în ciuda temeni sau a altori factori limitativi. Oamenii care pășesc pe cărbuni încinși nu sunt diferiți de cei care, atunci când au intrat pe ușă, credeau că este imposibil să mergi pe cărbuni încinși, dar au învățat cum să-și schimbe fiziologia și au învățat să-și schimbe și reprezentările interioare despre ceea ce pot și ceea ce nu pot, astfel încât mersul prin foc este transformat din ceva înspăimântător în ceva ce ei știau că pot face. Acum, se pot pune într-o stare total productivă și pot face multe lucruri pe care înainte le etichetau drept imposibile.

Mersul prin foc îi ajută pe oameni să-și formeze o nouă reprezentare interioară despre posibilitate. Dacă acest lucru care păruse imposibil era doar o limitare în mintea lor, atunci ce alte lucruri „imposibile” mai sunt posibile? Una este să discutăm despre puterea stării, alta este să încerci s-o trăiești. Asta face mersul prin foc. Vine cu un model nou și creează un sentiment lăuntric nou sau o asociere de stări pentru oameni, ceva care le face viețile mai bune și le permite să facă mai mult decât au considerat ei „posibil” înainte. Le demonstrează clar că, de fapt, comportamentul lor este rezultatul stării în care se află căci, într-un moment, făcând câteva schimbări în felul în care își reprezintă experiența, pot deveni atât de încrezători, încât pot trece la acțiune.

Evident că există multe căi pentru a face acest lucru. Mersul prin foc este doar o cale spectaculoasă și amuzantă pe care oamenii rar o vor uita. Cheia obținerii rezultatelor pe care le doriți este să vă reprezentați lucrurile într-un fel care să vă pună într-o stare atât de productivă, încât să vă dea forța să întreprindeți acțiuni de tipul și calitatea celor care să vă ducă la rezultatele dorite. Eșecul în aceste acțiuni va însemna de obicei eșecul în încercarea de a face ceva ce doriți sau, cel mult, o încercare palidă, cu jumătate de inimă, care va duce la rezultate pe măsură. Dacă eu vă spun „hai să mergem prin foc”, stimulii pe care eu îi generez pentru voi, în cuvinte și limbajul corpului, ajung la creierul vostru, unde formează o reprezentare. Dacă vă imaginați oameni cu belciuge în nas care iau parte la un ritual cumplit sau care ard pe rug, nu veți fi în starea potrivită. Dacă vă imaginați pe voi înșivă arzând, starea voastră va fi și mai rea.

Dacă v-ați imagina oameni bătând din palme, dansând și distrându-se împreună, dacă ați vedea o scenă de bucurie și entuziasm, v-ați afla într-o cu totul altă stare. Dacă ați vedea o reprezentare a imaginii voastre pășind voios și nevătămat și dacă ar fi să spuneți „da, sigur că pot să fac asta!” și v-ați mișca trupul de parcă ați fi total încrezători, atunci aceste semnale neurologice v-ar pune într-o stare în care este foarte posibil să treceți la fapte și să mergeți pe foc.

Același lucru este valabil pentru orice în viață. Dacă ne reprezentăm nouă înșine că lucrurile nu vor merge, atunci nici nu vor merge. Dacă ne formăm o reprezentare cum că lucrurile vor merge, atunci vom crea resursele interioare de care avem nevoie pentru a genera starea care ne va sprijini în obținerea de rezultate pozitive. Deosebirea dintre unul ca Ted Turner, Lee Iaccoca sau W. Mitchell și alții este că primii își reprezintă lumea ca un loc unde pot obține rezultatele pe care și le doresc cu adevărat. Evident, nici în starea noastră cea mai productivă nu obținem întotdeauna rezultatele pe care le așteptăm, dar atunci când generăm starea cea mai potrivită, creăm cea mai mare șansă posibilă de folosire eficientă a tuturor resurselor noastre interioare.

Următoarea întrebare logică pe care ne-o punem este: dacă repre­zentările interioare și fiziologia merg mână în mână pentru a crea starea din care se naște comportamentul, atunci ce anume determină tipul specific de comportament pe care îl adoptăm atunci când ne aflăm în acea stare? Într-o stare de dragoste, cineva te va îmbrățișa, pe când altcineva îți va spune că te iubește. Răspunsul este: atunci când intrăm într-o stare, creierul nostru accesează mai multe posibilități de manifestare comportamentală. Numărul acestor posibilități este determinat de modelele noastre luate din lumea înconjurătoare. Atunci când se înfurie, unii au un singur model major pentru felul cum trebuie să reacționeze, așa că izbucnesc așa cum au învățat urmărindu-i pe părinții lor care făceau astfel. Ori poate că au încercat altceva ce a dat rezultate, acel ceva fiind apoi stocat în memorie ca mod de a reacționa pe viitor.

