Cazuri speciale la Evaluarea Națională

Doi elevi vasluieni cu probleme medicale au susținut proba scrisă la română în unități spitalicești din Iași și Mangalia.

Ieri, doi elevi din județul nostru au susținut proba scrisă la română a examenului de Evaluare Națională în condiții speciale, din motive medicale, însă s-au aflat tot sub supraveghere video.

“Un elev provine din mediul rural și a susținut proba într-o unitate medicală din Mangalia, iar cel de-al doilea este din Bârlad și a susținut examenul la un spital din Iași”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspector general al Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.

În total, s-au înscris 3.512 absolvenți de clasa a opta, însă la prima probă au fost prezenți doar 3.260. Au absentat 252 de candidați, mare parte dintre ei neavând situația școlară încheiată.

O situație aparte a fost consemnată în comuna Coroiești, unde autoritățile au uitat să trimită la timp microbuzul școlar pentru transportul elevilor la centrul de examen din Bârlad.

”Situația s-a remediat. Elevii au ajuns la centrul de examen cu o mică întârziere, însă au fost în săli la 9 fără 10. Este un incident neplăcut și ne dorim să nu se repete. Înțelegem că, fiind săptămână de școală, situația este puțin mai complicată, fiind și elevi navetiști care trebuie transportați, însă primăriile știau din timp și aveau obligația să se organizeze”, a completat Gabriela Plăcintă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three − 3 =