Cu toții avem viziuni asupra lumii înconjurătoare, modele care dau formă percepțiilor noastre. De la oamenii pe care îi cunoaștem și din cărțile citite, din filme și de la televizor, ne formăm o imagine despre lumea în care trăim și despre posibilitățile pe care ni le oferă. În cazul lui W. Mitchell, ceea ce i-a dăltuit viața a fost amintirea unui bărbat pe care îl cunoscuse când era mic – un bărbat care era paralizat, dar care făcuse din viața lui un adevărat triumf. Mitchell avea un model care l-a ajutat să-și reprezinte propria situație ca pe ceva care nu-l împiedica nicicum să aibă reușite depline.

Ceea ce trebuie să facem ca să luăm model de la alții este să aflăm ce crezuri anume i-au ajutat să-și reprezinte lumea într-un fel care să le permită să treacă efectiv la fapte. Trebuie să aflăm exact ce reprezentare dau ei propriei lor experiențe în legătură cu lumea înconjurătoare. Ce imagini își proiectează ei în mintea lor? Ce-și zic în sinea lor? Ce simt? Încă o dată, dacă noi reproducem exact acele mesaje în corpul nostru, putem obține rezultate asemănătoare. Acesta este tot secretul modelării.

Una dintre constantele din viață este că rezultate se obțin mereu. Dacă nu vă puteți decide în mod conștient ce rezultate anume vreți să obțineți și să vă reprezentați lucrurile în consecință, atunci s-ar putea ca un element exterior – o conversație, o emisiune de televiziune, orice altceva – să vă creeze un comportament care să nu vă sprijine. Viața e ca un șuvoi. Merge la vale și s-ar putea să te ia apa dacă nu iei măsuri hotărâte și conștiente pentru a te îndrepta încotro vrei tu. Dacă nu sădești semințele mentale și fiziologice ale rezultatelor pe care le aștepți, vor năpădi buruienile. Dacă nu ne dirijăm conștient mintea și stările, s-ar putea ca mediul înconjurător să ne provoace stări întâmplătoare nedorite și atunci rezultatele pot fi dezastruoase. Este neapărată nevoie să stăm zilnic de pază la ușa minții noastre, să știm cum să ne reprezentăm constant ceea ce ne interesează. Trebuie să ne plivim zilnic grădina.

Unul dintre cele mai edificatoare exemple de a te afla într-o stare nedorită este povestea lui Karl Wallenda, unul dintre Zburătorii Wallenda. Făcuse zboruri de rutină ani de zile, având mare succes, fără să se gândească vreodată la posibilitatea unui eșec. Căderea nu intra pur și simplu în planurile lui mentale. Apoi, s-a apucat deodată să-i spună soției lui că începuse să se vadă căzând. Pentru prima dată, a început să-și dea constant reprezentarea căderii. La trei luni după ce începuse să vorbească despre asta, a căzut și a murit. Unii ar spune că a avut o presimțire. Un alt punct de vedere ar fi că el a dat sistemului său nervos o reprezentare constantă, un semnal care l-a adus într-o stare capabilă să-l sprijine în comportamentul căderii – a creat un rezultat. I-a oferit creierului său o cale pe care s-o urmeze, iar creierul a urmat-o până la urmă. De aceea este atât de important să ne concentrăm în viață asupra a ceea ce vrem, în opoziție cu ceea ce nu vrem.

“Astăzi este ziua cea mare”

Dacă vă concentrați mereu asupra tuturor relelor în viață, asupra tuturor lucrurilor pe care nu vi le doriți sau asupra tuturor problemelor posibile, vă puneți într-o stare care sprijină acele tipuri de manifestări compor­tamentale și de rezultate. De exemplu, sunteți o persoană geloasă? Nu, nu sunteți. Poate că în trecut ați generat stări de gelozie și tipurile de mani­festări comportamentale care se nasc din aceste stări. Nu sunteți totuși totuna cu comportamentul vostru. Făcând astfel de generalizări în legătură cu persoana voastră, veți crea un crez care vă va guverna și vă va dirija acțiunile. Țineți minte: comportamentul vostru este rezultatul stării voastre, iar starea voastră este rezultatul reprezentărilor voastre interioare și a fiziologiei voastre. Aveți posibilitatea să le schimbați pe amândouă doar în câteva momente.

Dacă ați fost geloși în trecut, asta înseamnă pur și simplu că v-ați reprezentat lucrurile într-un fel care a creat această stare. Puteți acum să vă reprezentați lucrurile într-un nou mod și să generați stări noi însoțite de manifestări comportamentale corespunzătoare lor. Întotdeauna este la alegerea noastră cum să ne reprezentăm lucrurile. Dacă îți reprezinți că iubitul tău te înșeală, cât de curând te vei afla într-o stare de furie și supărare. Aduceți-vă aminte că nu aveți nicio dovadă că așa stau lucrurile, dar îi dați corpului vostru senzația că este adevărat, astfel încât atunci când persoana iubită ajunge acasă, sunteți bănuitor și supărat. Aflat în această stare, cum te porți cu persoana iubită? De obicei, nu prea frumos. S-ar putea să-l bruschezi verbal sau doar să ții răul în tine și să treci la represalii mai târziu.

S-ar putea ca persoana iubită să nu fi făcut nimic rău, însă comportamentul pe care îl afișezi ca urmare a stării pe care o ai ar putea s-o facă să spere la compania altcuiva! Dacă ești gelos, tu creezi acea stare. Îți poți schimba imaginile negative despre persoana iubită cu altele în care această persoană se străduiește să ajungă acasă. Acest nou proces de imaginare te va pune într-o stare în care, atunci când persoana iubită va ajunge acasă, te vei comporta într-un fel care o va face să se simtă dorită și îi va mări dorința de a fi cu tine. Ar putea exista momente când iubitul/iubita chiar face tot ceea ce ți-ai imaginat, dar de ce să faci risipă de emoții până când nu ești sigur de asta? De cele mai multe ori, nu este adevărat, cu toate astea, produci suferință de ambele părți. La ce bun?

Dacă preluăm controlul asupra comunicării cu noi înșine și dăm semnale vizuale, auditive și tactile legate de ceea ce dorim, putem obține constant rezultate pozitive remarcabile, chiar în situații în care nu par să fie prea mulți sorți de izbândă sau chiar deloc. Cei mai fermi și mai eficienți directori, antrenori, părinți și motivatori sunt aceia care pot reprezenta împrejurări din viață lor și a altora, într-un mod în care semnalează succesul către sistemul nervos, în ciuda stimulilor externi aparent nedătători de speranță. Se păstrează pe ei și păstrează și pe alții într-o stare de productivitate totală, astfel încât pot continua să întreprindă acțiuni până când ajung la reușită.

Probabil că ați auzit de Mel Fisher. Este cel care a căutat timp de 17 ani o comoară îngropată undeva pe un fund de mare și care a descoperit în cele din urmă lingouri de aur și argint care valorau peste 400 de milioane de dolari. Într-un articol despre el am citit că un membru al echipajului a fost întrebat cum de a rezistat atât de mult. A răspuns că Mel avea un talent deosebit să-i însuflețească pe toți. În fiecare zi își spunea lui și echipajului: „Astăzi este ziua cea mare”; la sfârșitul zilei: „Mâine va fi ziua cea mare”. Dar nu era destul să o spună. O făcea în așa fel încât tonul vocii lui corespundea cu imaginile din mintea lui și cu sentimentele sale. În fiecare zi se transpunea într-o stare care să-l facă să continue căutările până în momentul reușitei. Este un exemplu clasic de Formula Succesului Suprem. Știa ce urmărea, a trecut la fapte, a învățat din ceea ce a mers – și dacă nu a mers, a încercat altceva până când a reușit.

Unul dintre cei mai buni motivatori pe care îi cunosc este Dick Tomey, antrenor principal de fotbal la Universitatea din Hawaii. El înțelege cu adevărat felul în care reprezentările interioare ale oamenilor le afectează performanța. Odată, într-un meci cu echipa de la Universitatea din Wyoming, echipa lui era purtată de colo-colo pe teren. La pauză, scorul era 22-0 și echipa lui arăta de parcă nu juca pe același teren. Vă închipuiți în ce stare erau jucătorii lui Tom când au intrat la vestiar în pauză. A aruncat o privire către capetele plecate și expresiile amărâte ale fețelor jucătorilor și și-a dat seama că, dacă nu-i scotea din starea aceea, nu aveau nicio șansă în repriza a doua. Judecând după starea fiziologică în care se aflau, păreau să se cufunde în sentimentul că erau niște ratați și nu găseau resurse să reușească.

Așa stând lucrurile, Dick a adus un panou pe care se aflau niște articole pe care el le adunase de-a lungul anilor. În fiecare articol era descrisă o situație asemănătoare cu cea în care se afla echipa lor în acel moment, în care nu existau sorți de izbândă. Punându-și jucătorii să citească articolele, el a reușit să le insufle o încredere nouă că puteau într-adevăr să-și revină – și această încredere (reprezentare interioară) a generat o întreagă stare neurofiziologică nouă. Ce s-a întâmplat? Echipa lui Tomey și-a revenit în cea de-a doua repriză și a jucat jocul vieții, nelăsându-i pe cei din Wyoming să mai marcheze niciun gol și câștigând cu 27-22. Au reușit pentru că el le-a schimbat reprezentările interioare – credința lor că acel lucru era posibil. (va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × five =